Moldova sau ,,Bine ați venit acasă!” – Partea a II a

Participarea mea la infotrip-ul din Moldova a vizat promovarea rutei cultural-turistice ,,Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, eveniment organizat de Agenția de Investiții ,,Invest Moldova” în parteneriat cu Federația Patronatelor din Turismul Românesc.

Traseul se poate parcurge integral sau fragmentat și promovează obiective turistice din ambele țări:

  • cetăți (Suceava, Soroca, Neamț, Tighina),
  • domenii de cultivare a viței-de-vie și de producere a vinului,
  • podgorii și beciuri domnești (Cotnari, Mileștii Mici, Cricova, Purcari, Et Cetera, Panciu-Odobești etc.),
  • mânăstiri ctitorite de voievod (Putna, Pătrăuți, Voroneț, Volovăț, Reuseni, Sfântul Ilie, Dobrovăț, Sfântul Nicolae Domnesc, Hârlău, Sfântul Nicolae Popăuți, Cuvioasa Parascheva, Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica Adormirea Maicii Domnului din Borzești-Bacău, Căpriana),
  • muzee (Muzeul viei și vinului din Hârlău și Muzeul lui Ștefan cel Mare din Vaslui, Muzeul de Istorie și Etnografie din Mereni),
  • Palatul Culturii din Iași, construit pe o veche ctitorie a voievodului,
  • Curțile Domnești din Tg. Neamț și din Vaslui,
  • Complexul rupestru de la Țîpova, Orhei, Saharna,
  • Monumentul lui Ștefan cel Mare din Chișinău și
  • Podul Înalt pentru sărbătorirea victoriei obținute în lupta cu Imperiul Otoman.

Povestea noastră s-a încheiat cu vin, așa că s-ar cuveni să aprofundăm subiectul.

Moldova sau ,,Bine ați venit acasă!”

Complexul Orheiul Vechi

Am avut ocazia să vizităm rezervația cultural – naturală Orheiul Vechi, cel mai important sit cultural din Republica Moldova. Aici s-au descoperit și conservat urme ale orașului medieval Orhei, datând din sec. XIII-XVI, fortificații, locuințe, lăcașuri de cult, mănăstiri rupestre…

O scurtă vizită la muzeul de istorie ne-a introdus în atmosfera acelor vremuri. Zona este spectaculoasă, de o frumusețe sălbatică. Peștera, Butuceni, Potarca, Selitra și Scoc sunt cinci promontorii naturale care promit instantanee demne de orice wallpaper.

Apoi am luat-o la picior, urmând o cărăruie ce trece deasupra albiei râului Răut. E cel mai mare afluent al Nistrului și matca sa se întinde de-a lungul țării pe 286 de kilometri. Apele au săpat secole în șir pântecul calcaros al stâncii și au format grote și stâncării spectaculoase.

Pereții cavernoși adăpostesc 350 de complexe rupestre și grote carstice, majoritatea produse natural, în urma procesului de eroziune. Despre unele se spune că ar fi de 2000 de ani.

În trecutul îndepărtat, pământul Moldovei de azi era pe fundul Mării Sarmatice, poate așa se explică faptul că pașii ne treceau peste urme de scoici.  La ultima mea vizită aici era în plină desfășurare o sesiune foto cu rochii de mireasă, iar decorul oferea instantanee spectaculoase.

O cruce din piatră, așezată pe un colț de stâncă, simplă, fără nicio inscripție, stă simbol al credinței încă din secolul al XVIII lea. Doar niște flori galbene îi stăteau alături. E ,,Crucea Dorinței”.

O legendă a locului spune că dacă o atingi și-ți pui o dorință, aceasta se va îndeplini. Eu am de protestat cu referire la o dorință pusă la o mănăstire din Ohrid, Macedonia și neîmplinită încă. Sper că cea din Basarabia îmi va fi ascultată. Poate de data asta sunt vrednică.

O clopotniță ridicată în anul 1890 e indiciu pentru Mănăstirea rupestră Peștera, din Butuceni, a cărei vechime se estimează că ar fi din secolele XII-XV. Legenda spune că fetele care o înconjoară de trei ori în sensul acelor de ceas, se vor mărita. Oare cele care fac tura invers, vor divorța?

Un turist neavizat ar putea rata cu ușurință intrarea în tunelul ce duce la biserica pitită în stâncă. Odată ajunși în biserică, te învăluie o lumină cernută prin ușa deschisă de la terasă și de la lumânări. De pe balconul ridicat la peste 50 de metri deasupra râului se deschid hăuri spectaculoase.

În lăcașul de cult era un singur călugăr, cu părul nins și barbă de sfânt coborât din icoane. Ne-a certat că nu aveam capul acoperit, poate nici pantalonii nu ne erau regulamentari, însă nu ne-am supărat. Ne-a îndemnat blând să ,,mai ascultăm și de Dumnezeu”.

Am încuviințat și am coborât să vedem vechile chilii săpate în stâncă. Catacombele pustnicilor din secolele trecute nu au nicio legătură cu confortul chiliilor din mănăstirile de azi, unde uneori există tendința de a se practica mai mult turismul, decât credința.

Cărarea de sus continuă pe promontoriul pitoresc și duce la  biserica Sfânta Maria. O alta, o ia șerpuit la vale, spre vatra satului Butuceni.

În sat am vizitat o gospodărie țărănească decupată din muzeele etnografice. M-am întrebat cum reușeau, pe vremuri, să conviețuiască într-o singură odaie oameni mari și mici, cuptor, ulcele, străchini, mâțe, țoluri, război de țesut și câte și mai câte.

,,Odaia mare” era veșnic gătită, dereticată și gata să primească oaspeți. În zilele noastre nu ne mai ajunge ,,spațiul personal” oricât de generos ar fi, iar pentru o rudă îndepărtată sugerăm cazarea la hotel.

Tot satul îmbie la o întoarcere în timp. Gospodăriile sunt păstrate ca în vremea când mileniul nu avea trei bastonașe. Unele case par părăsite, altele au fost transformate în agropensiuni. Porțile sunt decorate în culori vii, casele sunt albe sau văruite în ,,albastru de Butuceni”.

Din loc în loc, localnicii ne ofereau borcănașe cu miere, ardei copți, zacuscă și nuci. Liniștea pândește pe fiecare ulicioară și parcă, parcă, o cuprinzi și-n inimă.

Vinăria Brănești

,,Crama Brănești”, ,,Pivnițele Brănești” sau ,,Combinatul de Vin Orhei” sunt titulaturile aceluiași complex situat în raionul Orhei, la doar 5 kilometri de oraș. Am fost întâmpinați de către Vasile Dulgher, proprietarul care se ocupă de acest business încă din 1986. Când ne-a spus ce vârstă avea, am început să dau crezare înțelepciunii populare conform căreia vinul ar fi sursă de tinerețe fără bătrânețe.

La Brănești se află cele mai vechi galerii subterane din Republica Moldova, săpate într-o mină de calcar veche de 400 de ani. Coboară până la o adâncime de 80 de metri. Ca lungime, cu ai săi 70 de kilometri, se situează pe locul III, după galeriile combinatelor Mileștii Mici și Cricova.

Acest obiectiv a fost cu totul altfel decât celelalte vinării vizitate. M-a șocat că pereții erau acoperiți cu un soi de mucegai,  ,,Botrytis cinerea”  denumit „mucegaiul nobil” . Ideal pentru păstrarea vinului, însă deloc prietenos cu afecțiunea mea pulmonară. Decorul a inspirat producătorii filmului ,,Dracula”, care în 2002 au filmat aici câteva scene.

Se pare că embargoul rusesc din 2006 față de vinurile moldovenești a lovit puternic afacerea, însă s-au repliat și au găsit o piață de desfacere bună în China. Acolo au și magazin în care comercializează produse sub numele Mova, prescurtare de la Moldova. Am înțeles că la Brănești există primul hotel subteran din această țară, în complexul turistic ,,Epoca de piatră”, însă acolo nu am ajuns. 

La Vinăria Brănești, se îmbuteliază nu doar vin, ci și apă minerală naturală, extrasă dintr-un bazin subteran din zona Orheiului Vechi. Se comercializează sub brandul ,,Poiana Brănești”. Așadar, dacă vi se face poftă de un șpriț, o puteți pune de-un combo la botul calului.

Nu mă tare pricep eu la vinuri, dar știu că e ca și cum ai cere italienilor ketchup la pizza. Așa că, poate vă abțineți de la a boteza vinul până ajungeți acasă.

Vinăria Chateau Vartely

Vinăria Chateau Vartely de la Orhei e următorul loc în care am fost întâmpinați cu formula de salut ,,Bine ați venit acasă!”, adresată tuturor românilor. Localizată la 45 de kilometri de Chișinău, complexul turistic mai sus menționat își așteaptă vizitatorii cu o unitate de producție modernă, locuri de cazare și un restaurant specializat în bucătăria franțuzească și cea moldovenească.

Din nou vorbim de o afacere privată, demarată în 2004, cu o capacitate de producție anuală de 4,5 milioane de sticle. Tradiția și modernitatea se contopesc perfect, dând naștere unor produse extrem de bine cotate pe piața vinurilor din Republica Moldova, dar și pe plan extern.

Deși numele pare a avea doar rezonanțe de pe malul Senei, în limba maghiară ,,Varheli” înseamnă ,,loc al cetății” cu ecouri în toponimia Orheiului de azi. Privită de pe colina pe care stă așezată, vinăria pare integrată perfect în peisajul zonei.

De altfel, în curtea interioară sunt amplasate unități de cazare cu o capacitate de 40 de locuri. La construcția lor s-au folosit materiale tradiționale ca lemnul, piatra și lutul și reproduc caracteristici ale caselor țărănești din principalele zone etnografice ale țării.

Incursiunea bahică a pornit de la poartă, când grupul a fost preluat de Anastasia, specialista care ne-a prezentat toate etapele procesului de producție. Strugurii prelucrați aici provin din plantațiile proprii de 260 de hectare de viță-de-vie din regiunile Codru și Valul lui Traian, zone cu terroir-uri cu tradiție în viticultură.

La Chateau Vartely, un beci cu bariculi de stejar plini cu vin se transformă în sala de proiecție. Ți se spune ,,povestea vinului” în dulcele grai moldovenesc. Ești prins în mreje de culori și sunete, apoi transpus într-o lume magică. E o experiență interactivă senzorială recentă, la vizita mea în urmă cu doi ani nu am trăit-o.

Plutești de uimire și încântare până în sala de degustare. Există amenajate două, una pentru vinurile proprii, iar alta pentru vinuri celebre din întreaga lume. În această ,,vibliotecă” își găsesc loc 10.000 de sticle cu branduri de pe mapamond. Ele alcătuiesc „Colecția Mondială” și constituie cea mai vastă colecție din Republica Moldova. Vinurile adunate de pe 5 continente îți propun un periplu viticol virtual pe tot mapamondul.

Vizita noastră a culminat cu o masă festivă demnă și de un ospăț pentru Flămânzilă sau Setilă. Restaurantul aflat pe două nivele are o capacitate de 260 de locuri și oferă meniuri excelente.

Cele câteva zile de hoinărit prin Republica Moldova nu au fost ,,prietenoase” cu siluetele noastre. Se mănâncă mult și bine. Degustările de la vinăriile vizitate nădăjduiesc că nu creează adicții într-un timp atât de scurt.

Ori am umblat năucă fără să-mi dau seama, ori sunt o fiară rezistentă la alcool și habar n-aveam, ori cantitățile din licoarea bahică oferite spre degustare sunt calculate responsabil, să-ți păstrezi drumul pe-o singură cărare. La una dintre degustări ni s-a spus cu un zâmbet cald și voce cântată: ,,Da’ nu te teme, nu te-mbată, oleacă te înrozește”.

 

Cetatea Soroca

Ne-am încheiat seara la Cetatea Soroca. Am admirat din autocar monumentul “Lumânarea Recunoștinței” ridicat în 2004 pe un deal în amintirea tuturor monumentelor culturale moldovenești distruse de-a lungul vremii și a vremurilor, precum și a eroilor care au luptat pentru păstrarea culturii, limbii și a istoriei Moldovei.

Credit: Mihai Lucian Ilie

Ne-am mulțumit să-l privim din depărtare, fără a urca cele 600 de trepte care duc la el. Însă o vizită așezată va deschide turiștilor priveliști spectaculoase asupra Nistrului.

Tot din autocar am trecut în revistă ,,Dealul țiganilor” din Soroca. În acest cartier își au reședința rromii din Soroca, reprezentând 10 % din populația orașului. Pe dealul de la marginea orașului se înșiruie în forme nefinisate, o serie de ,,palate”. Ni s-a spus că o parte sunt încă în proces de construcție, însă multe sunt lăsate neterminate pentru a evita plata impozitelor.

Se spune că aici e capitala rromilor din spațiul est european. Cei mai mulți se ocupă de negustorie în Rusia și muncesc pentru a-și finaliza investițiile locative.  E șocant să găsești replici ale unor clădiri celebre, cum ar fi Capitoliul din Washington sau Teatrul Mare din Moscova.

Stilul e asemănător oarecum cu cel al palatelor rromilor din România: ornamente în exces, note de opulență, materiale scumpe și lucitoare, statui monumentale, turnulețe, grandoare, disproporție între spațiul folosit și cel doar etalat…

Rromii de aici sunt bine organizați și reprezentați de către un baron, autoritatea supremă a comunității.  Sunt mândri de statutul lor și par prietenoși cu turiștii.

Monumentul istoric ,,Cetatea Soroca” face parte din salba de edificii defensive din perioada medievală. E ctitorită în 1499 de către  Voievodul Ștefan cel Mare, pe locul unor fortificații străvechi.

La început a fost din lemn, apoi între anii 1543-1546, în timpul domniei lui Petru Rareș, cetatea este rezidită în piatră. A beneficiat de fonduri europene printr-un proiect comun al României și al Republicii Moldova.

La momentul vizitei noastre nu am avut posibilitatea să o vizităm în interior. La ceasul înserării era învăluită într-o lumină caldă. Curge Nistrul prin preajmă, împrejurul ei sunt trotuare, ba chiar și celebra inimioară pentru un foto corner apărută în preajma tuturor obiectivelor turistice.

Fortăreața este singurul monument medieval din Moldova păstrat în forma sa autentică. Stă de veacuri de strajă pe malul Nistrului, martoră a istoriei Moldovei medievale.  

Ne-am încheiat seara cu o cină festivă la restaurantul din apropiere, la care, pe lângă mâncăruri tradiționale, am beneficiat de un program artistic de dans popular moldovenesc și țigănesc. Dacă am mai fi avut energie, probabil petrecerea se putea încheia în zori.

 

Ziua următoare și ultima petrecută peste Prut ne-a adus un tur pietonal ghidat prin dragul Chișinău.

Chișinău

La intrarea în Grădina Publică ,,Ștefan cel Mare” am trecut pe lângă o expoziție de fotografii inedită. Trăim vremuri în care femeile se măsoară cu bărbații în ,,cohones”. Sunt puternice, dar parcă le pălește feminitatea. Uităm uneori că mângâierile și ștersul de lacrimi fac mai mult decât un dat cu pumnul în masă.

Considerăm slăbiciune și judecăm rămânerea în relații nefuncționale, fără să vedem cât de puternic e sentimentul de sacrificiu al acelor femei. Traducem ,,girl power” cu un soi de atitudine tranșantă, în care exprimarea sentimentelor e dovadă de slăbiciune. În tot acest context, m-a bucurat inițiativa Fundației Dorcas din Republica Moldova de a curatora o expoziție cu fotografii realizate de fotograful Nicu Bînzari.

La intrarea în parc sunt expuse o serie de fotografii a căror protagoniste sunt doamne în vârstă, surprinse în diverse activități casnice sau sociale. Numele expoziției e ,,Portraits of Power” și se desfășoară concomitent în șase țări: Liban, Siria, Egipt, Tanzania, România și Republica Moldova.

E ca o plecăciune în fața femeilor în etate, puternice, în fața demnității acestora, a inventivității, dăruirii de sine și a rezilienței lor. Trăsături care le transformă în modele cu impact în comunitate. Obiectivele acestei inițiative sunt atragerea atenției asupra drepturilor persoanelor în etate și asupra valorii lor în societate. Imaginile de mai jos sunt poze la fotografiile expoziției ,,Portraits of Power”.

Plimbarea noastră ne-a purtat pe sub Arcul de Triumf, numit și Porțile Sfinte. în timpul sovietic era numit Arcul Victoriei și Arcul Biruinței. Am trecut prin parcul din jurul Catedralei și a Clopotniței și am aprins o lumânare în catedrală.

În perioada sovietică, Clopotnița a fost demolată și apoi reconstruită odată cu independența Republicii Moldova. Am savurat un cappucino  la cea mai cochetă cafenea din parc, ,,Bonjour Cafe”. Amplasată în vecinătatea ,,Aleii artelor”, în decor de toamnă blândă, atmosfera aduce puțin din aerul parizian.

Nu am ratat celebrele bomboane ,,Bucuria” și am admirat clădirile vechi și noi. Urbanistic, Chișinăul e destul de pestriț. I se spune ,,orașul alb” datorită calcarului extras din zonă, însă, pe alocuri, e destul de gri.

Există clădiri istorice renovate, dar și unele aflate în paragină, blocuri aflate în etapa de construcție de vreo 30 de ani, hardughii de inox și sticlă plantate în spinarea unor edificii arhitecturale cu valoare de patrimoniu sau altele reci, gigantice și pătrățoase, ce transmit încă megalomanice ambiții comuniste.

Am ascultat explicațiile Cristinei, ghida noastră, în dulcele grai moldovenesc. Mie mi se pare că orice mi se spune în limba portugheză, e sexy. Ei bine, orice mi se spune în grai moldovenesc, mi se pare o alintare, poveste și mădăreală. Cred că m-ar pufni râsul într-un eventual conflict verbal c-un moldovean. Nu poa’ să-mi sune a ceartă și pace!

În cele câteva zile mi-am notat câteva expresii și câțiva termeni pe care n-am vrut să-i uit. ,,Adăugător” -adițional; ,,independență de roadă”-indiferent de producție; ,,distribuitorul de benzină”-Peco; ,,gestiune familială”-afacere de familie; ,,au gâța lungă”-au părul lung; ,,se îngrămădește comisia anual”-se întrunește anual comisia; ,,nu mă dobândesc”-nu reușesc; ,,havuz”-fântână arteziană; ,,samahonca, basamac”-rachiu artizanal și câte or mai fi fost pe care nu mi le mai amintesc deja, însă le iubesc…

Moldova e veselă, dar și tristă. Locuitorii săi au o soartă asemănătoare cu a românilor. Țările sunt bogate, cetățenii sunt săraci. Aproape în fiecare gospodărie cineva e plecat să lucreze ,,afară”, pentru a asigura familiei un trai mai bun. Cred că și noi și ei suntem experți în a face mult din puțin și a întinde la maxim bugetul pentru a acoperi toate cele necesare.

Alimentele se procură din magazine, dar și din lanțul 0, adică de la membri ai familiei extinse, care dețin microferme de subzistență și îi aprovizionează și pe cei de la oraș. Suntem calzi și ne găsim alinare la un pahar de vin cu prietenii. Bine, recunosc: mai multe. Iar dacă ne vin oaspeți, le deschidem ușa cu dragă inimă, îi primim și îi ospătăm din tot sufletul. Și bunicii noștri și ai lor își petrec din prispă tinerii mutați din sat. Asta în cazul fericit. Deseori ni-i lăsăm singuri, bolnavi și plânși ca să îngrijim bătrânii altora, pentru câteva sute de euro, amăgindu-ne că o facem pentru cei dragi. Însă lipsa noastră secătuiește de vlagă și singurătatea ucide necruțător.

Soarta și a noastră și a lor e în mâinile unor politicieni fără viziune, mediocri și hrăpăreți, care-și iubesc doar propriile buzunare, nu poporul. Societatea e divizată și învrăjbită artificial, falia dintre cei bogați și cei foarte săraci e tot mai adâncă.

Însă femeile…femeile în Moldova sunt superbe. Fetele tinere, domnișoarele, dar și doamnele respectabile. De la mama lor de-acasă, frumusețe care nu trece la dușul de dimineață. Nu fufe reșapate și botoxate flendurate pe la televizor ca să le crească valoarea.

Viața m-a plimbat pe aici de câteva ori. Iar uimirea mea e aceeași de fiecare dată: ,,Ce fac ăștia cu urâtele? Unde le țin?” Că în libertate vezi doar frumoase. De fiecare dată când mă plimb prin Chișinău, mă simt specială. Eu, posesoare de o frumusețe îndoielnică, sunt chiar o prezență exotică. Dacă nu mă credeți pe cuvânt, poftiți de le faceți o vizită. Nu veți regreta! Promit!


Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!

 

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!

Despre autor

Alina Coman
Eu sunt Alina, om cald, optimist si pozitiv. Imi cultiv in permanenta o naivitate prin care vad lumea mai mult buna decat rea, iar viata mai mult vesela decat trista. Sunt profesor de limba engleza, mama a doi copii minunati si voluntara ca vocatie. Sotul meu spune despre mine ca sunt “turistul nebun”, care trebuie pazit si supravegheat, iar datorita simtului meu de anti-orintare, tind sa-i dau dreptate. In materie de calatorii, nu am pretentii prea mari, simpul fapt ca pornesc la drum spre oriunde, imi aduce pe fata un mare zambet. Prin intermediul acestui blog mi-am regasit pasiunea din studentie pentru scris, cand o buna perioada de timp mi-am facut banii de buzunar in calitate de colaborator al unui ziar oradean.

Descoperă și alte destinații

78,723FansLike

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*