“Sharm-ul” Egiptului

Sarmul mistic al Egiptului, cunostintele despre civilizatia antica, dorinta de a vizita piramidele egiptene, ideea petrecerii vacantei de iarna intr-un mod mai putin traditional, pe un sezlong cu un cocktail alaturi, m-au indemnat sa aleg statiunea Sharm el Sheikh pentru un sejur in mijlocul iernii.

Situat la capatul sudic al penisulei Sinai, care leaga Asia de Africa, Sharm el Sheikh a fost pentru mult timp un simplu sat de pescari. Cu o istorie tumultoasa pentru obtinerea peninsulei, conflictele dintre Israel si Egipt pentru obtinerea peninsulei Sinai si-au pus amprenta asupra zonei. Astfel, tot teritoriul peninsulei este patrulat de soldati, sunt numeroase puncte de control unde turistii isi prezinta pasapoartele si vizele.

1DSC_002 pool(34)

Am fost cazat la Radisson Blu Resort unde in momentul in care am ajuns la check-inn am gasit o coada de vreo 20 de persoane si doar 2 receptioneri care nu reuseau sa faca fata.Un  pont pe care l-am primit si eu inainte sa plec in aceasta vacanta,a fost sa pun in interiorul pasaportului un mic bacsis.Pont care mi-a fost foarte util pentru ca unul din receptioneri a reusit sa vada cand am scos banii din buzunar si i-am introdus in pasaport,moment in care am fost strigat din spatele ghiseului: “Mister,Mister … Hello!!,how can I help you ? ..si uite asa am evitat aglomeratia si am primit si un upgrade gratuit la Deluxe Room pentru 10 dolari. Resortul este unul destul de bun din punct de vedere al camerelor insa problema lui a fost la sistemul de All Inclusive care a lasat de dorit. Asta desigur daca daca te raportezi la un All Inclusive turcesc.

1DSC_010

Apoi surprizele neplacute au inceput sa apara. Am descoperit un oras ce traieste strict din turism, un oras in care vanzatorii din magazine nu stau in spatele tejghelei ci in afara magazinului cautand turisti pe care sa ii atraga inauntru. Acolo incepe cu adevarat calvarul! Preturile de la care incep negocierile nu sunt afisate,ele sunt stabilite in functie de “cum arati si din ce tara spui ca esti!”. Negocierile devin foarte plictisitoare si dupa achizitionarea produsul vei realiza ca vanzatorul te-a prins in jocul lui si pana la urma ai platit mult mai mult decat valoreaza produsul in realitate.

DSC_003

DSC_004

Un pont pentru excursiile optionale ar fi sa faceti rezervarile online. Exista destul de multe site-uri care ofera preturi cu pana la 50% mai mici decat cele oferite de tour operatorii din Romania. Rezervarile se fac online sau prin telefon fara a plati nici un ban in avans. Toate excursiile au ghid vorbitor de limba engleza.Unul din site-uri este http://www.sharmexcursion-tours.com. Un alt lucru de care trebuie tinut cont cand ajungeti in Egypt este ca daca aveti un telefon in reteaua Cosmote…puteti sa uitati de el si  sa nu raspundeti nici macar din greseala (1.7euro/minut primit).Solutia este sa cumparati o cartela cu numar de Vodafone Egipt care costa aproximativ 10 ron+credit si apoi sa sunati catre Romania cu aproximativ 60 eurocenti/minut.

1DSC_005

Cand am planificat vacanta am crezut ca pot face doua lucruri deodata: plaja pe un sezlong cu un cocktail in mana si un tur al piramidelor. Socoteala de acasa nu se potriveste insa aproape niciodata cu cea din targ. Nu poti face ambele lucruri intr-un singur sejur de 7 zile!! Cel putin nu din Sharm El Sheikh . In primul rand in “foamea lor de bani” toate excursiile indiferent daca sunt rezervate printr-un tour operator din Romania sau de pe internet, cuprind cel putin 2 opriri la diverse magazine(cu bijuterii, esente de parfum, papyrus, din nou la esente de parfum) unde vei pierde mai mult timp decat ai la dispozitie pentru a vizita monumentele pe care abea asteptai sa le vezi.Nu mai pun la socoteala drumul care daca il vei face mai “low cost” adica cu autocarul va fi un chin. Excursia pentru a vizita Muzeul de Egiptologie si Piramidele din Giza dureaza aproximativ 26 de ore si este compusa din: 20 ore drumul Shram El Sheikh – Cairo – Sharm El sheikh + pranzul in Cairo ,1h30 vizita la Muzeul de Egiptologie, 2h Piramidele, 2h30 diverse magazine in care esti nu esti obligat sa intrii, dar ai putea intra in loc sa stai in autocar asteptand restul turistilor care dupa un asemenea drum au un chef nebun sa se targuiasca pentru orice suvenir pe care scrie clar “Made in China”.

 DSC_005

Pentru aceeasi excursie exista si varianta de transport cu avionul. Problema e ca pretul este apropiat de pretul unei curse Bucuresti – Cairo – Bucuresti. In acest caz poate e mai bine stai si te relaxezi in sejurul pe care tocmai l-ai platit si revii in Egipt intr-un weekend cu Tarom-ul sa vizitezi si piramidele sau faci un city break si din Cairo continui cu un tren de noapte catre Luxor si sa vezi si “Valea Regilor”. Este o varianta mai ieftina si mult mai putin obositoare decat sa faci traseul acesta din Sharm El Sheikh.

Despre Piramidele din Giza nu pot spune ca m-au impresionat. Lucrurile care m-au impresionat foarte mult a fost:
– piramidele se vedeau printre niste blocuri pe langa care gunoaiele erau in locul de vegetatiei,
– intre piramide este o parcare astfaltata pentru autocarele cu turisti
– nu puteai sa faci o poza langa piramide pentru ca mai tot timpul roiau pe langa tine tot felul de negustori incredibil de enervanti care vroiau sa iti vanda cate ceva sau sa te plimbe cu camila,magarul sau calul. Daca cumva reuseai sa scapi de toti aceastia,se gasea vreunul care sa se ofere sa iti faca el poza in schimbul unui bacsis.

DSC_012

Exista totusi si o excursie care merita sa o faceti, aceasta fiind Abu Galom and Blue Hole Jeep Safari! Aici, mijloacele de transport sunt jeepurile si camilele. Asadar lasam autocarele pe strada si ne aventuram intr-o calatorie off road, cu un sofer aratand ca un membrul al unei cunoscute retele teroriste. Experienta e una antrenanta, soferii de jeep ai grupului fac raliuri de genul celor din ”Dakar Challenge” printre dune spectaculoase de nisip, munti de granit cu forme ciudate, sticle goale si pungi din plastic aduse de vant. Ajungem intr-unul din satele de beduini din peninsula Sinai, unde un ghid ne povesteste despre traditiile beduine (felul in care le sunt alese sotiile, raporturile conjugale ale acestora, suprematia sheikh-ului in luarea deciziilor).

1DSC_007

De aici plecam spre orasul Dahab,care candva din cate ne spune ghidul, era o statiune renumita pentru scuba diving,acum este mai degraba o statiune renumita pentru multitudinea de hoteluri care sunt pustii si blocuri parasite. Dar desi statiunea este aproape pustie,mai raman deschise minunatele magazine  la care este obligatoriu sa oprim desi le-am vazut si in excursia catre Cairo(nu sunt cu nimic mai diferite!).

Blue Hole DahabDin Dahab continuam calatoria cu camilele pana intr-un loc numit “Blue Hole” aici fiind cel mai spectaculos loc din Egipt pentru diving (cel putin asa spun ei!,daca in turcia am facut diving,aici nu am avut curajul), Blue hole fiind o gaura circulara in mijlocul recifului de corali avand o adancime maxima de 130m. Calatorila cu adevarat plina de adrenalina incepe spre finalul excursiei, cand soferii se amuza teribil pe seama privirilor inspaimantate si pline de uimire ale turistilor. De ce inspaimantate? Pe sosele serpuite, pline de curbe marcate ca fiind periculoase, acestia nu considera obligatorie prezenta mainilor pe volan, nici macar la viteze constante de 130 km/h. Se ocupa mai degraba cu intretinerea atmosferei, batand din palme zgomotos pe ritmurile orientale ce rasunau din casetofon, indemnandu-ne sa facem le fel.

DSC_009

In concluzie Sharm El Sheikh  este  o statiune pentru o escapada  de iarna,intr-un loc nu foarte indepartat de Romania la o temperature destul de buna,in jurul a 25 grade la amiaza, o statiune in care nu trebuie sa te astepti sa gasesti plaje interminabile cu nisip fin(nici sa nu te gandesti la asa ceva).

 DSC_011

Dupa parerea mea, daca vrei sa vizitezi piramidele, incearca varianta cat mai ieftina de zbor Bucuresti-Cairo si apoi cu trenul de noapte pana la Luxor. Din Sharm El Sheikh nu se merita sa vizitezi piramidele deoarece nu vei avea timp si poate nici entuziasmul  sa le mai vezi dupa ce ajungi la ele (excursia cu autocarul are plecarea de la hotel la ora 1 A.M. ,iar cea cu avionul la ora 4 A.M.)

In finalul vacantei, dupa ce am adunat costul sejurului plus toate cheltuielile cu excursii optionale, am ajuns la suma de aprox 800 euro / persoana. Comparand spre exemplu cu vacanta din Mexic de anul trecut, am iesit cam la jumatate din pret, dar si la jumate din impresia pe care Mexicul mi-a lasat-o.

Un articol de Catalin Boanta

Despre autor

Mariushttp://www.sacalatorim.ro/despre-mine/
Cred cu tărie că turismul nu se rezumă la o destinatie, un hotel, un zbor sau un preţ bun. Nici la o stare de spirit. Un “călător” e mereu gata de drum şi va găsi în fiecare “aventură” ceva unic, fermecator şi fascinant care îl va face să îşi dorească mereu să meargă mai departe.

Descoperă și alte destinații

72,114FansLike

5 destinații de excelență ale României de care probabil nu ai auzit

Dincolo de valurile inspumate ale Marii Negre, de superbele biserici pictate in culori pe care le invidiaza chiar si cerul, de muntii ce ascund...

#stamincasa dar ne pasa! Comunicare in izolare?

Comunicare in izolare? Ce mare chestie, veti spune desigur! Dar iata ca nu e chiar asa! Uitam, noi astia de ne tot fataim pe...

Cu mască, fără mască

Pana la a incepe aceasta nebunie coronarovirusiana, masca se limita pentru mine doar la 3 "imagini": Prima, la amintirile din  armata cand  purtam...

Teatrul si lumea mare – calatorie virtuala prin teatrele lumii

Astazi ar fi trebuit sa ne imbracam elegant, sa uitam de griji si sa mergem la teatru! 27 martie marcheaza anual Ziua Internationala a...

#stauincasa, viata e frumoasa!

Nu imi place deloc ideea asta cu statul acasa!  Si nu am timp sa stau, in general. Fie muncesc, fie calatoresc. Dar acum e...

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

  1. Nici din Hurghada nu merita excursia, stai atat de mult in autocar iar la piramide mai mult de 2 ore efectiv nu stai. In rest petreci mai mult tinp in diverse locuri special pentru a consuma bani. Noi am fost in 2018 si urmarile atentatului se vad clar in numarul de turisti

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*