Odata iesiti de sub vraja Seherezadei, ne grabim sa mergem catre Heritage Village, locul unde este reconstruit un sat arabesc traditional si unde speram sa vedem niste lucruri interesante despre istoria si obiceiurile acestui loc, care acum vreo 50 de ani era un satuc mai rasarit. Faptul ca sub desertul asta se afla cam 10 procente din petrolul lumii si 5 la suta din gazele naturale, a schimbat rapid si ireversibil fata lucrurilor. In bine, zic eu!
Ne urcam intr-un autobuz, la indicatiile unui politist amabil si trecem podul spre Marina Mall, ignorandu-l cu desavarsire. La un moment dat soferul ne face semn ca trebuie sa ne dam jos, intrucat circulatia este oprita. In oras avea loc o etapa a campionatului mondial de triatlon, si accesul in zona nu era permis decat pietonilor.Ei, nu e prima data cand o luam la picior prin orasul asta fierbinte!
O luam dupa indicatiile soferului si dam fix in staful de organizare a concursului. Ne ia in primire o araboaica frumusica, dar nu prea vorbitoare de engleza traductibila. Imi cere pasaportul, ma cauta pe o lista. Hm, nu eram acolo, cred. Ma intreaba unde imi este bicicleta. Aaa, bicicleta! Unde sa fie? Acasa, in pod. Aaa, zice si ea. In P.O.D.??? Pai mergeti atunci straight down to Herritage Village, si mai intrebati. Da, da, multumim, ii raspund eu, la Heritage Village vrem, ok, straight down!
Si mergem, si mergem..pret de vreun kilometru, cred. Pe jos, ca oricum eu nu stiu sa merg pe bicicleta. Mai admiram niste stegulete, mai ne minunam de parcarile cu sute de biciclete pregatite pentru curse, mai hello! cu concurentii, mai how are you? si zambete cu restul lumii, pana incepem sa zarim minaretele moscheei din Heritage Village. Odata cu un zid imens pe care trona o placuta cu „P.O.D.bike parking” Ne-am uitat unul la altul si ne-a apucat un ras aproape isteric. Nu de comicul situatiei, ci de faptul ca eram langa Heritage Village, dar nu era nici o iesire spre el pe acolo. Totul era imprejmuit si nici o posibilitate de trecere, decat prin apa! Si cum stiam sa inot la fel cum stiam sa merg si pe bicicleta, nu ne ramanea alta posibilitate decat sa o luam inapoi! Ce mai contau vreo doi kilometri in plus sau in minus!!!
Cu umerii grei si gleznele umflate, o luam back, in speranta ca ne vom intalni cu araboaica noastra si ne vom mai racori spunandu-i ceva netraductibil. Dupa vreo 500 de metri, vedem o portita in gard, care ar fi putut sa ne ofere o solutie. Poarta, evident incuiata. Nefiind prea inalta si prea complicata, m-am gandit ca daca tot aveam mutra de potentiala concurenta la triatlon, as putea incerca escaladarea ei, asa, pentru un antrenament! Ca sa mai scutim din drum! Din fericire, zeita norocului si-a intors fata spre noi si in cale ne-a aparut un paznic generos, care ne-a inteles oful si ne-a descuiat poarta.
Odata ajunsi la mult cautatul Heritage, dezamagire maxima! In afara de o fantana frumusica si un mic muzeu cu exponate autentice dar putine, mai nimic. Niste mesteri asa zisi populari, care asteptau sa iti vanda ceva, dar intr-o apatie maxina, niste standuri cu kitch-uri chinezesti pentru arabi, o moschee cu un steag inalt, care chiar e unul dintre cele mai inalte din lume si o priveliste asupra marii nu chiar extraordinara, cam asta e tot. Ca la pomul laudat, ce sa mai zic!
Am pornit-o pe drumul de intoarcere, tanjind dupa un taxi, dar circulatia fiind inca oprita nu ne-am putut bucura de un asemena lux. O tura scurta pe la Marina Mall, sa vedem reprezentarea brandurilor si pe aici, o vizita pe la Carrefourul lor imens, neinteresandu-ne decat niste rontaieli pentru a doua zi, gandindu-ne pofticiosi la cina care probabil ca ne astepta la hotel, si o plimbare mana in mana pana in barlogul luxos din seara asta, au completat o zi minunata! Si seara abia incepea!
[fb_button]
