În acest weekend am fost alături de toţi membrii clanului meu în staţiuniea Taşnad: părinţii, sora şi nepoţica mea, soţul şi cei doi copii, fratele meu cu prietena lui. Singurul absent a fost cumnatul meu, care renunţase la această aventură nebună în favoarea unui festival cuminte de rock din Austria… sau invers, mă rog.
Din anul 2000 Taşnadul a fost declarat staţiune turistică de interes local, deşi a funcţionat încă din 1978, odată cu descoperirea zăcământului de apă termală, aflat la adâncimea de 1354 m.
De ce am ales această destinaţie? Sora mea avea tichetele de vacanţă nefolosite de anul trecut şi mai avea câteva zile să le consume, până la expirare. Am ales un loc nu prea îndepărtat de casă, cu apă termală, de care să profite şi părinţii mei, atinşi oarecum de neplăcerile reumatismale, instalate odată cu vârsta.
Am găsit o unitate de cazare care acceptă tichete, iar pentru două camere triple şi una dublă am achitat de vineri până duminică 1000 lei. Diferenţa am transformat-o în bonuri de consum la restaurantul şi terasa hotelului. Tot în această ofertă a intrat accesul la piscinele interioare, saună şi alte facilităţi. Cum calul de dar nu se caută la dinţi, de o săptămână fiind şi fără maşină personală, aceasta dându-şi sfârşitul la Braşov, am acceptat invitaţia cu mare bucurie. Părinţii mi-au spus că în copilărie mai fusesem aici, dar nu mai aveam nicio amintire.
Din oraşul Tăşnad până în staţiune se pot găsi oferte de cazare la pensiuni, sau la particulari. În staţiune se înghesuie câteva hoteluri, moteluri sau vile, de parcă niciunul n-ar fi vrut să se îndepărteze puţin de punctul zero: ştrandul termal. Întortocheate erau coridoarele şi la hotelul nostru, cu multă mochetă, tapet, draperii grele, deloc pe gustul meu, dar era curat, iar camerele ok.
Între unităţile de cazare s-au deschis multe magazinaşe unde găseşti articole de plajă, haine, jucării, produse alimentare sau suveniruri. Vineri seara am rămas la piscina interioară a hotelului, unde am avut surpriza să fim singuri. Am făcut şi saună uscată cu sare de Praid şi Himalaya, apoi am ieşit la cină.
Seara s-a încheiat la zona amenajată pentru copii, cu maşinuţe, tiribombe sau carusele. Ajunşi în cameră am fost nevoiţi să audiem programul artistic de la restaurant. Nu mă dau mare cultă, care nu poate adormi fără concert de muzică clasică, dar a fost un chin să ascultăm combinaţia nereuşită de etno manele. De fapt, manelizau orice.
Cred că la un moment dat am auzit şi Holograf cu melisme (aşa am auzit-o pe doamna Ozana Barabancea la emisiunea “Te cunosc de undeva”, că s-ar numi). Noroc că la 23:00 au încetat. Sâmbătă dimineaţă am atacat ştrandul. Un bilet pentru adulţi e 15 lei, iar pentru copii 10. Primeşti o brăţară şi poţi să ieşi şi să revii de câte ori doreşti. Am citit că proprietăţile curative ale apei termale de aici au fost certificate de către Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie din Bucureşti şi se recomandă într-o serie de afecţiuni: reumatismale, neurologice, ginecologice sau posttraumatice.
Ştrandul e întins pe o suprafaţă mare, cu multă verdeaţă, cu terase, vestiare, teren de fotbal, de volley, şezlonguri la liber… Sunt patru bazine cu apă termală, unul pentru copii şi încă unul cu apă rece. Am rămas surprinsă să constat că două bazine, cele mai mici, concentrau toţi turiştii, altele două zăcând goale. Practic, acolo era un fel de ciorbă clocotită, în care se stătea suflet lângă suflet, deloc pe placul meu.
Dând o raită, am găsit în plan mai îndepărtat faţă de intrare, o piscină de dimensiuni generoase, a cărui panou informativ îmi promitea temperaturi acvatice răcoritoare. Chiar m-am mirat de ce nu fusese încă asaltată de turişti.
Fierbinte la propriu, mi-am propus mişeleşte să plutesc pe albăstiul luciu ca un delfin… bine, fie, ca o balenuţă, că am sesizat ridicăturile mirate de sprâncene. Avântu-mi mi-a fost brusc curmat de un tânăr care m-a anunţat că abia de a doua zi vom putea să ne bălăcim, acum era în curs de umplere şi de tratare a apei. De ce n-o fi putut fi umplut şi tratat apa înainte de weekend, habar n-am.
În letargia zilei caniculare, am simţit brusc că mă toropeşte simţul civic. M-am înfăşurat într-un pareo războinic şi am pornit cu jalba-n proţap spre administaţia ştrandului. Cum tot ce mişcă în staţiune se întinde pe 100 de m pătraţi, am ajuns imediat. I-am spus doamnei din incintă frumos, că nu mi se pare normal să plătesc bilet întrg pentru ştrand şi să mă trezesc înghesuită alături de toţi ceilalţi turişti în două bazine, cele mai reduse ca dimensiuni şi că înainte de a suna la OPC, doresc să le las o sesizare scrisă.
Am primit foaie şi pix şi am început plângerea, uzând de statutul meu de cetăţean european, după cum mă învăţase reclama. Pe la mijlocul sesizării mele a intrat în scenă braţul legii, reprezentat aici de doi poliţişti locali. Pe tejgheaua de la langoşi, o doamnă din Cluj îşi uitase portofelul, iar vânzătoarea îl predase biroului în care mă aflam, care, la rândul lui, sesizase organele statului. Mi s-a cerut să fiu martor la deschidere şi să dau o delaratie.
Am acceptat, dacă tot eram la acest capitol, ce mi-e o sesizare sau declaraţie în plus. Mai ales că venirea poliţiştilor a coincis şi cu descinderea administatorului însuşi, sau ceva şef, oricum, că n-am avut onoarea să-i aflu funcţia. Funcţionara l-a informat că fac o plângere, că nu-mi convine că nu-s pline bazinele şi că nu există la intare niciun anunţ informativ în acest sens.
Domnul, uşor răţoit, m-a întrebat agresiv de ce nu mă informasem eu la intare în legătură cu acest aspect. Abia acum am început să mă enervez, ca atunci când un elev de-al meu cu lecţia neînvăţată, mai e şi obraznic. ,,De proastă, zic, domnule! Sunt o proastă, care atunci când cumpără bilet de intare în ştrand nu întreabă dacă aţi şi băgat apă în bazin. Vă rog să mă iertaţi, dar am presupus că prezentarea de pe internet e în concordanţă cu realitatea.”
În acel moment domnul presupus administrator dispare, iar eu îmi închei misiunea cetăţenească cu inventarierea bunurilor doamnei: 2 bancnote a 200 lei; 3 bancnote a 100 lei; 4 a 50 lei; şi tot aşa până la abonamentul de transport în comun şi poza nepoţelului. Reintră în sediu domnul răţoit, dar securistic informat.
La înregistrarea în hotel, primisem o brăţară cu numele şi site-ul hotelului. De pe declaraţia pentru poliţişti îmi luase datele personale şi făcuse deja o verificare. Aflase că mă cazasem cu o seară înainte, dar nu găsise nimic suspect. Însă a ţinut-o tot pe a lui, că nu e posibil să umple mai multe bazine, că trebuie spălate pe rând, că el le poate lăsa şi pline, dat tot nouă, turiştilor, n-o să ne convingă să le folosim murdare, că dacă sosisem ieri, de ce nu m-am dus să văd câte bazine sunt pline… ,,Am fost o proastă şi ieri, de aceea nu m-am interesat. Vă rog să mă scuzaţi, am greşit. Ne-am cazat, am făcut o baie, am luat cina şi am distrat copiii la tiribombe. Dar n-o să mai greşesc: e prima dată când vin aici şi o să mă străduiesc să fie şi ultima. O zi bună!” Şi am ieşit fluturându-mi pareo-ul războinic şi afişând zâmbetul larg folosit pentru şoferii din trafic ce fac trimiteri la mami: ,,La fel şi mamei dumneavoastră!”
Domnul de la Poliţia Locală m-a felicitat că am luat atitudine, deşi situaţia va rămâne neschimbată până în toamnă. S-a încercat lărgirea puţului de extragere a a apei termale, pentru a face faţă consumului crescut, însă s-a rupt burghiul, iar Apele Române au promis să reia lucrările la sfârşitul sezonului.
După-amiaza am dat o fugă până în oraşul Tăşnad, dar aproape totul era închis. Turiştilor li se recomandă în broşuri vizitarea Muzeului Orăşenesc aflat într-o clădire istorică, bisericile sau Casa Memorială Ady Endre din Căuaş, situat în apropierea Tăşnadului.
Ne-am plimbat prin staţiune, am vizitat Centrul de Informare Turistică de unde am primit nişte broşuri, am mai ameţit copiii la micul parc de distracţii. Am găsit pistele de bowling şi pentru o oră am fost regii popicelor, iar seara ne-am chinuit iar cu programul muzical.
Poate părea surprinzător, dar duminică, la ştrand, un bazin dintre cele goale era pe jumătate plin, iar cel cu apă rece era deschis turiştilor. Tot gol rămase, pentru că apa nu era combinată cu cea caldă şi nu apucase să se încălzească de la soare.
Weekendul la Tăşnad a fost prilej de relaxare pentru că am fost alături de cei dragi, dar e foarte probabil să nu revin niciodată, decât, cel mult în scop strict medical.
Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!
