Drumul de la Khajuraho către Agra, oraşul care găzduieşte Taj Mahal-ul, trece prin Orchha, alt oraş foarte vechi plin de temple hinduse şi de mici capodopere ale artei mogule.
Acest oraş incredibil de colorat, atât la propriu, cât şi la figurat, este înconjurat de un ocean de verdeaţă şi de o legendă absolut bulversantă.
Se spune că pe la anul 1500, timp de 22 de ani, sute de muncitori s-au chinuit să ridice un impresionant palat unui mogul al vremii. Când a fost gata, mogulul a venit şi a petrecut nici mai mult nici mai puţin de o noapte! Asta da relaxare de mogul!
Nu la fel de relaxat a fost şi echipajul nostru de noua turişti plus şoferul şi ajutorul său! Din cauza întârzierii trenului am fost nevoiţi să ne continuăm drumul cu o dubă pusă prompt la dispoziţie de către agenţia care ne-a organizat – altfel fără cusur – tot circuitul. Consecinţa: în loc să facem patru ore până la Agra, am făcut opt! Noapte, un amestec sinistru de poluare şi ceaţă de nu puteai s-o tai nici cu şapte macete şi diverse apariţii care se iveau la doar câţiva metri în faţa ta: maşini pe sensul opus, maşini pe contra-sens, sfinte vaci şi sfinţi macaci şi localnici traversând ca nişte fantome un drum naţional indian care părea desprins din Evul Mediu. Iar priveliştea pe marginea „carosabilului” este în consonanţă. Atât cât poţi vedea în ceaţa hindusă a nopţii, multe dintre cătunele prin care am trecut erau alcătuite dintr-un soi de case în formă de cutii cu o singură cămăruţă. Sărăcia prin care treceam era din nou într-o antiteză sfâşâietoare cu strălucirea Taj-Mahal-ului pe care aveam s-o descoperim a doua zi.
După o viteză medie de 45 de km pe oră (din cauza ceţii, dar mai ales a traficului apocaliptic, indienii nu au cum sa fie vitezomani) am ajuns la Agra puţin după miezul nopţii. La Agra, dimineaţa ne-a întâmpinat tot ceţoasă. Dar acest detaliu chiar nu a contat, întrucât Taj Mahal-ul este sublim pe orice vreme şi în orice vremuri. Iar întâlnirea cu el este de gradul 3 estetic şi sentimental. Mai mult, alături de sufletul pereche vizitarea sa este o experienţă absolut profundă.
Dincolo de clişee, Templul Iubirii îţi crează o stare de graţie iar povestea sa adevărată te transportă într-o lume magică. Considerat apogeul artei mogule din toate timpurile, Taj Mahal înseamnă în traducere liber „Perla Templelor”. Din anul 1983 figurează pe lista celor opt minuni ale lumii moderne şi atrage milioane de turişti pe an.
Astăzi, 15000 de turişti se bucură în medie pe zi de splendoarea care este Taj Mahal. În zilele însorite, la răsărit şi la crepuscul, precum şi în nopţile cu lună plină pietrele semi-preţioase precum turcoazul şi quartz-ul lipite după un străvechi şi tainic truc pe marmura alb-albastră îşi schimbă culorile într-un spectacol încântător pentru ochi. Dar cea mai frumoasă marmură din India, adusă special de la Rajasthan acum aproape 400 de ani, este spectaculoasă şi pe ceaţă. În fapt, templul arată ca o Fata Morgana şi dacă n-ai şti că e aievea, ai crede că năluceşti. Referitor la secretul magic al lipirii pietrelor pe marmură, trebuie spus că acesta nu este doar un mit. Confidenţialitatea acestei informaţii este sfântă, iar în ziua de astăzi doar câţiva zeci de meşteşugari mai stăpânesc acest secret.
Dacă ar fi să dăm crezare ghidului, acum mai bine de un deceniu însuşi Bill Clinton s-ar fi interesat – mai în glumă, mai în serios – de acest secret al Taj Mahal-ului. I s-a răspuns, mai mult în glumă: „domnule preşedinte, vă spunem care este secretul Taj Mahal-ului, dacă ne spuneţi dumneavoastră întâi care este secretul Coca Cola!”.
Indiferent de secretele sale, Taj Mahalul este cu siguranţă una dintre cele mai fascinante construcţii din întreaga lume. Atât de mult şi-a dorit şahul Jahan să fie pomenit peste secole ca muritorul care a creat un templu nemuritor, încât, după finalizarea construcţiei, mania grandorii îi luase minţile. A fost la un pas să ordone tăierea mâinilor tuturor meşterilor care au ridicat templul. Motivul? Unul foarte simplu: ca nu care cumva ca aceşti constructori să ridice vreun templu mai semeţ decât Taj Mahal vreunui alt şah sau mogul eclipsându-i astfel nepreţuita sa capodopera. Dar până la urmă, acesta s-a lăsat înduplecat şi a găsit o metodă mai puţin sângeroasă de a-şi asigura unicitatea creaţiei sale şi a moştenirii ei. Le-a cumpărat meşterilor pe bani foarte mulţi promisiunea că se vor „lăsa de meserie”. Stratagema a funcţionat, iar „incoruptibilii” şi-au continuat vieţile în lux, nemaifiind nevoiţi vreodată să pună mâna pe mistrie.
Nu la fel de înduplecat a fost propriul fiu al şahului Jahan. Una dintre primele măsuri ale acestuia, ca urmare a succesiunii la tron, a fost să-şi bage tatăl în arest la domiciliu. Deşi pare hilar, motivul l-a constituit nemulţumirea fiului că tatăl său a cheltuit banii publici în scopuri personale, fapt ce contravenea legilor islamice. Urmarea: tatăl şi-a petrecut ultimii opt ani din viaţă într-o luxoasă claustrare de unde putea să-şi admire la distanţă capodopera, fără să mai poată, însă, vreodată să o atingă sau să se apropie de ea!
Din cauza intervenţiei furioase a fiului său, şahul Jahan nu a mai reuşit să-şi vadă şi celălalt vis cu ochii: un Taj Mahal realizat complet din marmură neagră şi plasat în oglindă cu cel alb în care ar fi trebuit să se odihnească el pentru vecie. Locul unde trebuia construită această replică neagră a Templului Iubirii a fost păstrat intact până în ziua de azi. Oricum, şi aşa, cu doar un singur templu, Agra este unul dintre oraşele cele mai frecventate de turişti, dornici să vadă principala atracţie a Indiei.
Ce dovadă mai clară a acestui interes colosal, decât faptul că pe 31 decembrie 2009 a fost spulberat recordul de asistenţă. Atunci, nu mai puţin de 75000 de oameni au venit într-o singură zi să trăiască o experienţa unică într-o viaţă de om: Taj Mahal!
Impresionant. Abia astept sa ajung acolo in 2 luni!
Te asteptam cu impresii si de ce nu, chiar un articol!