Ei bine…. da, stiu ca am intarziat destul de mult cu ce mai vroiam eu sa va povestesc despre scurta noastra plimbare de inceput de an din Franta, de pe Coasta de Azur. Intre timp situatia de acolo a devenit tensionata din cauza atentatului din Nisa si poate unora dintre dumneavoastra le este putin teama sa se mai gandeasca la un sejur in acea zona. Poate ca si eu as avea ceva retineri sau, nu stiu, poate as spera ca in urma evenimentelor triste, tragice care s-au petrecut politia, jandarmeria si ce alte forte de securitate or mai fi existand, isi fac treaba si asigura protectia locuitorilor si a turistilor. Pentru ca nu trebuie sa se permita ca terorismul sa ingenuncheze inca o tara cu mare potential turistic si cu traditie in turism, asa cum s-a intamplat cu Egipt si Tunisia, de exemplu.
Deci, haideti sa-l lasam pe Theodore Reinach si vila lui uimitoare si sa ne ce continuam calatoria catre o alta locuinta luxoasa, un fost palat nobiliar – vila in alb si roz a baronesei Ephrussi de Rothschild, din Saint Jean Cap Ferrat.
La inceput, Saint Jean a fost un catun cu casute mici grupate in jurul bisericii si portului, ai carui locuitori erau pescari si fermieri. Dar odata cu dezvoltarea zonei, a devenit un loc preferat de catre “lumea buna” din Nisa care a inceput sa faca aici mici excursii la sfarsitul saptamanii. Datorita climei blande, la inceputul anilor 1900 incepe sa se dezvolte turismul de iarna, in special datorita familiilor bogate si nobile de rusi si englezi care, goniti de vremea rea din tarile lor, veneau aici sa isi petreaca intregul sezon hibernal. Popularitatea micului sat explodeaza, pur si simplu, dupa sosirea regelui Leopold al II-lea al Belgiei si a aristocratiei care l-a insotit.
De prin anii 1950 Saint-Jean-Cap-Ferrat devine si o statiune estivala la moda in care incep sa vina celebritati din intreaga lume: Edith Piaf, Charlie Chaplin, Elisabeth Taylor si Richard Burton, Jean Paul Belmondo, Roger Moore, David Niven (vi-l amintiti, probabil, din “Pantera roz”). Romy Schneider chiar s-a casatorit aici in 1966. Bineinteles, si nume mari de politicieni sunt pe lista celor care au petrecut vacante aici sau chiar au detinut, la un moment dat, proprietati: Generalul de Gaulle, Valery Giscard d’Estaing, Winston Churchill, George Bush, Bill Clinton sau Boris Eltin.
Pictori celebri au fost locuitori vremelnici in, deja, cocheta localitate. Henri Matisse a stat in cateva randuri la Vila Natacha, unde a pictat un vitraliu si o ceramica la una dintre ferestre. De asemenea, Pablo Picasso si Marc Chagall. Dar cel care si-a lasat cel mai pregnant amprenta asupra satului este Jean Cocteau – un artist francez multi-talentat: a fost poet, scriitor, pictor, dramaturg, cineast si una dintre vocile cele mai influente in lumea artistica pariziana dintre cele doua razboaie mondiale. A fost un oaspete obisnuit, practic era de-al casei, la Vila Santo Sospir careia i-a decorat peretii cu desene grafice si fresce splendide – o sa va povestesc despre aceasta vila ceva mai tarziu, si ea are o istorie interesanta.
De-a lungul timpului, capete incoronate, scriitori, actori si cantareti celebri, oameni politici importanti si industriasi extrem de bogati au continuat sa fie sedusi de farmecul special al acestui loc, de linistea si intimitatea care le era asigurata si unde si-au gasit refugiul departe de mass-media haituitoare. Din fericire, nu trebuie neaparat sa fii milionar ca sa te poti bucura de ceea ce are de oferit acest loc.
Am plecat de la Vila Kerylos (intreaga poveste aici) si am ales sa nu mergem prin localitate, ci am urmat linia coastei pe o alee larga – Promenade Maurice Rouvier – si cred ca am facut alegerea perfecta: ne-am bucurat de mirosul marii, de vegetatia luxurianta chiar si la inceput de ianuarie si de imaginile spectaculoase ale valurilor intunecate care se spargeau suparate de tarmurile stancoase. La un moment dat, parca agatata de malul marii, ne-a aparut in cale o vila roz – nu aveam cum sa nu o observam pentru ca facea nota discordanta cu nuantele acelei zile ploioase. Era Vila Lo Scoglietto (sau “La Fleur du Cap”) care i-a apartinut lui Charlie Chaplin, iar de la inceputul anilor ’60 pana in 1983 a fost a lui David Niven, aici filmandu-se cateva scene din “Pantera Roz”, ultimul lui film.
Chiar inainte de a ajunge la vila actorului, un indicator mare ne-a indreptat catre ceea ce urma sa vizitam: Vila Ephrussi de Rothschild, o alta casa alb-roz! Am lasat in urma marea si valurile si am intrat pentru putin timp prin sat, pe stradute. Este unul dintre locurile acelea care te farmeca printr-o eleganta simpla, naturala, nefiind nimic ostentativ, nimic glamour, care sa te faca pe tine, muritor de rand, sa te simti stanjenit sau inferior, ca si cum nu ai fi in locul potrivit. Stradute inguste, in panta, serpuitoare, garduri inalte in spatele carora se ascund vile elegante ale bogatilor si faimosilor lumii – dar printre unele ochiuri de gard am mai aruncat cate o privire…., liniste si multa, foarte multa verdeata chiar si in plin sezon de iarna.
Ei… si am ajuns la vila baronesei. Beatrice a fost fiica baronului Alphonse de Rothschild, bancher si renumit colectionar de arta, de la care a mostenit bunul-gust si placerea de a se inconjura de frumos, in toate sensurile lui. Destul de devreme, la doar 19 ani, s-a casatorit cu Maurice Ephrussi – un bancher parizian de origine rusa, cu multi ani mai mare decat ea. Din pacate, era un client fidel al cazinourilor, la care pierdea sume uriase. Astfel ca Beatrice, la presiunea familiei care dorea sa isi protejeze averea, a trebuit sa divorteze. Dupa care, si-a indreptat atentia catre una dintre marile ei pasiuni: colectarea obiectelor de arta. In acea perioada a cumparat mare parte din mobilierul de secol XVIII care este in vila, o masa de jocuri care a apartinut reginei Maria Antoaneta, un minunat plafon Tiepolo si chiar un covor comandat de regele Ludovic XIV pentru unul dintre palatele lui, dar la care acesta a renuntat.
In anul 1905 tatal ei a murit, iar Beatrice a mostenit averea lui imensa. Atunci a hotarat ca vrea sa isi construiasca acolo, in Cap Ferrat, casa visurilor ei. A descoperit locul perfect si a fost sedusa de frumusetea din jur: situat in partea de sus a unui istm ingust care domina marea, are privelisti splendide – la est catre Beaulieu si Italia, la vest catre golful si portul Villefranche. Atata tot ca locul era cam greu accesibil, se putea ajunge acolo doar pe o carare. Nu era prea hotarata, dar cand a aflat ca Regele Leopold al II-lea al Belgiei este interesat tot de acel teren, l-a cumparat fara nici o ezitare.
Construirea si amenajarea vilei si a gradinilor a durat pana in 1912, pentru ca domeniul se intinde pe 7 ha de pamant intr-o zona stancoasa, arida, iar o mare parte a dealului a trebuit dinamitata. In plus, Beatrice era foarte greu de multumit, isi dorea ca aceasta casa a sufletului ei sa fie perfecta. Asa ca atunci cand ceva nu era pe placul ei, trebuia demolat si reconstruit.
Vila este absolut spectaculoasa, o succesiune de saloane bogat decorate si apartamente private, cu o atmosfera ce aminteste de Florenta sau Venetia, cu coloane de marmura roz de Verona, picturi de Renoir, Sisley sau Monet, tapiserii flamande si mobilier de secol 16-17, practic tot ce era mai bun in acele vremuri. Iar cand nu putea sa cumpere ceea ce isi dorea, comanda sa se lucreze ceva identic: de exemplu, scara care duce la dormitorul ei este o copie exacta a scarii de la Catedrala Saint Maclou din Rouen.
La etaj este un balcon unde turistii se pot odihni, pot asculta muzica clasica ce vine de la fantana muzicala si pot admira minunatele gradini ce se deschid in fata ochilor si care au fost proiectate in forma de corabie. Va intrebati, ca si mine, de ce neaparat in aceasta forma? Ei bine, audio-ghidul m-a lamurit: pentru ca baronesei ii placea sa isi imagineze ca este pe un vas de croaziera, mai ales ca vedea intinderea albastra a marii si in stanga si in dreapta. Si pentru ca fantezia sa fie cat mai aproape de realitate, chiar si servitorii erau imbracati in uniforme albe!
Sunt noua gradini diferite, fiecare cu o alta tematica. Cea mai mare dintre ele, Gradina Franceza are in mijlocul ei acea fantana muzicala unde, la fiecare 20 de minute, apa danseaza in acorduri de muzica clasica. Din ea am trecut in Gradina Provensala – ne-am plimbat printre maslini, pini inalti si tufe de levantica. A urmat Gradina Exotica – locul unor cactusi gigantici, agave cu frunze tepoase si aloe care erau aproape cat mine de inalte. In continuare este Gradina de trandafiri unde cresc peste o suta de soiuri din aceste flori, iar unul chiar poarta numele baronesei. In lunile de vara, din mai pana in iulie, florile isi dezvaluie toata frumusetea si mirosurile si este cea mai potrivita perioada pentru vizita. Noi nu am putut decat sa ne imaginam cat ar fi de frumos!
Ajunsesem deja la prora si nu vazusem decat o parte a gradinilor, asa ca ne-am intors pe aleea care margineste domeniul si ne-am oprit in cateva locuri de belvedere de unde am admirat Golful Villefranche. Am intrat apoi in Gradina Japoneza trecand printr-un “tunel” de bambusi mareti care ne-a condus catre o pagoda si un iaz plin de pestisori koi, o “lume zen” unde apa era elementul principal.
Urmatoarea zona este dedicata sculpturilor: este Lapidariul, unde sunt expuse coloane si arcade inalte, basoreliefuri, fantani si statui din perioade diferite, din Evul Mediu si Renastere, opere de arta care nu si-au mai gasit locul in interiorul vilei si pentru care s-a amenajat acest spatiu ca un adevarat muzeu in aer liber.
In Gradina Florentina punctul central este o scara in forma de potcoava, imbracata in verdeata, care parca imbratiseaza fantana din interiorul ei.
Gradina Spaniola, de forma unui patio acoperit, este incadrata pe trei laturi de arcade inalte si este traversata de un canal ingust plin de plante.
Ultima, in ordinea in care le-am vizitat noi, a fost Gradina de Sevres, unde, printre arbusti si flori, sunt expuse vase din portelan de Sevres, asezate pe socluri inalte sau direct pe cateva trepte, practic la picioarele vizitatorilor.
Planul Beatricei a fost sa creeze o gradina care sa nu o impiedice sa vada, din balcon sau din orice dormitor s-ar fi aflat ea in casa, catre Portul Saint Jean sau Villefranche si, din ceea ce am vazut, planul ei a reusit. Gradinile sunt superbe si este minunat sa treci dintr-una in alta, te simti ca intr-o succesiune de povesti si la final, daca esti intrebat, nu stii sa spui care ti-a placut mai mult.
A fost trist sa aflam ca, dupa ce a investit atat de mult timp, efort si bani pentru a crea locul visurilor ei, baroneasa a petrecut putin timp acolo, preferand mesele de ruleta din Monte Carlo si casa ei de acolo – Vila Rose de France – sau apartamentul de la Hotel de Paris situat chiar langa cazinou. Dupa moartea sotului ei in 1916, pe care a continuat sa-l iubeasca in ciuda divortului la care a fost obligata de familie, ea practic si-a pierdut definitiv interesul pentru acest domeniu. Istoria casei si a stapanei ei a fost, pentru noi, exemplificarea perfecta a zicalei “banii nu aduc fericirea”.
Charlotte-Beatrice de Rothschild, pe numele ei complet, a murit in 1934, la varsta de 75 de ani. Prin testament a donat tot domeniul Academiei de Arte Frumoase din Franta, cu conditia ca aceasta sa ramana intacta, exact asa cum a fost in timpul vietii ei.
Am petrecut cateva ore aici, plimbandu-ne prin incaperile splendide ale vilei si prin gradinile din care nu as mai fi dorit sa plec. A fost ca si cum, in cateva ore, am trait intr-o alta viata, intr-un alt timp, inconjurati de frumos, de liniste, de pace, de serenitate. Asa imi imaginez eu Paradisul!
Informatii practice:
- de la Vila Kerylos puteti ajunge la casa contesei asa cum am facut noi – pe jos, de-a lungul Promenadei Maurice Rouvier pana la Aleea Teilor (Alee de Tilleuls), mergeti pe aceasta pana intalniti Av. Honore Sauvane si apoi Av. Ephrussi – este un drum foarte frumos, de-a lungul tarmului si nu dureaza mai mult de jumatate de ora
- mai exista varianta autobuzului 81 pe care il luati din statia Kerylos si va trebui sa coborati la urmatoarea oprire: “Plage de Passable”, apoi in mai putin de 400 m ajungeti la vila contesei – pretul unui bilet de autobuz este 1,50 euro/sens
- se poate vizita pe tot parcursul celor 365 de zile ale anului intre 10-18, cu cateva exceptii: in lunile iulie si august intre 10-19 iar din noiembrie pana in ianuarie de luni pana vineri intre 14-18 iar in week-end si in zilele de sarbatori intre 10-18; ultima intrare este permisa cu 30 minute inainte de inchidere
- biletul de intrare costa 14 euro – audioghid inclus; elevii intre 7-17 ani, studentii, somerii (cu prezentarea unei dovezi) si cei ce detin cardul Education Pass au pretul redus la 11 euro
- daca ajungeti in Beaulieu cu trenul, sa pastrati biletul de intrare – pe baza lui beneficiati de biletul de intrare cu taxa redusa; singura conditie este ca vizita la vila sa aiba loc in aceeasi zi cu cea in care ati calatorit cu trenul
- pentru posesorii iPhone/iPad si smartphone cu sistem Android exista posibilitatea de a accesa Vila Ephrussi pe AppStore sau Google Play – aplicatia, ce ofera un tur ghidat de o ora si jumatate, se poate descarca chiar acolo, fara nici un cost suplimentar pentru vizitatori, datorita sistemuui free wifi disponibil
