Italia și minunile ei: Caserta – Parcul Palatului Regal

In urma cu cateva zile povesteam despre Palatul Regal din Caserta, un adevarat Versailles al Italiei. (articolul dedicat Palatului poate fi citit aici). Azi va povestesc despre parcul acestui Palat, unul extrem de complex si spectaculos. Asadar, sa incepem: parcul este conceput pe trei structuri bine determinate. Prima, cea mai apropiata de palat, este o intersectie de alei strajuite de grupuri mari de copaci care domina imprejurimile, astfel incat ochii curiosilor nu puteau vedea nimic din ceea ce se desfasura in interior. Aici este un pavilion creat pentru joaca micilor printi si un lac in centrul caruia se afla o insulita folosita de curteni.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

A doua structura este formata din bazinele si cascadele amplasate perpendicular cu palatul, exact in dreptul portii de acces, ca niste terase in trepte, despartite de fantani inconjurate de statui reprezentand personaje mitologice. Leitmotivul este apa, aceasta apa care se scurge dintr-o fantana in alta, dintr-un bazin in altul, apa care provine de la Marea Cascada care are 78m inaltime si pare ca ia nastere dintre arbori, o cascada artificiala magnifica. De-a lungul acestui curs de apa sant patru fantani inspirate din legende.

Fantana lui Aeolus
Fantana lui Aeolus

Prima este Fantana lui Aeolus – zeul vantului – si a fost inspirata din legenda Eneidei, in care Juno cere ajutorul lui Aeolus pentru a-l duce pe Enea departe de Italia. Din pacate, lucrarea nu a fost finalizata, lipsesc chiar statuile lui Aeolus si a lui Juno, care ar fi trebuit sa fie pe un car tras de pauni.

Dupa alte cateva bazine de apa insiruite in cascade se ajunge la grupul statuar de la Fantana lui Ceres , care in mitologia romana era zeita agriculturii si a roadelor pamantului. Aceasta este inconjurata de nimfe, heruvimi si tritoni.

Fantana lui Ceres
Fantana lui Ceres

Ajungem apoi la cea de a treia fantana mitologica: Fantana lui Venus si Adonis, care prezinta momentul in care zeita indragostita, incercand sa alunge soarta tragica, il implora pe Adonis sa nu mearga la vanatoarea in care avea sa fie sfasiat de gelosul Marte transformat in mistret.

Fantana lui Venus si Adonis
Fantana lui Venus si Adonis

Ajungem si la ultima terasa, departe de palat, acolo unde este cascada a carei apa alimenteaza aceasta frumoasa poveste si care este flancata de o parte si de alta de doua grupuri statuare: Fantana Dianei si a lui Acteon. Aceasta este inspirata din cultul Dianei, zeita vanatorii si a Lunii. Scena spune povestea lui Acteon, vanatorul care a luat forma unui cerb si a fost sfasiat de propriii caini atunci cand s-a dus sa o „spioneze” pe Diana, care se scalda goala impreuna cu alaiul ei de nimfe.

Fantana Dianei si a lui Actaeon
Fantana Dianei si a lui Actaeon

De aici, privirile ne aluneca inapoi, catre Palatul Regal si peste intregul parc, admirand ordinea si rigurozitatea geometrica cu care au fost „desenate” aleile gradinilor regale.

Imagine de ansamblu. Sursa foto: www.italia.it
Imagine de ansamblu. Sursa foto: www.italia.it

Adaugata in 1782, Gradina Englezeasca reprezinta a treia structura a parcului, cu alei intortocheate si ruine romantice.

Gradina Englezeasca
Gradina Englezeasca

Era, parca, aproape ora 5 dupa-amiaza cand am intrat, practic pe ultima suta de metri, pentru ca aceasta ultima sectiune a parcului se inchide la ora 6 iar accesul este permis pana la 5. Cred ei ca este suficienta o ora ca sa vizitezi cele 24 ha de adevarata gradina botanica! Creata la dorinta reginei Maria Carolina de Austria, este considerata prima gradina peisagistica din Italia. Intr-un timp foarte scurt s-au amenajat coline, poienite, iazuri si canale alimentate cu apa si s-a plantat vegetatie exotica provenita atat din Europa cat si din Australia, Noua Zeelanda, Insulele Canare, Texas, California. Am intalnit diverse specii de palmieri, eucalipti, arbore de camfor, cedri libanezi, stejari seculari, dar si nuferi, orhidee, trandafiri. Se spune ca prima floare de camelie care a fost adusa din Japonia in Europa a fost sadita in aceasta gradina.

Criptoportico
Criptoportico

De la intrare, sunt alei serpuitoare care ne-au purtat pasii catre ruinele unui templu italian, apoi spre un teatru in aer liber care era inconjurat de ziduri ca si o cetate. Undeva, pe niste stanci, am vazut Fantana Pastorului. Apoi, deodata, in stancarie s-a deschis intrarea intr-o grota racoroasa, unde este o mica cascada ce parca vine din subteran si formeaza un lac – esta Baia lui Venus, numita astfel dupa statuia din marmura a zeitei, care este reprezentata in timp ce iese din apa. In apropiere, adapostit ca intr-o manta de roca vulcanica, se gaseste Criptoportico – o constructie ca o pestera circulara, unde, printre stalpi si coloane sant expuse statui provenite din sapaturile de la Pompei si Herculaneum. Ne aflam exact in perioada cand fusesera descoperite ruinele celor doua orase acoperite de lava Vezuviului.

micile cascade de pe cursul apei (Medium)

Putin mai departe ne apare un lac acoperit de nuferi, in mijlocul caruia se afla o insulita unde au ramas niste ruine care sant napadite de vegetatie.

De jur imprejurul nostru era o vegetatie atat de frumoasa si de diversa, iar florile isi etalau paleta de culori si de miresme ametitoare, incat am uitat ca timpul….. curge!!!! Era deja ora 6, parcul se inchidea, noi eram foarte departe de intrare, care era si iesire, dar inca nu stiam! In plimbarea noastra parcursesem cei 3 km inapoi catre palat, crezand ca vom gasi pe undeva o iesire. Si de fapt chiar am gasit o poarta care dadea in una din strazile orasului, dar era inchisa cu un lacat enorm! Asa ca, fara alta alternativa, am luat-o inapoi in sus, catre intrarea-iesire…. Ne-am mai linistit cand am intalnit un grup de turisti francezi, impreuna cu ghidul lor, care le povestea foarte calm despre istoria gradinii, asa ca ne-am lipit si noi de grupul lor si astfel am beneficiat si de un tur ghidat gratuit!

Baia lui Venus
Baia lui Venus

Am parasit parcul extenuati si lihniti de foame, pentru ca nu inghitisem decat niste chipsuri si biscuiti pe care avusesem inspiratia sa-i pun in ruscac! Dar eram atat de incantati, de imbatati cu frumusete, istorie si arta incat „foamea” fusese un amanunt nesemnificativ!

Ieseam dintr-un vis regal si reveneam la realitate! Pe drumul catre Napoli am fost insotiti de imaginile fantasticului domeniu regal, care ni s-au perindat prin fata ochilor ca intr-un film.

O mica cascada in Gradina Englezeasca
O mica cascada in Gradina Englezeasca

Sa pot face o comparatie cu Versailles nu pot, pentru ca nu l-am vazut! Dar va trebui sa-l vad, ca sa va pot spune daca ceea ce ne-a dus catre Caserta este adevarat. Pana atunci, va spun doar atat: daca ajungeti in zona Napoli-Sorrento nu ar trebui sa ratati vizita la Reggia di Caserta. Garantat nu veti regreta!

Despre autor

Rodicahttps://www.sacalatorim.ro
Rodica si-a descoperit pasiunea de a calatorii de cativa ani numai, dar o face pe “fast forward”, parca pentru a face in ciuda timpului care nu sta in loc si vietii care nu-i decat una! Ea e cu ideile: „as vrea sa vad aia, as vrea sa merg dincolo”, iar sotul ei este maestrul de ceremonii care se ocupa de partea organizatorica – bilete de avion si rezervari hoteliere. Calatoriile sunt modul lor de a se rupe de monotonia si rutina vietii impartite intre casa si job, mergand in locuri cu istorie, cu povesti, cu traditii, cu peisaje frumoase din care se incarca cu energie. Sunt momentele in care se bucura de tot, in care se simt copii lipsiti de griji. Probabil ca de aceea incearca sa aiba cat de multe calatorii!

Descoperă și alte destinații

84,000FansLike
2,070FollowersFollow

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*