Bine v-am regasit! Recunosc: la inceput am fost sceptica si ceva imi spunea ca nu sunt in stare sa povestesc… Cumva insa, ma intorc in timp si imi generez din nou starea de bine pe care am avut-o acolo … In episodul acesta nu avem un obiectiv anume…cateodata e bine sa mergi si asa fara tinta…pe unde te duce drumul, gen “follow the yellow brick road” si e tare fain.
Am plecat din Kanchi, noi patru si soferul ahtiat dupa muzica de la Bollywood catre o noua destinatie, nu spun care momentan 😉 Cred ca daca cineva nu sta bine cu inima / stomacul / capul pe strazile / drumurile Indiei, experienta circulatiei poate fi de-a dreptul socanta. Baiatul nostru insa avea miscari de Bollywood la condus si masina era in stare buna, iar mie…imi place adrenalina…. asa ca fost tare interesant! Sunt curisoasa cum ar fi fost daca inchiriam masina sa conduc eu ??? !!! Am incercat asta ce-i drept cand am fost in Nord, si awww… Nu ma deranjeaza circulatia si nebunia ca sunt invatata sa conduc in Bucuresti cat faptul ca se conduce ca in Anglia si ma deruteaza maxim… Deci cumulul de trafic + oameni pe stada ca pe bulevard + animale ( daca ai noroc la vaci in mijlocul strazi…stai acolo pana cand se hotaraste EA sa plece? este un cocktail interesant generator de sentimente contradictorii 🙂
Pe soselele patriei indiene, castiga vehicolul cel mai mare, cu soferul cel mai curajos / tupeist, intr-un ritm de claxoane de toate felurile, depasiri ca in filmele cu James Bond in care zici: ” aoleu mama mea care m-ai facut” si iti vezi viata in fata ochilor, dar care sunt evitate in ultimul moment cu succes si aplauze ca atunci cand aterizeaza avioanele la Bucuresti. Desi e un balamuc general, cumva isi cedeaza prioritate unii altora si scapa toata lumea, turisti cu ochi mari de frica, vacile sfinte, motociclisti vitezisti, copii bezmetici care umbla pe strada….toata lumea este in siguranta si mereu fericita.
Serenitate!!! asta e cuvantul care caracterizeaza Tamil Nadu: viata curge lin si intr-un ritm de poveste si traiesti intr-o zi o viata de om!
Este pitoresc drumul cu masina, prin sate colorate si aglomerate …campuri verzi de orez…si palmieri…
Ne-am oprit sa luam apa / fructe …nimeni nu vorbea engleza…dar ne-am intels prin semne si zambete, e foarte tare ca la ei zambetul este moneda de schimb. Cred ca am platit pe madarinele respective o gramada de bani dar nu mai conta…
Prin sate…prin piete…pe strazi…
Pe drum ne-am intalnit cu “doamnele de mai jos” Tare haiose! L-am pus pe sofer sa opreasca si sa dea masina inapoi, au stat la poza si au fost recompensate cu biscuiti. Abia dupa ce am plecat am realizat ca am facut fix ca strainii care vin in Romania si se uita ca la stele la animalele de pe strada si la carutele din orase dar nu am putut sa ma abtin …ce sa fac? Mai am si eu momente de ratacire “turistica”.
Al doilea moment in care am tipat la sofer si l-am pus sa intoarca masina a fost un templu de pe marginea drumului: saracul om, cred ca l-am traumatizat un pic …dar macar mi-am spalat pacatele ca stiam melodiile lui preferate de la Bollywood 🙂
Nu puteam sa nu ma opresc la asa ceva, fara lume in jurȘ un templu doar pentru mine! Eu zic ca a meriat. Eram doar noi 4 nebuni scapti de acasa si cateva localnice plecate in pelerinaj. Nu am reusit sa aflu cum se cheama, cui ii era dedicat, nimeni nu vorbea engleza dar m-am bucurat de energiile si vibratia primita in schimb de la locul asta. MINUNAT!
Singurul zgomot care razbatea in linistea seculara a locului, erau copii care se jucau in curtea templului, care in momentul cand ne-au vazut cu camerele foto si-au cerut dreptul la o sedinta foto. Da, marea majoritate a indienilor de face placere sa pozeze, singuri sau cu tine, cu camera ta sau cu telefonul lor, te pun sa le tii copilu in brate, oricum, dar poze sa fie!
sau poate asa …
Mi-au placut zilele astea cu masina…pe la tara…printre orezari si palmieri, o lume de un verde viu incredibil, ma mir si eu de mine, ma stiam mai mult fata de oras… Am hranit maimute pe marginea drumului, am gasit un templu absolut minunat si in afara rutelor turistice (la fel de frumos ca si cele din Lonely Planet doar bonus…nici un picior de om), m-a uimit cat de deschisi si de prietenosi sunt oamenii… Inca nu inteleg cum pot fi mereu cu un zambet pe fata avand in vedere conditiile de viata …Copii sunt senzationali…o Indie vie si vesela, colorata si plina de bine ! Asta mi-a transmis mie cel putin. E drept ca fiecare isi ia din fiecare loc ce vrea / intelege / ce poate. Eu am vut sa iau totul, sa nu inchid ochii, sa nu clipesc, sa nu pierd NIMIC.
Namaste !
Episodul I – Milionarii din Slumdog
Episodul II – Îngerii din Mumbai
Episodul III – Caleidoscop de Mumbai
Episodul IV – Pe urmele lui Eliade
Episodul V – Mahabalipuram, orașul celor 7 pagoda
Episodul VI – Kanchipuram – Orașul de aur al celor 1000 de temple
