Pentru a doua oara de la inceputul pandemiei, Cehia si Slovacia vor declara starea de urgenta datorita cresterii alarmante a cazurilor de infectare cu virusul Covid-19.
Cel mai probabil masurile vor intra in vigoare de joi, 1 Octombrie si vor aduce, asa cum este de asteptat, restrictii.
“Situatia este extrem de grava si consider ca trebuie sa adoptam masuri foarte radicale si foarte indraznete” a declarat premierul slovac Igor Matovici.
Astfel, dupa ce a impus deja purtarea obligatorie a mastii in interior, in locurile publice, Slovacia chiar este obligata sa ia din nou masuri radicale, cum ar fi:
- toate evenimentele culturale, sportive si serviciile religioase vor fi interzise incepand cu data de 1 Octombrie;
- casatoriile si inmormantarile vor fi fi autorizate numai daca toti participantii fac dovada unui testul Covid negativ;
- barurile, cafenelele si restaurantele vor inchide la orele 20.00 iar persoanele care nu locuiesc in aceeasi casa si vor sa se intalneasca, vor fi obligate sa poarte masca.
La randul sau, premierul ceh Andrej Babis a anuntat o reuniune a guvernului Cehiei pentru miercuri 30 Septembrie, tocmai pentru a aproba starea de urgenta si noile reguli care se vor aplica.
Conform legislatiei cehe, daca starea de urgenta va intra in efect de la 1 Octombrie, intrarea turistilor / calatorilor straini in tara va fi interzisa (cu exceptia rezidentilor). Sursa: Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe
Va reamintim ca Ungaria a introdus restrictii severe incepand cu data de 1 Septembrie, inchizand practic granitele pentru “cel putin 30 de zile” (mai multe detalii aici). Iar vestile de la Budapesta nu sunt dintre cele mai bune – se asteapta prelungirea restrictiilor pentru inca o luna, ceea ca va afecta in continuare calatoriile in aceasta tara.
Ungaria isi inchide granitele de la 1 septembrie. Care sunt conditiile pentru tranzit
Sursa: Agerpres
Vom reveni cu detalii odata ce oficialitatile din Cehia si Slovacia vor publica noile regulamente referitoare la restrictiile de calatorie respectiv tranzit.
Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!