Kerala Blog Express, povestea din spatele reflectoarelor

Mie imi plac povestile.  Asa ca atunci cand am auzit cum ca marele Vishnu, incarnat in Lord Parasurama in momentul acela a aruncat sulita in ape, smulgandu-le acestora o bucata si transformand-o in uscat doar pentru folosinta lui personala, am ciulit urechile. Sigur e ceva acolo in Kerala, mi-am zis!! Iar daca adaugam la asta si  pasiunea mea pentru India atunci nu mai imi ramanea decat sa caut prilejul de a porni la drum.

Plecarea

Ocazia perfecta s-a ivit odata cu anuntarea de catre Kerala Tourism a celei de-a 6a editii a KeralaBlogexpress. De multa vreme jinduiam la o asemenea plimbare dar niciodata nu am indraznit sa ma amestec printre vestitii blogeri ai mapamondului, atent selectionati de catre Ministerul de Turism al Keralei.

Dar probabil ca Dumnezeu, sacait de rugamintile mele infocate si saturat de dorul meu de duca neostoit, s-a enervat intr-o zi si si-a adunat stafful decizional zicandu-le  scurt: mai baieti ia trimiteti voi nebuna asta in India cateva saptamani si mai luati-o de pe capul meu!

Si iata ca m-am trezit intr-o seara cu email de la Kerala Tourism, cu 10 zile inainte de plecare, cum ca sa imi fac bagajele si sa le transmit scurt si concis, copie dupa pasaport, viza si bilet de avion. Pe bune? imi zic in mintea-mi naucita. Pai de unde cateva sute de euro pentru biletul de avion? Copacul in care cresteau bancnotele de euroi in gradina s-a uscat demult… Si viza?? Si blugii noi?? Si cu ce ma incalt?? Si cine imi face treaba la firma??

M-am uitat in sus catre Barbosul sef si mi l-am imaginat ranjindu-mi in fata: take it or leave it, asta e  oferta!  Aha! Deci vrei sa te joci? ranjesc si eu la randu-mi. Cum nu pot ramane nepasatoare la nici o provocare si mai ales nu puteam dezamagi oamenii care mi-au acordat increderea lor votandu-ma in competitie, iata-ma aruncata cu capul inainte in valtoarea pregatirilor de plecare.

Sosirea

Cum, necum, planetele s-au aliniat si m-am trezit in aeroportul din Kochi, capitala Keralei. Dupa vreo doua ceasuri primesc si florile de intampinare si iata-ma cazata, la aproape 30 de ore de la plecarea din urbea natala neaos moldoveneasca intr-o camera luxoasa in cel mai nou hotel al capitalei keraliene: Grand Hyatt Kochi. Neinvatata cu maximul stelar hotelier mi-am pierdut aproape jumatate de ora pana sa reusesc sa dau drumul la televizor, sa trag perdelele, sa aprind luminile si alte chestii mult prea complicate pentru gustul meu.

Ah! si ce asternuturi fine si albe! Si ce pilota usoara ca fulgul! Si ce pat mare cu saltea absolut perfecta pentru spatele meu cocarjat de atatea ore de stat pe scaune in avioane si aeroporturi!!! Doamne, abia asteptam sa ma tolanesc in patul ala din 1001 de nopti! Dar mi-am zis ca somnul putea sa mai astepte pana dupa prima cina, unde trebuia sa fac cunostinta cu ceilalti blogeri si membri ai echipajului de plimbare! Asa ca, desi nu mai puteam de oboseala, mi-am gasit de lucru cateva ceasuri si apoi am plecat la cina. Prin nu stiu ce ironie a sortii prima cina in India a fost una thailandeza, la Thai Soul restaurant. De ce nu o fi fost indian soul habar nu am!!

Patanii de 5 stele

Dupa ce am terminat cu  cina m-am grabit catre asternuturile cele fine si neprihanite inca. Numai ca odata intrata in camera dau nas in nas cu o domnisoara draguta care se prezinta delicat: Sanne, blogarita din Olanda. Zau asa, mi-a cazut fata! Cu moldoinglishul meu proverbial am aflat ca fata era destul de necajita ca pierduse legatura cu India prin nu stiu ce aeroport si ramasese si fara bagaje. Obosita si amarata, s-a bagat in pat sa isi mai aline supararea cu un somn zdravan. Eh, mi-am zis rezonand omeneste cu nenorocirea fetei, e bun si jumatate din patul ala urias! Hop si eu dupa ea, lasandu-ma prada imbratisarii albe si matasoase a cerceafurilor imaculate.

Nu apuc insa sa o pun de un vis frumos, ca ma trezesc cu un ghiont intre coaste. Buimaca, ma foiesc putin maraind si imi vad de somn. Hop si al doilea ghiont, mai sever de acesta data. Insotit de o dojana: you are snooring! Intrucat, in starea in care eram ma aflam in afara intelegerii vorbirii englezesti,  a durat ceva pana am facut traducerea.

Mi-am zis ca e un vis urat, am inchis ochii iarasi dar am ramas cu urechea  atintita la mine insami. Dupa nici un minut eram lamurita: chiar  sforaiam! Habar nu am daca mi se tragea de la oboseala sau de la ultimul accident auto care mi-a deformat piramida nazala, dar cert este ca sforaiam! Nu se cutremurau geamurile dar nici liniste nu era!

Am incercat sa nu adorm pana nu adormea fata, mi-am bagat capul in si sub perna, m-am acoperit toata cu minunatia de pilota, m-am tinut de nas, rezultatul era acelasi: sforaiam!!! Olandeza, saraca, s-a sculat de vreo doua ori, s-a foit prin camera, a lucrat ceva la laptop, dar ochii i se inchideau, ca si mie de altfel si amandoua eram nefericite. Imi era asa de mila de ea! Plus ca imi venea sa intru in pamant de rusine!

Intr-un final am stat cu ochii in tavan in intuneric pana cand colega de pat a adormit iarasi si m-am dus la baie, hotarata sa fac un dus fierbinte, poate, poate va ajuta cu ceva! Ei, si in superba camera de baie, luxoasa si eleganta, ce credeti ca trona frumusel?? O cada  mare si spatioasa!!

Si solutia problemei s-a aratat imediat!!! Toate prosoapele cele moi ca un fund de bebelus si toate pernele nefolosite din pat bagate in cada iar eu, ca o gaina plouata dar invelita in halatul alb si moale m-am culcusit fix deasupra lor! Nu stiu daca oboseala sau disperarea m-au tranchilizat in asa hal incat am adormit pe loc, cert este ca toata lumea a fost fericita pret de cateva ore. M-am trezit dimineata usor infrigurata si curbata si m-am incalzit putin in pat, dar atenta ca nu cumva sa scot vreun zgomot. Cea care a avut de castigat pana la urma am fost tot eu: pe toata durata calatoriei am avut mereu o camera doar pentru mine!

Human by Nature

Dis de dimineata insa au inceput lucrurile serioase. In uriasa sala de conferinte a hotelului s-a tinut ceremonia oficiala de deschidere a  Keralablogexpress. Ministresa turismului in carne si oase, o persoana care chiar isi lua in serios treaba, alaturi de alti importanti oficiali si oameni din industria turismului au tinut sa ne intampine si sa ne ureze bun venit. Drept sa va zic, chiar am fost emotionata!

Am intalnit aici, spre uimirea mea, un brand turistic de tara care m-a uimit si mi-a placut foarte mult. Lansat cam cu o luna inainte, Human by Nature este un concept  care exprima esenta a ceea ce se doreste a se evidentia in programele turistice din Kerala: frumusetea oamenilor in mijlocul naturii. Detalii despre acest concept puteti vedea  aici

E drept ca oamenii din Kerala sunt cei mai educati din India. Statisticile spun ca nu exista copil din Kerala care sa nu mearga la scoala in ciclul primar. Cele mai multe scoli, universitati si alte forme  de invatamant sunt in Kerala.

Cel mai mare numar de IT-isti  exportati ulterior in intreaga lume sunt furnizati de facultatile din Kerala. Impresionant, nu-i asa?  Iar daca adaugam frumusetea naturala a Keralei, cu munti, cu rauri, cu plaje stralucitoare, cu plantatii nesfarsite de ceai, cu paduri virgine strabatute inca de elefanti si tigri salbatici si alte multe nestemate naturale, sensul expresiei Human By Nature este absolut evident. Brandului i se s-a adugat si o imagine pe masura, aceea a unui personaj Kathakali, traditionalul dans keralian, care atrage atentia imediat si iti ramane pe retina.

Vedeta

Ei, si dupa discursuri si prezentarea blogerilor, dupa un lunch indian unde daca nu erai atent puteai intampina vajnice proteste ale papilelor gustative neobisnuite cu atatea condimente la un loc, dupa toate astea zic, iata ca vedeta mult asteptata se arata in sfarsit!

Sclipitor si colorat, increzut si ferchezuit, elegant si multvisat, inscriptionat cu numele a 21 de tari, pregatit pentru domniile lor, cei 26 de blogeri emotionati, busul KBE a tras la peron in fata fitosului hotel!

Ne-am repezit la el cu telefoanele, cu camerele, cu dronele, cu ce avea fiecare la indemana! Doamna ministru a incercat si ea scaunele, alaturi de alaiul cu gura pana la urechi, clatinator din cap in limbaj doar de ei stiut. Totul a fost declarat ok iar dupa ce bidiviul colorat s-a lasat mangaiat pe toate partile si a zambit pentru toti fotografii, a dat usor din copita, as se citi din ambreiaj si ne-am pornit la primul drum!

Kochi

Un oras modern, plin de culoare, cosmopolit si vibrant. Asta mi-a spus la prima intalnire capitala Keralei. O expozitie internationala de arta moderna,Bienale, cea mai mare manifestare de acest gen din India, aflata intr-o cladire impresionanta ne-a incantat privirile.

Apoi, am aflat povestea sinagogii din Jew Town care nu mai are decat 5 credinciosi si nu poate tine vinerea rugaciunea traditionala. Asa ca, printr-o intelegere tacita, toti ghizii isi conduc vinerea grupurile acolo, la ora rugaciunii, in speranta ca se vor aduna in total 10 barbati  si ceremonia va avea loc. Plimbarea prin micul cartier evreiesc ne-a prilejuit zambete de incantare si clipe de relaxare.

Turul s-a sfarsit cu un magnific apus in port si cu privitul plaselor de pescuit chinezesti, ridicate pe un fel de lifturi din lemn celebre in toata lumea si bineinteles o mica tradare : o croaziera scurta pe rau. Cred ca va dati seama ca dragutul de hotel fitos avea si debarcader, nu??

Una peste alta, prima zi a periplului indian a fost absolut minunata.

Kerala Backwaters

A doua zi de dimineata busul ne-a inghitit fara prea multa vorba in vintrele lui si am pornit la drum spre inima Keralei. Daca ma va intreaba cineva care este locul care mi-a placut cel mai mult in Kerala ii voi raspunde fara ezitare: tinutul apelor din Alappuzha.

Un sistem complex de canale, mici lacuri si lagune, unde oamenii traiesc linistiti, mergand cu barcile care odata transportau bogatiile Indiei spre locul de imbarcare catre lumea mare sau care duceau orezul ce hranea o buna parte a tarii.

Acum barcile sunt folosite doar pentru agrement, ca urmare a unei idei geniale ce a salvat aceste barci de la un faliment iminent, transformandu-le in houseboat-uri fancy, unde te poti relaxa in conditii aproape luxoase, plimbandu-te cate zile doresti pe apele linistite.

Dar daca esti mai curajos de fel, te poti aventura si cu caiacul  pe canale sau poti face o plimbarica cu bicicleta pe o limba de pamant marginita de ape si vegetatie luxurioasa. Nu, nu va uitati spre mine, ca nu e genul meu si era chiar pacat sa nu ma bucur singura de linistea de pe barca, nu credeti??

Periyar Tiger Reserve

Dupa pranzuri si cine cu tobe si alte atentii  ca pentru niste VIP -uri ce se pare ca eram, am ajuns intr-un loc care m-a impresionat prin simplitatea si frumusetea lui dar si prin programele ecologice dezvoltate acolo de o mana de oameni inimosi condusi cu intelepciune de o femeie toata numai suflet.

E drept ca nu am vazut nici o coada de tigru, nici o trompa de elefant, desi eram pregatiti pana in dinti cu de toate: masina cu tractiune intergrala, gratii la ferestre, camere de filmat, pozat sau alte chestii tehnice mult peste intelegerea mea. Doar niste maimute obraznice ne-au privit printre copaci. Cica erau unele negre, dar cine a stat sa le cerceteze culoarea??  Niste bizoni lenesi ne-au intors spatele cu nerusinare.

Plimbarea pe lacul Periyar insa a facut ca locul acesta sa se transforme intr-o magie. O vedetatie luxurianta, o apa limpede si nemiscata ca intr-o fotografie, o liniste tulburata doar de ciripitul pasarilor si petice de pamant insulare de culoarea argilei au facut ca cele cateva ceasuri petrecute aici sa fie de neiutat.

Patria Condimentelor

Desigur, ce este Kerala fara o vizita la o plantatie de condimente, nu-i asa? Recunosc ca am cam strambat din nas cand stralucitorul  bus a oprit la baza unui deal de unde trona impunatoare o constructie in stil colonial, Carmelia Heaven pe numele ei. Nu fiindca as avea ceva cu condimentele, Doamne fereste, ci pentru ca drumul era lung pana la ea si soarele deja bagase multe , prea multe grade in termometru!

Locul in sine si informatiile oferite de un ghid care se identifica cu notiunea de “spicy” au facut insa ca efortul depus sa fie uitat repede. Am aflat atatea lucruri despre condimente, despre ceai si cafea si despre ce inseamna pentru India aceste lucruri, incat timpul pe care l-am petrecut acolo a fost cea mai imbelsugata masa pentru mintea mea pe care am avut-o in toata experianta keraliana!

Tinutul ceaiului-Munar

Cand am auzit ca vom ajunge in tinutul plantatiilor de ceai drept sa va zic nu am fost prea impresionata. Mai vazusem cateva astfel de campuri si nici nu ma prea omor cu licoarea asta. Nu mi-am imaginat insa ca voi intalni in Kerala un verde atat de napraznic pe nesfarsite suprafete cu plantutele cele pretioase. Si nici nu am vazut atata ceai la un loc cum am vazut la traditionala si renumita  fabrica de ceai Lockhart, unul dintre principalii furnizori de bautura parfumata a caselor regale din Europa si nu numai. Si cred ca nu voi uita niciodata cu cata grija si dragoste culegeau oamenii plantatiilor frunza cu frunza pretioasa recolta din arbustii care ajungeau si la 800 de ani vechime.

Kathakali

Ajunsi in Vellinezhi Kalagramam ne-am trezit la Khatakali acasa. Cei care  performeaza acest dans de fapt arunca asupra privitorului o vraja. O poveste eterna in care mereu binele va invinge raul, in care caracterele personajelor se cunosc dupa culorile in care le sunt vopsite fetele: verdele pentru personajul pozitiv, rosu pentru cel negativ si galben pentru femei si calugari sau preoti.

O poveste spusa prin miscari elaborate, prin intermediul intregului corp. Chiar si varfurile degetelor sau ridicarea sprancenelor intr-un anume mod poate transmite un cuvant sau un sentiment. Totul acompaniat de un ritm care isi schimba registrul in orice secunda si care umple spatiul acolo unde dansatorii cei colorati nu ajung.

Am ramas efectiv cu gura cascata in timpul spectacolului si consider ca artistii ce au performat in mica si modesta sala dintr-un sat prapadit din indepartata Indie pot sta cu cinste alaturi de marii artisti de pe scenele importante ale lumii!

Cascada

Dupa vreo mie si ceva de kilometri de mers cu nastrusnicul bus, se cerea o gura de aer proaspat si o secunda de liniste. Nu putea fi un loc mai potrivit pentru asta decat o baie intr-o cascada!

O cascada pe care am avut-o doar pentru noi, ca niste oamnei importanti ce eram si care parea desprinsa din filmele SF. Cascada Athirappilly a fost absolut fabuloasa iar pranzul pe care l-am luat la un restaurant chiar langa caderea de apa a fost de neuitat!

Plajele

Nu puteam trece cu vederea una dintre dimensiunile turistice importante ale Keralei,  nu-i asa? Plajele! Intai am dat cu nasul, pardon cu busul vreau sa zic, direct intr-o plaja unde nu aveai voie decat cu masina. Da, da! Asa cum va spun! Nu tu umblelute, nu tu prosopele, nimic. Doar caii  putere erau ingaduiti pe nisip!

E drept ca puteai sa te dai putin jos din masina si sa iti inmoi delicat piciorusul in mare dar era mai tentanta si mai sigura o inghetata traditionala, direct de la sursa! Mai sigura nu ca ar fi fost prea igienica ci pentru ca te mai ferea de bolizii nervosi!

In ultima zi insa, am avut placerea de a sta intr-un hotel situat chiar pe plaja cea mai vestita,  si pe buna dreptate, a Keralei: Kovalam Beach. Nu as vrea sa ziceti ca exagerez, asa ca las aici doar o mica descriere in imagini!

Kerala Blog Express in esenta

17 zile pe drumuri. 2300 de kilometri. 13 hoteluri. Pranzuri si cine festive ca pentru niste invitati speciali, spectacole cu surle si tobe, dansuri care mai de care mai impresionante. Peisaje exceptionale si culori naucitoare. Oameni simpli si oameni care traiesc pe internet. O experienta unica in viata pe care trebuie sa o rumegi pe indelete si din care nu te dezmeticesti  asa  de usor. O poveste pe care nu o vei uita niciodata si pentru care cuvintele-mi mestesugite sunt mult prea sarace. Aceasta a fost Kerala Blog Express!

Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!