test

Atena, a doua mea casă

De curând, am fost pentru a treia oară în Atena. Față de alte locuri pe care le-am vizitat de mai multe ori, orașul acesta înca mă impresionează.

acropole4 (Large)
De la aeroport se ajunge relativ ușor în oras. Există autobuze iar biletul costă 5 euro, cât costa și în 2012.

Primul lucru pe care l-am făcut dupa ce am ajuns la hotel a fost să merg la Parlament să văd schimbarea de gardă. Imi dau seama acum că asta am făcut de fiecare data: m-am dus în piața Syntagma și apoi direct la Evzoni. Probabil că la fel voi proceda și data viitoare.

garda1 (Large)
Ritualul e un adevarat spectacol și dureaza aproximativ 10 minute, la fiecare oră. Am aflat că încaltamintea lor cântarește 3 kg pentru fiecare picior. Să nu mă mai plâng când port tocuri 🙂

In piața Syntagma deja mă simt ca acasă, la Brasov… fântana arteziană, turiști amestecați printre localnici, iar la doi pași un pietonal care duce către Plaka.

piata syntagma1 (Large)

Pe străduțele din Plaka e plin de magazine de suveniruri, de taverne așezate în trepte care te duc către Acropolis. Trebuie să iei în calcul că vei petrece 1-2 ore pe la tarabe și terase și înca 2-3 ore pentru muzeu și Acropole. Dar ai suficient timp – e deschis până la 8 seara.

Sursă foto: www.bugbog.com
Sursă foto: www.bugbog.com

Am vizitat parcul național aflat nu departe de piata Syntagma, stadionul Panatinaiko și am urcat pe muntele Lycabettus cu funicularul. Se poate urca și pe jos, e cam jumătate față de Tâmpa…

Sus pe munte găsești un restaurant cu vedere panoramică, o capelă și un loc unde era un observator, o lunetă mai bine zis (anul acesta nu mai era). Poți să vezi orașul, portul Pireus și Acropolele, să te bucuri de sentimentul de a fi la înălțime și mai ales să te alegi cu niște poze minunate.

acropole5 (Large)

Pe toate le-am vizitat de fiecare data și cu toate astea nu m-am săturat sau plictisit .
Anul acesta am fost și in Glyfada, unde am o verișoară pe care am cunoscut-o pentru prima dată. Aici am găsit Mamaia și Costinesti la un loc în sezon continuu, terase direct pe plajă, restaurante și magazine, viață animata și colorată. Deși făceam o ora pe drum, am fost în Glyfada 3 zile la rand.

glyfada1 (Large)
Locuri pe care nu le-am vazut, dar pe care le am pe lista de obiective pentru data viitoare sunt: Kifisia – zona de cafenele și magazine, portul Pireus și canalul Corint cu barca. Pe strada am fost deja si l-am privit de la inaltime.

Sursă foto: www.stargroup.gr
Sursă foto: www.stargroup.gr

Despre cazare pot să vă spun ca se găseste pentru toate gusturile și toate buzunarele, de la simplu la lux. Tot ce vă trebuie este să știti ce vreti sa faceți în Atena și să căutati sa fiți cât mai aproape de obiectivele respective. Clasificarea este putin mai jos decat mă așteptam, dar am iertat orice imperfecțiune în favoarea unor sentimente de împlinire și fericire pe care ți le pot aduce locurile si oamenii.

IMG_2601

In ceea ce privește mâncarea cred ca nu mai e un secret pentru nimeni: grecii gătesc și mănânca foarte bine: salate, tzatziki, frigarui Souvlaki, Gyros, musaka, placinte cu brânza sau carne.

Am avut norocul ca de fiecare data să stau în cartierul Kolonaki. Considerata cea mai scumpa zona din oraș, Kolonaki este situată pe un deal care duce la muntele Lycabettus. Eu nu cred ca este o zona așa exclusivistă cum zice lumea, însa e alegerea perfecta pentru că am mers peste tot pe jos.

lycabettus4 (Large)
Seara am ieșit la diverse terase din zona Monastiraki, tot langa Plaka. Ba chiar ne-am oprit și la câteva cluburi în drumul spre hotel in Kolonaki. Peste tot era plin de lume până târziu în noapte.

Sursă foto: news.gtp.gr

Am facut un calcul și cred că excursia asta m-a costat intre 700 și 800 euro, pentru 5 zile incluzând avion, cazare si restul de cheltuieli. Exemple de prețuri: bilet autobuz aeroport 5 euro, bilet Glyfada dus 2,2 euro, bilet funicular dus-întors 7 euro, bilet intrare muzeu 5 euro, bilet intrare Acropole 12 euro. Mancarea intre 5 si 15 euro pentru o masă. Bauturi intre 4 si 10 euro, servite la terase.

Mi-au ramas gandurile acolo, stiu ca ma voi duce si a patra oara si a cincea…nu degeaba e a doua mea casă.

Despre autor

Guest Post
Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume! Apasa butonul "contact" din meniu si scrie-ne!

Descoperă și alte destinații

85,800FansLike
2,070FollowersFollow

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*