Ne vaccinam sau nu cand plecam in calatorii?

Intrebarea “Ne vaccinam sau nu?” apare in mintea si in preocuparile noastre atunci cand ne pregatim sa plecam intr-o noua calatorie, vacanta sau deplasare de serviciu. Este foarte normal si firesc ca sanatatea noastra sa fie mai presus de toate si sa facem tot ce se poate pentru a ne tine departe de cat mai multe potentiale amenintari asupra ei.

De aici insa si pana la o isterie generata de comunicate, avertizari sau recomandari de calatorie, fie ele oficiale sau nu, este cale lunga, dar am constatat astazi ca e si foarte usor de parcurs!

Despre ce este vorba

Zilele trecute a aparut pe site-ul MAE o avertizare de calatorie pentru unele state printre care si Malayesia mult iubita si dorita de multi dintre noi, fie ca destinatie in sine , fie pentru o scurta vizita in frumuselele turnuri Petronas. Puteti vedea avertizarea AICIEi bine, cum nu toata lumea citeste cu atentie ce scrie acolo, s-a iscat o adevarata furtuna de ingrijorare, fireasca desigur pana la un punct, de catre cei care sunt cu biletele de avion pentru Malayesia si nu numai , deja in buzunar si mai au doar putina vreme pana la plecare. Aici se vorbeste, dupa cum vedeti, despre vaccinarea antipoliomelita, care este o boala foarte serioasa, fara nici un dubiu. Doar ca  acolo se vorbeste despre faptul ca se prelungeste sau se adauga niste tari la o lista deja existenta, in care este obligatoriu sa te vaccinezi, ceea ce este total eronat fata de ce spune pe site-ul Institutului de sanatate publica la care face referire MAE chiar prin linkul atasat in postarea buclucasa, pentru consultare. Care Institut citeaza masurile Organizatiei Mondiale a sanatatii cu privire la poliomelita si care spune clar ca pentru Malayesia, Myanmar, Indonezia, Pakistan, Filipine, Nigeria si Afganistan vaccinarea este foarte recomandata si nicidecum obligatorie. Pentru celelate tari la care face referire MAE, incluzand China, Angola, Ghana, Ethiopia si inca altele cateva, vaccinarea este recomandata. De asemenea,se mai spune in comunicat ca daca nu ai condicuta de vaccinuri la tine, este posibil, in functie de perioada cat stai pe teritoriul respectivei tari, sa nu fii lasat sa iesi din tara respectiva si nicidecum nu se spune ca vei avea probleme la intrare!  

Ce este poliomelita si de ce ne este atat de teama de ea

Poliomelita este o boala infectioasa foarte grava produsa de un virus. Ultimul caz de poliomelita a fost prezent in Romania in 1992.  Transmiterea se realizeaza interuman, pe cale fecal-orala, prin ingerarea alimentelor sau a apei contaminate cu materii fecale (in care virusul e prezent timp indelungat), sau aeriana, prin picaturi (virusul fiind prezent in secretiile nazo-faringiene).  Sursa de infecţie este omul, cel mai frecvent copiii cu infectie inaparenta, asa-numitii purtătorii sănătoşi. Virusul polio este extrem de contagios. Persoanele infectate cu virusul polio sunt contagioase cu 7-10 zile inaintea debutului simptomelor, iar durata de eliminare a virusului este de aproximativ 5-10 zile prin secreţiile nazo-faringiene şi de 2-3 săptămâni (până la 4-6 luni, uneori chiar si mai mult) prin materiile fecale.Singura metoda de prevenire a bolii este vaccinarea. Administrarea vaccinului polio injectabil (VPI) are un numar extrem de limitat de contraindicatii si efecte secundare reduse, ceea ce il recomanda ca un vaccin sigur.

O parere avizata 

Am stat de vorba cu medicul Florin Conghilete, medic specialist in medicina de voiaj, un mai vechi prieten al SaCalatorim.ro. si un mare pasionat de calatorii, in acelasi timp. Domnia sa ne-a spus urmatoarele: “Vaccinarea trebuie facuta si daca stai la tine in casa, mai rar, ce-i drept, insa trebuie facuta. Apoi, ce noi zicem prin mediile astea ale noastre medicale, fie in formarile pe care le avem pentru medicina de voiaj, fie pentru update-ul obligatoriu al cunostintelor e ca atunci cand pleci in zona unde o epidemie e anuntata, revaccinezi contra a ceea ce e epidemia. Un polio poate tine pana la 20 de ani conform schemelor de vaccinare din 2018, insa unul care calatoreste e mai indicat sa il faca la 10 ani sau sa il refaca inainte de a pleca spre zone endemice chiar daca vaccinul “inca mai tine”. Conform ultimilor indicatii din 2018 din Franta, pentru ca precizez, domnia sa profeseaza in Franta, si tinand cont ca francezii sunt un popor destul de plimbaret prin zone indepartate ale planetei, deci si cu risc mare, vaccinul polio are rapel la 25, 45, 65 de ani si apoi la fiecare 10 ani. In cazul in care exista expunere mai indelungata la factorii de risc, rapelul se poate face la 10 ani. Asa ca pentru domnia sa, raspunsul la intrebarea “Ne vaccinam sau nu cand plecam in calatorii?” este evident, unul singur!

Lista cu centrele de vaccinare din Romania  o puteti gasi AICI

Sursa: Heiko Junge / NTB / TT

Concluzie: Ne vaccinam sau nu cand plecam in calatorie?

Ca un calator inrait ce sunt, satul de sfaturi de la altii pe care pana la urma nu le urmez si ca unul care a fost in cateva tari care acum sunt pe niste liste negre ale OMS, ma voi feri, la randu-mi, sa dau prea multe sfaturi altora, desi sunt sigura ca multi cauta asta. Mereu imi pun intrebarea “Ne vaccinam sau nu cand plecam in calatorii?” Va spun doar ca de cate ori plec intr-o tara in care nu am mai fost si care are anumite riscuri, ma informez foarte bine, atat de pe siteurile oficiale, cat si de pe forumuri, bloguri si alte scrieri ale celor care au calatorit pe acolo. Apoi, cu lectiile facute si inarmata cu multa rabdare, stau de vorba cu medicul meu, care, slava Domnului, este un bun prieten al meu si foarte detupat la cap.

Sa nu credeti ca de indata scoate ala siringa sau hapurile si ma imunizeaza la toate bolile de calator! Nu, nu, nu! Medicul asta destept ia notitele mele si ma trimite intai la analize si imi face asa, un consult … prietenesc, avand eu cateva nebuloase in fisa de sanatate! Pe urma, vreo doua zile, se trudeste si el si cauta pareri medicale la prietenii lui doctori si nu numai. Pana primesc invitatia de a ma duce iar la cabinet sau la o cafea de seara pe o terasa, ma parpolesc si ma tot sucesc. Si vine atunci prietenul meu doctorul si imi zice asa: indicat este sa faci asta si asta, dar decizia ce si cum iti apartine, iar  obligatoriu pt tine si starea ta de sanatate din momentul acesta si   vis -a -vis de destinatia unde te duci, trebuie musai sa faci asta si asta. Si atunci eu decid exact si in cunostinta de cauza ce fac.

De-a lungul calatoriilor mele in cele cateva zeci de tari pe unde am fost, am ales mai mereu sa merg in zone relativ turistice, fara a depasi cu mult limitele de relativa siguranta a unui confort mediu, in ceea ce priveste cazarea, mancarea si vizitele. De aceea am considerat mereu ca nu este cazul sa ma isterizez cu privire la siguranta mea. Ne vaccinam sau nu in calatorii? a fost o intrebare la care am cautat de fiecare data raspunsul. M-am vaccinat impotriva hepatitei A si B, un vaccin must do nu numai pentru calatorii, cat si pentru viata de zi cu zi, vaccin al carui rapel este doar la 10 ani si am luat pastile antimalarie de doua ori. Nu mi-a fost bine deloc de la ele si le-am suportat foarte greu, asa ca am renuntat sa le mai iau vreodata. Dar nici nu m-au piscat tantarii si m-am ferit de ei ca dracu de tamaie, folosind tot felul de repelente locale, dat fiind faptul ca ale nostre sunt egale cu zero pe acolo.

In rest nu am facut nici un vaccin si nici nu voi face prea curand daca nu voi merge in zone cu adevarat periculoase si daca nu voi avea o indicatie medicala serioasa. Dar mereu ma voi intreba daca “Ne vaccinam sau nu cand plecam in calatorii?” In rucsacelul meu are mereu loc o farmacie intr-o punguta, de care rade toata lumea dar la care apeleaza toti in caz de urgente si cam asta este toata povestea mea despre medicina de calatorie! Nu zic sa faceti ca mine, desigur si nu aceasta este reteta sanatatii in calatorii. Ceea ce spun este doar sa fiti informati si sa nu faceti nimic inainte de a va consulta cu un medic. In calatorii, de la primul cand de plecare pana la ultima secunda in care iti dai jos rucsacul la intoarcere, totul este despre decizii si despre asumarea lor intr-un anumit context si intr-un anumit moment.

Asa ca la intrebarea “Ne vaccinam sau nu cand plecam in calatorii?” raspunde si fa doar ce te indeamna mintea si inima si porneste la drum fara frica! Nici o autoritate nationala nu isi va asuma riscul unei crize intr-un aeroport sau intr-o gara cauzata de un carnetel de sanatate, fie el si international!

Lasă o impresie sau un comentariu

Despre autor

Carmen Dima
Carmen mestereste planuri de calatorie dimineata pentru Europa, la pranz pentru India iar in restul timpului pentru Asia, unde ar vrea sa se si mute de fapt. Intre un drum la banca si o decizie pentru afacerea ei, da sfaturi de calatorie prietenilor si mai scrie cate un articol. Daca o intrebi ce face iti va raspunde invariabil ca este la vanatoare de bilete de avion. Articolele ei sunt povesti in toata regula, scrise de o Sheherezada moderna, funny si rebela. Dar cine e perfect in ziua de astazi?

Descoperă și alte destinații

72,154FansLike

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

  1. igiena vietii este importanta – sunt mii si mii de boli existente si vaccinuri doar la vreo 20. Dar frica e cel mai rau lucru – mai bine nu ma duc intr-un loc unde sa stau cu frica – concediul e monent de relaxare, nu de ganduri aiurea.
    Faceti teste de anticorpi inainte de a vaccina, si mai ales dupa. Am avut surpriza cu vaccin facut si degeaba, sau surpriza placuta sa am anticorpi fara vaccin (probabil facusem o forma usoara de boala in copilarie si nimeni nu o remarcase).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

*

Lasă o impresie sau un comentariu