Dominata de orasele Coulon, Arçais si Luçon, zona Marais-Poitevin arata, dupa umila-mi parere, fata adevarata a Frantei. Niciodata nu am considerat Parisul imaginea intregii tari, cu atat mai mult cu cat, in ultimii ani gasesti pe strada oameni de orice nationalitate, mai putin francezi. Ia sa vedem cine ma contrazice…
Dupa o vizita de doua zile la Bordeaux, am luat-o spre nord ajungand in localitatea care poarta faimosul nume Cognac.

Nu am sa scriu acum despre aceste doua locuri pentru ca ele vor face subiectul unui articol separat. Mai departe, strabatand regiunea viticola am ajuns in La Rochelle, un minunat port pe malul Atlanticului. O scurta vizita, o cafea si un croissant mi-au fost indeajuns pentru a decide ca trebuie sa ma intorc aici pentru cateva zile. De la Paris se poate ajunge aici cu trenul, TGV ul facand mai putin de doua ore.

Pe drumul spre Arcais ascultam povesti despre intreaga zona, despre oceanul care s-a retras si a lasat in urma sa ceva unic atat ca flora si fauna cat si ca geografie. Venetia verde a Frantei imi repeta intruna prietana mea Nadege, o frantuzoaica simpatica dar putin nebuna. Nebuna desigur in sensul frumos al cuvantului. Asta daca exista un astfel de sens. Ajunsi acolo eram asteptati de un alt prieten care locuia in zona si care urma sa ne prezinte minunatia naturala.
Din nefericire ploaia ne-a stricat entuziasmul dar ce am vazut a meritat sa fim udati leoarca. Pe langa fumusetea unica a locului, o alta parte buna a fost data de faptul ca nu era nici tipenie de turist. Astfel am putut “naviga” in voie, face opriri, asculta povesti si face planuri despre cina care urma sa o savuram in casa “bastinasului”.

Intreaga zona este strabatuta de zeci, sute de canale, mai late sau mai inguste, unele cu apa limpede precum cristalul, altele verzi cu o pojghita groasa de vegetatie. Spuneam ca nu ne-am intersectat cu alti turisti dar ne-am lovit de locuitori ai zonei, fermieri in mare parte care transportau – cum altfel decat cu barca – de la hrana la animale. E ciudat sa vezi o barca incarcata cu cai, nu-i asa? Exista si drumuri dar, datorita canalelor accesul dintr-un punct in altul este mult mai usor cu barca decat cu masina. Intreaga zona se intinde pe 970 km patrati si este una dintre zonele cele mai bine protejate din Franta. Sincer sa fiu, nu am inteles la ce se refera aceasta protectie, pentru ca acolo toata lumea pare foarte protectiva si eco friendly. Probabil referirea este la taierea copacilor sau la interdictia de a construi oriunde.
Daca gondolele venetiene sunt lungi si inguste, barcile de aici sunt mai scurte si foarte late, avand paza plata. Desigur, lipseste stralucirea Venetiei, costumul gondolierului si cantecul acestuia dar natura este prezenta aici in toata splendoarea ei salbatica.

Dupa trei ore de navigat ne-am indreptat spre cina. Eram impreuna cu un vechi amic italian, Luca care isi propusese sa contribuie la cina traditionala frantuzeasca si cu ceva italian: tagliatele. Casuta desprinsa parca din povestile cu zane si elfi era foarte mica dar avea cam tot ce iti poti dori. Din discutiile cu gazdele am inteles ca nici nu aveau nevoie de mai mult. Din observatiile mele am concluzionat ca nu erau doar multumiti ci si fericiti.
Spuneam la inceput despre adevarata Franta. Despre francezii francezi care se gasesc tot mai rar la Paris si in restul marilor orase. Ma refeream micii fermieri care se aseamana incredibil de mult cu taranul roman. Ma refeream la faptul ca incet incet isi doresc sa se intoarca la origini atat cultural cat si alimentar. Tot mai multe case au in spate mici gradini in care se cultiva (de mana) legume. Tot mai multe case isi fac toalete “eco” in curte – “private” ca sa fiu mai explicit si recicleaza apa menajera. Tot mai multe case colecteaza apa de ploaie si o folosesc in gospodarie. In prima faza m-am socat. Imi parea anormal sa ajungi in civilizatie si sa mergi afara la toaleta sau sa te speli pe maini cu apa de ploaie. In scurt timp mi-am dat seama ca nu e nimic anormal. La fel cum nu e anormal sa intinzi duminica la pranz o patura pe iarba si sa iei cina cu familia afara din casa. Aici oamenii zambesc tot timpul si pe strada iti spun bonjour ca si cum ai fi unul de-ai lor. In adevarata Franta oamenii sunt fericiti sa accepti invitatia la masa lor si sa rupi o bucata din painea aburinda. Pentru mine aceasta e Franta si cine ia ca etalon Parisul greseste. Voi ce credeti?
Tot nu înțeleg pe unde ai fost de fapt. Am vizitat La Rochelle luna aceasta dar pozele nu seamănă deloc cu ce am văzut eu.
Buna Sergiu. La care poze te referi? Cele din Arcais sau cea din La Rochelle? In articol exista o singura fotografie din L.R, cea cu portul. Restul sunt din rezervatia Arcais. Daca ai ajuns acolo si nu ai vazut acelasi peisaj e fie datorita faptului ca ai ajuns intr-o alta zona a rezervatiei (are aproape 1000km2) fie e dat de diferenta de anotimp.
Foarte sugestive pozele, imi programasem ca pentru prima data sa ajung la Paris, acesta fiind reprezentativ pentru Franta, in mintea mea, insa acum m-ai pus pe ganduri.
Woooow…Ce loc incantator !!!!