Am petrecut în Apuseni un weekend cu oameni iubitori de munte, de natură și mișcare în aer liber. În prima parte v-am povestit despre aventurile noastre pe trasee și în peștera Vadu Crișului. Acum vine rândul celor din grupul de ,,experimentați”, care s-au aventurat pe trasee de via ferrata.
Via ferata ,,Peretele Zânelor”
În timp ce noi ne făceam traseul de începători, colegii mei de grup s-au aventurat pe un traseu de via ferrata. Denumirea provine din limba latină și se traduce ca ,,drumul de fier”. La început a fost conceput pentru scopuri utilitare și militare, însă acum, traseele turistice amenajate de via ferrata se pot întâlni des. Sunt catalogate după gradul de dificultate.
Traseele sunt greu de conceput, întreținerea lor e costisitoare și cer multă responsabilitate. Acest traseu a fost inaugurat în anul 2015 și a fost creat cu scopul de a spori potențialul turistic al zonei Șuncuiuș. Mi-a plăcut că la start era un indicator prin care se ofereau diverse căi de a susține financiar proiecte asemănătoare.
Traseele combină escalada cu hiking-ul și se adresează celor antrenați, corect echipați, îndrumați de persoane cu expertiză în domeniu, cu o stare fizică bună, cărora nu le devin picioarele spaghete fierte când trec pe un pod suspendat între două stânci. În concluzie, cam tot ce nu sunt eu.
Nu trebuie să fii alpinist profesionist, dar nici neumblat pe munți. Traseul de via ferrata ,,Peretele Zânelor” e amplasat pe un plan vertical stâncos, abrupt, de aproximativ 100 de m. Se parcurge de jos în sus și ca o particularitate e faptul că oricând nu te mai ține curajul sau puterile, poți să ieși din traseu.
Se parcurge cam în 2-2:30 ore. Nu e indicat celor sub 16 ani. Colegii mei erau echipați cu hamuri, mănuși, căști, bocanci, corzi, carabine și câte și mai câte. Ei au ,,toate jucăriile” împrumutate de la asociația ,,Sănătate prin Mișcare”, însă echipamentul se putea închiria și de la proprietarul campingului în care ne-am cazat.
Traseul este amenajat cu scoabe, cabluri metalice pentru asigurare, poduri suspendate, scări, un pendul care te bălăngănea deasupra prăpastiei, o tiroliană… Am toată admirația pentru curajul lor. E peste puterile mele. Am acasă doi copii de crescut, nu m-aș baza niciodată pe o scoabă montată de-un posibil Dorel.
Există însă o lege nescrisă a muntelui și o încredere pe care trebuie să o ai în umanitate. Te bazezi pe faptul că nimeni nu e rău intenționat și să te asiguri mereu din mai multe puncte de sprijin. Cred că muntele și înălțimile ,,cern” oamenii. Dacă străbateți trasee montane, puteți observa că potecile la mare altitudine sunt mai curate, fără gunoaie lăsate aiurea. Ați observat ce oameni frumoși sunt alergătorii montani? Nu doar fizic, cu musculatura lucrată, ci cu spirit liber, determinare, voință de fier și disponibilitate să facă ceva constructiv pentru comunitatea din care fac parte. De aceea multe competiții sprijină diverse cauze sociale și sunt catalizator pentru mulți voluntari.
Priveliștile ce se deschid deasupra defileului sunt uimitoare. Am văzut poze fantastice și am văzut satisfacția în ochii celor ce au parcurs tot traseul.
Via ferrata ,,Casa Zmăului”
Via Ferrata ,,Casa Zmăului”, traseu mai dificil decât ,,Peretele Zânelor”, a fost parcurs duminică de doi dintre temerarii noștri, Paul și Zoli, în timp ce toți ceilalți ne bălăceam în apele Crișului Repede.
Denumirea locului vine de la legende cu personaje mitologice, cu un zmeu rău ce fura fete tinere din sat. ,,Zmăul” din folclor își avea corespondent și istoric, el fiind cel care vămuia plutele cu marfă ce treceau din Transilvania spre Ungaria de azi. Negoțul se făcea cu sare, lemn și stofe. În zona Huedinului erau încărcate plutele, iar apoi luau drumul apelor.
La ieșirea din defileu, apele Crișului Repede formau un vad, de unde și denumirea localității. Amplasarea sa strategică l-a făcut pe regele maghiar Sigismund de Luxemburg să-l declare în 1405 ,,oraș liber crăiesc”, rar privilegiu acordat în epocă, dobândind astfel unele facilități economice.
Turnul de la Vama Sării sau ,,Portus Crisy” este unul dintre cele patru turnuri care supravegheau ținutul Bihorului, iar prima atestare documentară datează din 1256. A fost săpat în stâncă în secolul al XIII lea, pe malul drept al Crișului, pe două nivele. Peștera deservea drept magazie pentru mărfurile dijmuite.
De pe apa Crișului, la rafting, am văzut clar cele trei ferestre săpate în stâncă. Aici, la începutul lunii iunie se desfășoară Târgul de la Vama Sării, prilej de a invita membrii comunității la spectacole folclorice, paradă de costume tradiționale și promovare a valorilor locale.
Rafting pe Crișul Repede
Categoric cea mai distractivă experiență din această excursie a fost ziua de duminică, atunci când am avut programat raftingul. În sat sunt cinci operatori economici care-și oferă serviciile în acest domeniu. Am fost preluați de la camping, echipați corespunzător cu veste, costume de neopren, căști, apoi îmbarcați în microbuz și duși spre locul de lansare la apă. Ghizii noștri au fost localnici tineri.
Plini de entuziasm, cu bucurie molipsitoare, deși sunt convinsă că au făcut traseul de nenumărate ori. Inspirau încredere, dar și spirit de aventură. Mi-a plăcut Diana, o tânără absolventă din Cluj, care a fost antreprenor patru ani în Baia Mare, unde s-a ocupat de o cafenea. Când n-a mai mers și-a construit o cabană în Vadu Crișului, cu scopul de a o închiria. I-a plăcut atât de mult, încât a decis să locuiască acolo permanent, să lucreze remote și să fie ghid pentru rafting ca second job. Tare îmi place generația asta de tineri cu idei și atitudine.
Nu se dau în lături dacă e cazul să se relocheze, au idei creative și nu se complac în situații ,,călâi”. Își iau soarta în mâini, nu se lasă demontați de un eventual eșec și au determinarea să-și caute singuri fericirea, orice formă ar lua-o aceasta. Generația mea e mai precaută, mai rezilientă la medii neprielnice, se mulțumește cu puțin. Nu-și asumă riscuri mari. Atunci când nu riști, nu pierzi, însa nici n-ai cum să câștigi.
Ni s-a făcut instructajul pe malul apei, am învățat să vâslim, bărcile și cayak-ul au fost lansate pe Criș în apropierea ,,pereților gri”, un alt abrupt stâncos de pe malul stâng al defileului. La rafting, apele se împart ca dificultate în șase categorii: gradul 1, cel mai puțin periculos, gradul 6, cel mai periculos.
Crișul Repede are nota 2, deci nu e prea mare riscul dacă vă aventurați pe apele sale. Vesta vă ține oricum la suprafață, adâncimea apei nu e prea mare, pe alocuri ajunge la genunchi, nu se formează vârtejuri. Raftingul se poate practica indiferent de anotimp, debitul e asigurat pe tot parcursul anului.
Am urmat indicațiile căpitanului nostru, am încercat să ne coordonăm, funcționând ca o echipă. Din loc în loc ne opream pentru poze, admirat peisajul, odihnă… După două zile în care am luat traseele turistice la pas, din barcă ni se deschidea o perspectivă nouă asupra întregului defileu.
Mi-a plăcut la nebunie fiecare secundă. Ne-am luat la întrecere cu alte bărci, ne-am stropit râzând ca niște copii ce tocmai au făcut o poznă, ne-am bălăcit în apa rece de la început de iunie. Apoi am ajuns la cascadă, prilej de a face poze și de a interacționa cu alte grupuri de vâslași.
Cascada Vadu Crișului
E cea mai fotografiată și admirată dintre toate cascadele Pădurii Craiului. A fost creată artificial la începutul secolului XX, fiindu-i deviat cursul apei după ieșirea din peșteră, astfel încât să se formeze un salt de aproximativ 10 m.
Peretele e acoperit de mușchi de un verde ireal. La bază se formează o piscină naturală săpată în stâncă. Legenda spune că, dacă femeile se aruncă de trei ori, redevin fecioare. Oricât de mult mi-a plăcut, m-am oprit după saltul doi. Asta mi-ar mai lipsi, să pierd singurul lucru sexy pe care-l mai am odată cu îmbătrânirea: experiența.
În lunile de vară, când debitul apei e redus, cascada curge pe dos, în spatele stâncii, nu pe covorul de mușchi. Ce minunății ne înconjoară pretutindeni, dacă avem ochi de văzut! Și cât de puțin ne trebuie să fim fericiți! Licuricii din ochii copilului meu la fiecare bălăceală îmi vor lumina zilele în care grijile-mi mai dau târcoale. Restul traseului l-am petrecut în aceleași note de veselie. Singura îngrijorare a fost că se termină prea repede.
Nu ne mai dădeam duși acasă, deși era duminica după-amiază, iar luni toată lumea avea treabă. Am analizat variantele de traseu pentru cei 150 de km cât aveam până la Baia Mare și am decis că putem face un ocol pentru încă o cascadă, cea de la Răchițele.
Cascada ,,Vălul Miresei” Răchițele
Cascada Vălul Miresei este situată pe Valea Stanciului, la 6 km de localitatea Răchițele din comuna Mărgău, județul Cluj. Cascada e situată în versantul estic al masivului Vlădeasa, pe Valea Seacă, afluent al pârâului Răchiţele.
Am lăsat mașinile într-o parcare amenajată și am luat-o la picior pe un drum spectaculos croit între albia râului și pereții de stâncă. Din loc în loc sunt terase, magazine de artizanat, tonete de producători. Era duminică după amiaza, grupuri numeroase de turiști mișunau într-o direcție sau alta. În 15 minute am ajuns la cascada despre care doar auzisem.
De la altitudinea de 1000 de m, apele râului sunt aruncate în două trepte, formând o cascadă de 30 m. Legenda spune că aici și-ar fi găsit sfârșitul o mireasă, doar vălul rămânându-i atârnat de stânci. Din lacrimile vărsate de nuntașii triști s-ar fi format apele cascadei. De altfel, căderea de apă duce cu gândul la un voal de mireasă.
Pe una dintre stâncile de la bază am găsit inscripționată o plachetă cu următorul mesaj aparținând lui Teofil Răchițeanu: ,,Trecând pe-aici, odată, Dumnezeu/Se-opri pe-această piatră și, aleasă/ O lacrimă din ochiul Lui căzu/ Și-acest crescu din ea ,,Văl de mireasă”. Este una dintre cele mai frumoase cascade pe care am avut ocazia să le văd. Este spectaculoasă în orice anotimp. Când iernile sunt geroase, îngheață apa și poate fi escaladată cu pioleți, ca un ghețar. M-aș întoarce într-o iarnă să fiu martor acestui fenomen. Sunt convinsă că apele acestea ca o barbă încâlcită de Moș Crăciun arată la fel de spectaculos și în regatul de gheață.
Din apropierea cascadei pornesc mai multe trasee turistice, întreaga zonă se pretează la explorat sau cățărat. În nici 10 minute, o potecă paralelă cu apele zgomotoase vă duce în partea de sus a cascadei.
Ce m-a intrigat când m-am documentat pentru acest articol a fost faptul că în satul Mărgău există un grai cunoscut ca limba gomoțască sau gumuțască. Nu auzisem niciodată despre acest dialect, deși am studiat folclor și lucrarea mea de diplomă a fost dintr-o monografie a unui sat maramureșean.
Se pare că una dintre ocupațiile de bază ale sătenilor a fost comerțul cu sticlă. Erau geamgii renumiți în toată țara. Ca să se înțeleagă în târguri sau să fie avertizați de eventuale pericole, au inventat un limbaj codificat, un dialect propriu. O parte dintre cuvinte sunt din limba română, însă li se modifică sensul sau li se alătură sufixe și prefixe. E ca un fel de ,,păsărescă” de-a copiilor. Dumitru Loșonți, cercetător la Institutul de Lingvistică și istorie literară ,,Sextil Pușcariu” spune că e unicul ,,argou profesional” dezvoltat într-un mediu rural. Să vă dau câteva exemple: ,,chistolașii spuravi”=milițieni sau securiști; ,,să tălăuzească”=să vorbească; ,,munici”=intruși; ,,Munuc, s-asface spurav!“ = „Fii atent că e om rău!“), „Munuc, atină gădineală!“ = „Să ceri mâncare!“…
Antropologic, meseria de geamgiu a cam dispărut. Limbajul codificat și-a cam pierdut utilitatea. Măcar dreptul la liberă exprimare cred că ni l-am câștigat. Acum, acest dialect mai e vorbit de câteva familii din sat, de persoane în vârstă. Însă e interesant de studiat fenomenul lingvistic. Am lăsat ,,Vălul miresei” și am pornit întins spre casă. Petrecusem un weekend de vis, alături de oameni faini, în locuri spectaculoase. Ca să vă convingeți că nu a fost doar în capul meu, va atașez niște impresii de la colegii de aventură.
,,Am petrecut 2 zile în Apuseni – Camping Căsuțele Cascada Crișului din Vadu Crișului, cu vreme superbă, trasee cu peisaje impresionante și multa voie bună, alături de un grup minunat. Ne-am simțit toți foarte bine, chiar dacă nu ne cunoșteam dinainte. Atmosfera a fost extraordinară!
Zoli si Imola, fondatorii Asociației “Sănătate prin Mișcare” și organizatorii acestei ieșiri în natură, sunt persoane cu multă experiență, foarte calmi, cu răbdare față de cei care nu-s atât de experimentați în activități montane și aici vreau să menționez cățărările pe stânci (via ferrata).
Muntele în tovărășia lor se arată enigmatic și grandios, reunește oameni care, poate obosiți, agitați sau prea urbanizați, încep să descopere că o vizită în sus, pe creste, este de fapt o întoarcere acasă, că natura nedomesticită este o necesitate. Chiar reușim să ne regăsim și să ne autodepășim puterile pe care nu eram convinși că le avem. Urcați pe munte pentru a îmbrățișa provocarea, bucurați-vă de aer și admirați priveliștea. Urcați, nu ca să vă faceți remarcați, ci ca să puteți vedea Lumea!” Camelia, 53 ani și Adrian, 56 ani
,,Pentru mine, excursia la Vadu Crișului a fost grozavă. Peste tot unde mă uitam, eram fascinat de peisajele minunate cu stânci, dealuri, păduri înfrunzite și cer senin. Am văzut peșteri și multe locuri de cățărat. Cel mai distractiv a fost la rafting. Efectiv nu-mi doream să se termine această experiență. A fost prima dată, dar cred că nu și ultima. Recomand această destinație dacă îți place să te pierzi în natură, să cunoști oameni noi și să legi prietenii.” Tudor, 14 ani
