La poalele Munților Gutâi, pe ,,Domeniul Mogoșa”, a avut loc luna aceasta competiția sportivă numită ,,Mogoșa Everesting”.
Organizatorul Sebastian Butcovan și echipa sa propuneau un concept inedit: urcarea până la releu (1246 m) și coborârea până la lac (730 m), de nu mai puțin de 18 ori în 24 de ore. În acest fel, diferența de nivel însuma 8848 de metri, altitudinea Everestului. Sau de 72 de kilometri.
Când m-am documentat pentru ,,Mogoșa Everesting sau cum poți da peste Everest în Maramureș” mi s-a povestit cu atâta pasiune, încât mi-am dorit să fiu și eu o rotiță în tot acest angrenaj. De atâtea ori s-a folosit cuvântul ,,emoție”, încât am vrut să o simt pe pielea mea. Așa că, în ziua concursului, m-am aflat la linia de start alături de alți 200 de concurenți.
Mogoșa Everesting – sau cum poți da peste Everest în Maramures
E un eveniment sportiv de anduranță, care testează limitele fizice și mentale și pentru sportivii experimentați la maratoanele montane. Însă, fiecare concurent își putea stabili ,,propriul Everest”. Pentru mine a fost o tură. Nu sunt nici sportivă, n-am nici rezistență și sunt într-o formă fizică de compătimit, nu de invidiat.
Nu mai parcursesem acest traseu pe jos din facultate, probabil. Iar asta fusese în mileniul trecut. Pentru prima dată în viața mea, dădeam cinciul la linia de start cu cei de pe margine ,,din cealaltă parte”. În capul meu, eu sunt acea bătrânică devenită virală pe internet care încurajează fiecare alergător din cursă. Iar în schimb primește zâmbete. E un vis care sper că mi se va îndeplini.
Atmosfera de la baza pârtiei a fost întreținută de MC ul Dan Carpov, un băimărean fără de care în ultimii 20 de ani, multe evenimente ar fi fost convenționale și plictisitoare. La un moment dat, cineva îi aprecia prestația și se minuna de capacitatea lui Dan de a vorbi despre orice, oricât, oricând și cu oricine.
Profitând că suntem prieteni de-o viață și colegi de generație, am aruncat remarca ,,Și când te gândești că o și poate face în vreo șapte limbi…”, ochii interlocutorului meu prinseseră a se bulbuca de uimire. În marea de tricouri branduite special pentru ,,Mogoșa Everesting”, am încercat să iau niște declarații la cald, înainte de start.
,,Pornesc în cursă cu gândul să fac cât mai multe ture, să ating vârful Everest. E o provocare mare, care implică o diferență de altitudine considerabilă. Am început să mă antrenez în urmă cu trei ani, făceam cycling înainte, mountain bike, însă am găsit plăcere în alergarea montană. Sunt din Iași, am venit pentru această cursă. Săptămâna trecută am fost la ,,Bucovina Ultra Rocks”, urmează Ceahlăul, Bate Toaca, avem câteva concursuri dragi nouă. Maramureșul e la fel de frumos ca Bucovina.” Aștefănoae Cristian, 45 de ani
Văd că te încălzești înainte de start. Cu ce gânduri pornești în cursă? ,,Păi, să câștig, eu așa sper. E o încercare frumoasă. Gândul de acasă e să termin cursa în cele 24 de ore, 18 ture. Nu mă pregătesc de mult timp, doar de o jumătate de an. E o încercare frumoasă, un sport de rezistență. Să vedem ce o să iasă.” Pintea Ciprian, 20 de ani
,,Îmi propun să rezist cât mai mult și să-mi înving o limită personală. Mă pregătesc pe parcursul întregului an, bicicletă, ski, alergări… Am participat și anul trecut, la prima ediție, iar anul acesta am în plan câteva ture în plus. Minim șase ture”. Florina Chifa, 33 de ani
,,Suntem o echipă mai mare din Baia Mare, suntem la prima participare. Nu ne-am propus obiective foarte îndrăznețe. În funcție de capacitățile fizice și situația de moment, bineînțeles că vrem cât mai mult. Ne-am mai antrenat pe acest traseu, dar și pe altele, facem mișcare ca amatori și sperăm la un rezultat onorabil.” Daniel Tița, 46 de ani din Baia Mare
Odată pornită cursa, pârtia de la Mogoșa a fost luată cu asalt de râuri șerpuite de tricouri movulii, inscripționate special pentru concurs. Fiecare cu țelurile, ambițiile și așteptările sale, într-o încercare de depășire a propriilor limite. Am aflat din unele discuții că sportul pentru unii este un mod de viață, o necesitate.
Am citit în unii ochi determinarea și hotărârea de a da totul, de a fi cea mai bună versiune a lor. Pentru alții e un pretext de a petrece timp în natură, de a socializa, de a se cunoaște mai bine, de a se detașa de dependența de ecrane sau de un stil de viață sedentar.
Am găsit și concurenți aflați în cursă pentru distracție, în team building, alături de colegii de la job. Am rămas impresionată de poveștile de viață ale unor concurenți care au descoperit sportul în urma unor grave probleme de sănătate.
Am încercat să înțeleg sentimentul de satisfacție și de descărcare de adrenalină atunci când și ,,când nu mai poți, mai poți puțin”, cum spunea Tibi Ușeriu în cartea sa, ,,27 de pași”, azi unul dintre competitori. Însă toate aceste motivații, mie mi-s străine. Eu sunt un outsider de lumea sportului. Doream să scriu un articol despre eveniment și reușesc să meșteșugesc cuvinte doar despre stări trăite.
Mi-am ieșit de-a lungul timpului de multe ori din zona de confort, dar acum sunt într-o etapă a vieții în care vreau să-mi fie numai bine. La mine secreția de dopamină funcționează și la un film bun, o carte, un foc de tabără sau o înghețată de ciocolată.
N-am nevoie de confirmări, nu vreau să demonstrez nimic, n-am ambiții mărețe, vreau doar să mă bucur de copiii mei și să primesc senin orice-mi pregătește viața. Așa că, urcușul meu a însemnat pauze în care să-mi trag sufletul, exerciții de admirație pentru natura din jur, poze cu lacul din vale, degustare de afine sălbatice.
Am reluat legătura cu Minodora Turiga, o colegă de liceu înscrisă în competiție alături de fiica sa adolescentă, aflată în dublă calitate de concurent și voluntar. I-am mulțumit personal fotografului oficial Mircea Reștea. Vorbisem doar pe net și, fără să mă cunoască, mi-a oferit fotografiile sale de la ediția de anul trecut ca să ilustrez un articol.
Mi-am cerut de nenumărate ori scuze pe traseu că blocam cărarea pentru concurenții aflați deja la a doua sau a treia tură. Pentru poveștile mele pentru nepoți, regret că n-am fost pe fază să fac o poză din cursă, în care eu eram înaintea lui Andy Mikia, câștigătorul de anul trecut și primul de anul acesta la categoria sa de vârstă. I-am încurajat și felicitat pe toți pentru performanță. Numitorul comun pentru toată lumea a fost zâmbetul și serenitatea, chiar și atunci când trupul se chircea de durere.
Printre feedbackurile oferite de participanții la acest concurs, s-a regăsit de multe ori ,,vibe pozitiv”. E adevărat că a fost o atmosferă extraordinară. Atunci când obiectivul e unul atât de măreț, parcă dispar rivalitățile și invidiile. Parcă doar printr-un efort comun supraomenesc, poate fi cucerit un munte ca Everestul.
Am văzut concurenți care și-au încheiat cursa și și-au pasat bețele altora, care încă se aflau pe traseu. S-au masat reciproc zone dureroase. S-au sprijinit atunci când fizicul ceda. Am văzut crengi ridicate pe sub care să treacă cei din spate. Am fost martora la aplauze și încurajări pentru fiecare concurent.
E adevărat că ,,Mogoșa Everesting” e despre emoție. Ana Sabou și-a făcut cursa cu bebele în marsupiu. O altă mamă își alăpta copilul la baza pârtiei ținându-l pe genunchi, stând într-un picior, între două ascensiuni. Pe Sebastian Butcovan l-am văzut susținut și ajutat de întreaga familie și de mulți prieteni. Într-o fotografie făcută pe timpul nopții, am văzut o fată susținându-și iubitul vizibil epuizat.
Pe Tibi Ușeriu, în capul meu un munte de determinare și încrâncenare, l-am văzut la baza pârtiei topit, îmbrățișându-și între două ture copilul care se juca pe un pled colorat. Și mi-a venit în minte imaginea cinematografică a unui jandarm cât ușa, care mânca un sandviș dintr-o caserolă roz cu Hello Kity.
E adevărat că toate au fost posibile cu o echipă fabuloasă. Organizarea unei astfel de competiții necesită o întreagă desfășurare de forțe: voluntari, echipă tehnică, concurenți, sponsori, norme și proceduri respectate, fișe de înscriere, dovezi ale vaccinării, Salvamont, campanie de informare, premii, achiziții, parteneriate, gestionarea unei mase de oameni…
La baza pârtiei și în vârf erau voluntari care se ocupau de stațiile de alimentare cu apă, dulciuri, fructe și încurajări. Întrebată cum e să fii voluntar într-un asemenea concurs, mi s-a răspuns: ,,Senzația este fantastică. E minunat să vezi atâtea persoane iubitoare de mișcare, de competiții. E un concurs foarte dificil, foarte solicitant. Am făcut traseul la ieșirile de recunoaștere și mi s-a părut foarte tehnic. Am toată admirația pentru cei care s-au înscris și participă. Noi vom fi aici până la ora 15, când va veni o nouă echipă de voluntari” Ana Maria Bertolutti, voluntar
Despre Dan Covaciu, fiul unor prieteni pe care îl știam de puști, dar nu l-am recunoscut în bărbățanul de azi, Sebastian Butcovan spunea: ,,Tipul ăsta a muncit cu mine vineri toată ziua iar sâmbătă la 5 dimineața l-am luat de acasă. A stat în vârf până duminică la ora 9 dimineața și a organizat punctul de control și alimentare din vârf, fără să doarmă o clipă! Mulțumesc!”
Eu mi-am încheiat cursa, mi-am primit medalia de finisher, am mai zăbovit o vreme, apoi am plecat acasă, la treburile mele. Vreo două zile mi-am dat jos medalia doar când mergeam la duș. Mai primisem una, o singură dată, când am urmat un curs de dans, însă toți ,,șchiopii” fuseserăm medaliați. Apoi am așezat-o într-un sertar, alături de roaba de medalii a copiilor mei, olimpici și sportivi de performanță la volei și win chun.
,,Mogoșa Everesting” a continuat. Gazdele de la ,,Domeniul Mogoșa” au oferit participanților ,,pasta party” sau posibilitatea de a se relaxa la o baie sau o cafea pe malul Lacului Bodi.
Am revenit duminică dimineața pentru finish și festivitatea de premiere. Am prins crâmpeie de glume interne, am aplaudat fiecare câștigător, am fost recunoscătoare că am făcut parte din această poveste frumoasă, ,,Mogoșa Everesting”, ediția a doua.
Nu mi-am permis să mai stresez și eu ,,ultimii mohicani” cu declarații. Am primit ulterior feedbackuri și mi-am permis să mai ,,împrumut” vorbe și fotografii de pe pagina oficială ,,Mogoșa Everesting”, pagină pe care pot fi consultate detaliile cursei nebune și clasamentul final. ,,Nebuni” au fost declarați toți participanții chiar de către Sebastian Butcovan, organizatorul acestei frumoase provocări.
Fără a jigni pe cineva, cred și eu că e o nebunie să-ți biciuiești trupul și spiritul într-un efort titanic de a-ți întinde coarda efortului la maxim. Sunt convinsă că n-a făcut-o nimeni pentru premii. E nevoie de o motivație internă de nezdruncinat, voință fără margini și mult antrenament. Sentimentul meu în fața sportivilor e asemănător cu cel din fața artiștilor. Ei nu trebuie înțeleși, sunt concepuți dintr-o plămădeală aparte. Sunt doar de apreciat pentru efort și performanță. Felicitări și aplauze tuturor!
,,Nu mi-am propus, inițial, să dau Everestingul. Eu mi-am propus Mont Bancul. Nici nu mi-am dat seama când am depășit locul întâi. Merg pe munte, practic alpinismul, uneori alerg. Cred că asta a făcut diferența în mod real. Abordarea traseelor pe munte e destul de solicitantă, necesită pregătire fizică. Sunt prima fată care a terminat cursa. Nu mă așteptam. E o cursă de psihic, nu doar de fizic: să suporți durerea, să te lupți cu limitele, să te lupți cu tine pe tot traseul, mai pot o tură, mai pot o tură…” Iancu Bianca Bilț, 28 de ani, 18 ture, locul I, fete
,,Mogoșa Everesting – o emoție aparte. Nebunia asta a promis încă de anul trecut foarte mult! Știam de atunci că emoția trăită aici e una unică, e un tatuaj pe suflet, e trăirea aceea despre care mai vorbești și o simți vie în tine și după un an de zile. Înseamnă un loc în care îți depășești atât limitele fizice, dar mai ales mentale. Te întreci doar cu tine însăți și orice urmă de competiție dispare, singura persoană pe care vrei să o depășești ești tu. Personal, cred că secretul care stă în spatele Everestingului este faptul că e făcut din emoție și pentru emoție și atunci nu are cum să nu impacteze.” Ramona Crișan, 38 de ani, Baia Mare, locul III
,,Noi suntem de la Clinica Stomatologică iDentify. Pentru noi a fost o provocare din partea lui Tudor, șeful nostru. Ne-am făcut tura relaxați, suntem în team building. Anul viitor vom bifa dublu. În seara asta ne vedem la petrecere, iar mâine la festivitatea de premiere.” Moiș Borka Mariana, 44 de ani
,,Mogoșa Everesting” a fost o călătorie spre mine însămi care a durat 6 ore 38 de minute și 37 de secunde. Am descoperit că dacă vreau, pot, chiar și după ce nu mai pot. Am simțit durere și plăcere deopotrivă de-a lungul celor 20 de kilometri și-un pic parcurși în sus și-n jos cu voinicie și mi-a plăcut ce simt. Mi-am bucurat ochii și inima cu bucuria participanților – care mic, care mare; care antrenat și plin de fibră, ambiție, care recent ”unplugged” de la realitatea virtuală care ne înghite zilele, nopțile, viața, totul; care optimist, care crispat de dureri și oboseală.
A fost un spectacol al vieții năucitor care mi s-a perindat prin fața ochilor și mi-a umplut inima (solidară cu efortul din acele momente și totuși multitask, capabilă să proceseze și sentimente, nu doar să pompeze, neobosită, sânge proaspăt în mușchii care urlau) și, care, la final, m-a umplut de un minunat sentiment de recunoștință.
Pentru că sunt, pentru că pot să mai respir aer proaspăt (și încă e) gratis, pentru că mă spăl pe față cu soare cât e vara de lungă alergând pe coclauri; pentru că pășesc acum pe drumuri pe care n-aș fi îndrăznit în tinerețe, pentru că zâmbete și cuvinte bune pasate cu sportivitate între competitori care nu se cunoșteau poate nici măcar de pe Facebook, pentru că, nu-i așa că-i cool să alergi alături de Tibi Ușeriu?, pentru că-mi place să câștig, dar nu mă supăr nici dacă pierd, câtă vreme oamenii sunt faini în jurul meu și tot așa… motive-aș mai găsi.
Pe scurt despre Mogoșa Everesting? Unii și-au găsit propriul Everest, eu m-am găsit pe mine. Norocoasă să am ce am, fericită că sunt ceea ce sunt.” Anamaria Peride, 52 de ani
,,Mogoșa Everesting”-ul meu s-a terminat la cinci lungimi de coardă sub destinație. Undeva între Denali și cel mai frumos munte din lume – Ama Dablam . Degradarea fizică tot mai accentuată și lipsa perspectivei de a înhăța insigna în timpul limită m-au făcut să spun stop, după aproape 17 ore de distracție maximă. Cele 13 ture, cca 52 km si vreo 6400 m diferență de nivel m-au poziționat pe un surprinzător loc 16 la general și 8 la categorie.
Sper să fie mai bine la anul, dacă reușesc să evit câteva greșeli din prima treime a cursei. Una peste alta, mi-a plăcut la nebunie totul: cursa, voluntarii, organizarea… până si vremea. Aproape perfect !
Felicitări organizatorilor și tuturor concurenților care s-au luat la trântă cu Everestul din ei !!! De azi ne întoarcem la antrenamente. Până la Everesting 3.0 e mai puțin de un an Tirnovan Andrei, 41 de ani.
,,Pentru mine, Mogosa Everesting reprezintă o experiență inedită, un prilej de testare a capacității de concentrare a eforturilor pe durată mare, o modalitate de autocunoaștere specială, așa cum viața de zi cu zi nu mi-o poate oferi. Dar, mai presus de toate acestea, e BUCURIA de a face mișcare în aer liber, e RESPECTUL și ADMIRAȚIA pentru ceilalți participanți și e RECUNOȘTINȚA că pot fi și eu ACOLO, printre ei.
Anul trecut m-am înscris ca voluntar. Cu câteva minute înainte de start mi-am zis: ,,Ce-ar fi fost dacă mă înscriam și eu?” Cornelia Butcovan m-a auzit și m-a încurajat. Am făcut trei urcări și tot atâtea coborâri. Într-o atmosferă grozavă, alături de oameni speciali. Am rămas cu gândul ,,Oare reușeam mai mult dacă eram pregătită, măcar mental?”
Anul acesta, nici nu am stat pe gânduri, m-am înscris ca participant. Deși, între timp, durerile date de artroza îmi descurajau entuziasmul, degetele de la picioare parcă nu mă lăsau sa visez spre depășirea Everestului meu din 2020, nu am renunțat. Între timp, am văzut că sunt cea mai vârstnică participantă, și asta m-a stârnit, oarecum. Drumețiile pe care le fac de câte ori am ocazia au fost antrenamentul meu. Știam că vârsta și oasele bolnave nu mă vor ajuta prea mult. Dar eram sigură că BUCURIA pe care o simt în fiecare clipă pe munte și ECHILIBRUL cu care-mi voi gestiona resursele vor face, poate, diferența. Și Everestul meu va fi mai înalt.
Mi-am propus, de dinainte, tot 3 urcări și 3 coborâri. Mi-am zis că tot ceea ce voi urca în plus va fi un bonus, un premiu, încă o drumeție, momente neprețuite în natură. După îndeplinirea ,,target”-ului, parcă zburam. Senină și recunoscătoare, cum ajungeam în vârf, uitam de efortul de la urcare, și, odată ajunsă la bază, abia așteptam să pornesc spre vârf. Mi-am promis că nu mă voi forța, că mă voi bucura de mișcare. Și dacă voi avea vreun semnal dureros, mă voi opri, deoarece mă văd mergând în drumețiile mele dragi și peste zece ani. Când am urcat a șaptea oară, știam că aici se încheie experiența mea minunată.
M-am bucurat de compania oamenilor faini, am salutat soarele ce abia se mai zărea printre crengi, la coborârea prin pădure le-am dorit succes tuturor temerarilor ce-și continuau cursa și m-am oprit. Cu aceeași bucurie, întreagă, fără dureri, dar recunoscătoare ca am trăit această experiență.” Camelia Minghiraș, 54 de ani, locul III, categoria +50.
,,Fiecare cu ritmul lui, că până la urmă, acesta e conceptul concursului. Fiecare își propune un obiectiv și încearcă să și-l atingă. Eu mi l-am atins. Mi-am dorit să urc și să cobor în trei ore, am ajuns cu șapte minute mai repede. Mă simt foarte bine, deși nu știu dacă o să pot să mă mișc mâine. Senzația este minunată, felicitări organizatorilor și participanților.” Daniela Constantin Pop, 54 de ani
,,Mogosa Everesting 2”. Pentru mine a fost primul ultramaraton montan, așa că m-am dus la start de la bun început cu gândul să termin cele 18 urcări întreg și sănătos, să-mi întind limitele, să mă cunosc și să mă evaluez mai bine. Sunt sigur că nu aș fi reușit fără minunata echipă de suport de care am avut parte. Timp: 18h 44m 59s ( Foto finish ). Închei printr-un citat al lui Tibi Ușeriu și el participant la ,,Mogoșa Everesting 2” ”Ușor poate oricine!” Dina Bogdan, 40 de ani, locul II, categoria 40-49 ani
,,Everestul meu: 3 urcări (și 3 coborâri). Voiam să urc de 4 ori, câte o urcare pentru fiecare intervenție la inimă prin care am trecut până la 27 de ani. Sport n-am făcut până pe la 32 de ani. Anul ăsta, la 34, m-am apucat “serios” de treabă, în felul meu. BINEÎNȚELES că aș fi putut mai mult, dar nu știam până acum că eu chiar pot! Și nici n-aș fi știut că pot, fără sprijinul echipei mele. Vă mulțumesc! Cel mai mult mi-au plăcut atmosfera zilei, oamenii de pe traseu, voluntarii… și pancovele din vârf! Mai vreau!” Ada Sitar, 35 de ani
,,Am zis că e momentul să îmi depășesc limitele și am ales să încep cu Everestul. M-am înscris la Mogoșa Everesting 2021. Urcând pârtia Șuior/Mogoșa de 18 ori în 21h29min, am obținut 72 km cu diferența de nivel 8.848, înălțimea Everestului. O mare realizare, ținând cont că din 205 participanți, doar 10 au terminat aceasta cursă, iar eu am fost pe locul 7”. Petre Dumitru, 44 de ani
,,Nu mă gândeam vreodată în viață să urc un munte…Sunt atât de fericită, emoționată, mândră, împlinită că am reușit să urc de 3 ori. ,,Mogoșa Everesting”, o provocare minunată! Felicitări din suflet, tuturor concurenților! Sunteți grozavi! Mii de mulțumiri organizatorilor și în special celor care au fost acolo pentru mine pe parcursul acestui acest greu, dar frumos demers!” Tery Silaghi, 35 de ani.
,,Mogoșa Everesting 2: Un eveniment cu succes adevărat, cu atmosferă fantastică, locație mirifică, gazde fabuloase! Everestul meu a fost astfel: am reușit să fac 12 ture, adică 6000 m diferență de nivel în 18:14:28.67 ore. Rezultatul: loc 1 la categoria F 40-49 ani, loc 4 Open. Dacă vreți să vă schimbați viața în bine, ieșiți de cât mai multe ori din zona voastră de confort, depășiți-vă limitele! Imposibilul poate fi posibil cu multă ambiție. Echipei Mogoșa Everesting: țineți-o tot așa, rămâneți OAMENI FAINI, să ne vedem la cât mai multe evenimente!” ” Andrea Jeromos, 42 de ani, locul I categoria 40-49 ani, femei
,,Anul acesta mi-am propus 10 ture, am reușit doar 9. “Lupta” cu Everestul meu fost până la 12.20 în noapte! A fost o atmosferă de concurs tare faină: fair play, oameni fericiți (fiecare cu targetul lui) prieteni buni, susținători, voluntari implicați, puncte de hidratare îmbuibate cu de toate, organizare pe măsură marca Sebastian Butcovan. La final rămâne starea aceea euforică, momentele cu oamenii faini, amintirile fiecărei urcări făcute! Mulțumesc ,,Mogoșa Everesting” pentru amintiri de neuitat, Ana Peride, bețele și genunchiera salvatoare, Cornelia Butcovan pentru masajul binevenit. Felicitări tuturor!” Măgurean Emilia, locul II, categoria 40-49, femei
Clasamentul final oficial arată în felul următor:
Femei, categoria sub 20 de ani: Locul I Evelyn Geiger, Locul II Turiga Maia
Categoria 20-29: Locul I Bianca Iancu Bilț, Locul II Ioana Cordea, Locul III Camelia Pop
Categoria 30-39: Locul I Adelina Dina, Locul II Cristina Nicoleta Bâlc, Locul III Ramona Crișan
Categoria 40-49: Locul I Andrea Jeromos, Locul II Emilia Măgurean, Locul III Adriana Andronic
Categoria 50+: Locul I Carla Hauși, Locul II Adina Dumitru, Locul III Camelia Minghiraș
Bărbați, categoria sub 20 de ani: Locul I Raymond Csatlos, Locul II Denis Loi, Locul III Davis Harangi
Categoria 20-29: Locul I Vlad Bolboacă, Locul II Vasile Tat, Locul III Andrei Slusarciuc
Categoria 30-39: Locul I Mitru Petre, Locul II Florin Stan, Locul III Florin Petrehuș
Categoria 40-49: Locul I Andy Mikia, Locul II Bogdan Dina, Locul III Tibi Ușeriu
Categoria 50+: Locul I Ludovic Schmidtko, Locul II Adalbert Oprișan, Locul III Adrian Kozma
Prinsă în evenimentele weekendului nebun din august, m-am contaminat de entuziasmul și ambițiile concurenților, însă le-am trecut printr-un filtru personal. Mi-am stabilit un obiectiv adaptat la condiția mea de bubulină, în a cărei natură, mai degrabă stă să se ,,cruțe”, decât să se ,,suprasolicite”.
Îmi voi face și eu cele 18 ture, însă până la sfârșitul vieții. Așadar, dacă nu aveți partener de urcat până la releu, contați pe mine. Mi-au mai rămas 17 ture. Mai am timp, că-mi propun să trăiesc mult și bine, însă nu-s nici vreo prospătură. Avertisment pentru prieteni: mai bine urcăm acum, sunt mai simpatică vie, decât să vă plimbați cu vreo poză de-a mea prin buzunar peste zeci de ani, de teamă să nu vă bântuie nebuna…
Să ne vedem sănătoși cu toții la ,,Mogoșa Everesting” ediția a III a!
Albumul foto al evenimentului este disponibil aici.
Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!
