Drumul spre casă începu cu o trecere pentru aprovizionarea finala: caviar și somoni fumee la piața de pește din Yelizovo, urmată de deplasarea la aeroportul cel aglomerat.
Ultimele ore cu vreme impecabilă, vulcanii frumoși în fundal, străluceau deasupra pistei unde ne aștepta avionul nostru Boeing 777 ce ne va duce direct la Moscova în 9 ceasuri de zbor neîntrerupt, cu 9 ore de fus orar înapoi, plecănd pe ziuă și ajungând tot ziua.
S-a terminat tura, urma să pierdem timpul câteva ore în aeroportul din Moscova după care zborul la Budapesta, bagajele și către casă fără a mai avea timp de alte povești cu cei 13 minunați, neprețuiți colegi de tură: Scami, Luluța, Anett, Attila, Cornel, Iuri, Mircea, Horațiu, Andrei, Dan, Marius, Lala și eu Ghița.
Și dacă am uitat câte ceva nu o să ma judecați prea aspru. Dacă am fost subiectiv (și am fost subiectiv grămadă – obiectiv inseamnă ceva în afara conștiinței, deci nu aveam cum să fiu așa (DEX)), iară o să acceptați. Dacă nu v-am pomenit pe toți mai des să mă iertați, dar erați acolo, în starea de expediție la care am fost cu toții părtași, drept pentru care doresc să transmit și celor ce n-au fost, celor ce se vor duce și celor ce se vor duce doar cu sufletul, aceste rânduri. Și dacă am reușit să vă insuflu baremi o parte din emoția mea și noastră a celor 13 cu siguranță nu am scris degeaba paginile de mai sus.
Și dacă cumva nu mi-ți credea, filozofi îți rămânea și veți cădea voi înșivă în ea, că și io am călcat de câteva ori…
