Turist în țara mea: O raită prin Hășmaș, Piatra Singuratică

Weekendul prelungit de început de iunie m-a prins hoinărind cu o gașcă de prieteni prin Harghita și Covasna.

Am închiriat Cabana Ibi Sub Cetate, pentru care am plătit 2400 lei/patru nopți/5 camere. Ba chiar am primit bonus a cincea noapte de cazare, dar toți aveam treabă pe acasă, așa că am zis pas.

Dacă o căutați pe net, să știți că e unul dintre acele locuri căruia cartea de vizită virtuală nu-i face tocmai o favoare. În realitate, e chiar mai primitoare.  Timp de câteva zile, ne-am planificat trasee și obiective aflate cam la 100 de kilometri de cartierul general, iar pentru deplasare ne-am folosit mașinile personale.

Piatra Singuratică

Primul obiectiv pe lista noastră a fost Piatra Singuratică, localizată în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmașul Mare, înființat în anul 1990 cu scopul de a proteja și conserva flora și fauna zonală.

Pe o suprafață de 6575 de hectare, rezervația este declarată arie protejată de interes național. 78% din teritoriu beneficiază de protecție specială şi 22% este doar arie protejată.

Noi am ales traseul de drumeție care pornește din orașul Bălan pe cursul pârâului Szép. La început a fost ca o plimbare pe dealuri pline de flori, apoi a prins trend ascendent pe un drum inaccesibil chiar și mașinilor de teren.

Peisajele ce se deschid îți taie respirația, iar glumele celor din gașcă mixează gâfâitul oboselii cu hohotele de râs. Însă toate încercările mele timide de a mă flendura pe munți sunt contra naturii mele.

Eu sunt o ,,bubulină de floastăr”, care merge la înghețată cu rochii colorate și flori în păr, nicidecum vreo montaniardă pricepută, care să citească triunghiuri de pe trunchiuri de copaci sau să-și alunge cosașii de pe vârfuri de bocanci. Însă iubesc plimbările în natură, respect și iubesc măreția ei. Așadar, piatra de moară din gașcă am fost eu.

Pentru lipsa formei mele fizice s-au creat popasuri suplimentare. Dacă mi-ar fi arătat cineva o vedere cu Piatra Singuratică aș fi spus: ,,Da, e minunată, însă eu o voi admira doar din poze,  filmări și poate din depărtare.”

Nu credeam că-mi stă în puteri să o privesc în ochi. Piatra Singuratică are o înălțime de 1608 m, iar Vârful Ecem (Piatra Ascuțită) 1706 m și fac parte din Munții Hășmaș.

Pe traseu sunt amenajate ici, colo, locuri de popas, marcajul e vizibil, există panouri informative cu elementele despre flora și fauna locală.  Se învecinează cu Munții Giurgeului, Tarcăului, Ciucului și depresiunile Ciucurilor și Giurgeului. În Hășmaș își au izvoarele râuri importante din țară, cum ar fi: Oltul, Mureșul, Bicazul și Trotușul.

La baza Pietrei Singuratice există din anul 1932 o cabană. Odată cu ultima renovare din 2011, poate adăposti pe timp de vară până la 50 de persoane.

În poiană pot fi montate corturi. Situată la 1504 metri, e locul perfect pentru o ultimă oprire înaintea celei mai solicitante porțiuni a traseului. E locul de intersecție pentru mai multe itinerarii turistice.

De pe platoul din apropiere am admirat uluiți de atâta frumusețe Depresiunea Ciucului, Munții Ciucaș, grohotișul Piatra Dracului, Creasta Hășmaș și superba Piatră Singuratică. Munții de aici sunt supranumiți ,,Alpii Ciucului”. De la cabană, pe o distanță de 104 metri, traseul devine extrem de solicitant.

Întâi grohotișul mi-a făcut picioarele nesigure, de parcă eram Bambi pe gheață. Apoi a dispărut cărarea. M-am cățărat pe ,,trepte” naturale, formate din stânci șlefuite în mii de ani.

Mi-am pus toată nădejdea în bocancii mei cei dragi, care mă slujesc de vreo trei ani la fiecare încercare de a-mi depăși condiția de bubulină de asfalt. Apoi am transmis gânduri bune echipei care a montat în 2008 cabluri de oțel și mi-am dorit să reziste și la gabarite depășite. Și toate acestea, pe un constant fond de uimire în fața atâtor frumuseți din Hășmaș Piatra Singuratică

Ți se taie respirația în fața peisajelor. Drumul meu s-a încheiat la ultima șa. Ultima porțiune, hornul, mi s-a părut imposibilă la condiția mea fizică. Acasă am doi copii la care e bine să mă întorc pe picioare sigure, nu fracturate. Și-apoi, nu se făcea să supun pe cineva la chinul de a mă căra, doar pentru că m-aș fi blocat isteric, paralizată de teamă. Însă nu vă voi priva de panoramele din vârf.

Prietenii mei s-au încumetat să ajungă până sus pe Hășmaș Piatra Singuratică  și mi-au oferit fotografiile lor pentru ilustrarea acestui articol.

I-am așteptat liniștită, cu maxilarele încleștate într-un continuu zâmbet. Vedeam cabana atât de mică și nu-mi venea să cred că în urmă cu o jumătate de oră savuram un suc rece pe iarba din jur.

Am făcut un pact telepatic cu șopârlele, șerpii și chiar gângăniile comune de pe traseul Hășmaș Piatra Singuratică, să stea la domiciliul lor, să nu-mi strice mie zenul, iar eu, lor, liniștea. Doar vântul tulbura pacea și tihna ce ți-o dă măreția unui munte.

În ,,Iona” lui Sorescu, se vorbea despre o bancă de lemn, în mijlocul mării, pe care să se odihnească pescărușii sau vântul, ,,un locaș de stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”. Banca mea a fost șaua asta de la Piatra Singuratică. Am închis ochii. Tumultul gândurilor a prins a mi se domoli, iar înnorările furtunii au căpătat senin.

De nicăieri, a venit în zbor o pasăre colorată. S-a așezat pe un pisc la nici doi metri, a fâlfâit a salut, apoi a plecat în zborul ei. Am regăsit-o reprodusă pe panourile informative și i se spune pasărea fluture.

În plin exercițiu de contemplație față tot ce mă înconjura, m-a găsit gașca la coborâre și mi s-a făcut ,,poza vieții mele”, zic eu. Așa am dovada că a fost aievea, nu doar în nălucirea mea și că am reușit să-mi depășesc nebănuite limite. În inima mea mi-am dat și o medalie de finisher, că tot se poartă.

Drumul de întoarcere mi s-a părut mai ușor. Am intrat în vorbă cu toată lumea care se încumeta să ajungă sus. Astfel, am întâlnit turiști din Galați, Cluj, Iași, iar noi, din Maramureș. Îmi plac chipurile drumeților ce se intersectează pe munți. Sunt atât de diferite de a celor ce se înjură în trafic…

Seara ne-am încheiat-o pe lângă o oală de sarmale cu păsat pusă de acasă de mami, cu povești stropite cu vin la gura șemineului, în acorduri de chitară și ritmuri de cahon.

Pe lângă că sunt buni cățărători, mai bine de jumătate dintre cei din gașcă sunt artiști. Apoi, întocmai cântecului lui Dinu Olărașu, care s-a reluat aproape obsesiv, mi-am mai dat seama, încă o dată, că ,,N-ai nevoie de foarte multe, ca sa fii fericit/ E de-ajuns, o mână de prieteni în asfințit/N-ai nevoie de foarte multe, ca să fii fericit/ E de-ajuns un cântec, de-ajuns și puțin infinit.”  


Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!

 

Facebook Notice for EU! You need to login to view and post FB Comments!

Despre autor

Alina Coman
Eu sunt Alina, om cald, optimist si pozitiv. Imi cultiv in permanenta o naivitate prin care vad lumea mai mult buna decat rea, iar viata mai mult vesela decat trista. Sunt profesor de limba engleza, mama a doi copii minunati si voluntara ca vocatie. Sotul meu spune despre mine ca sunt “turistul nebun”, care trebuie pazit si supravegheat, iar datorita simtului meu de anti-orintare, tind sa-i dau dreptate. In materie de calatorii, nu am pretentii prea mari, simpul fapt ca pornesc la drum spre oriunde, imi aduce pe fata un mare zambet. Prin intermediul acestui blog mi-am regasit pasiunea din studentie pentru scris, cand o buna perioada de timp mi-am facut banii de buzunar in calitate de colaborator al unui ziar oradean.

Descoperă și alte destinații

78,723FansLike

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*