Uită ideea de all-inclusive sau ultra-all-inclusive şi pregăteşte-te pentru o incursiune într-o lume dincolo de all-inclusive. Fii însă cu mare băgare de seamă! Pentru această teleportare trebuie să ai stomacul foarte tare, prejudecăţile aproape de zero, deschiderea culturală aproape de infinit şi toleranţa religioasă în sânge! Şi, mai presus de orice, mai trebuie să ai o calitate care nu se găseşte tocmai pe toate drumurile: acea înclinaţie de a trece dincolo de aparenţe şi de a te minuna în faţa esenţei locurilor, situaţiilor şi oamenilor care ţi se ivesc în faţa ochilor, minţii şi sufletului. Prin urmare, dragă cititorule „open-minded & hearted”, bine ai venit în India!
Taj Mahal, ţigănie, hinduism, vaci sfinte, macaci veneraţi, Bollywood, Kama Sutra, karma, un miliard şi ceva de oameni, Goa, Kashmir, Calcutta, Eliade, Bangalore, Kerala, Ganges, jeg, spiritualitate, ritualuri, incinerări umane, tigri bengalezi, elefanţi, cămile, punct între sprâncene, cobra … şi lista de simboluri, libere asocieri, stereotipii şi clişee culturale poate continua. Hare Krishna, cititorule! În acest caz, gândeşte liber de toate aceste capcane mentale şi începe-ţi explorarea Indiei cu probabil cea mai persistentă reprezentare mentală a ei, după Gandhi, simbolul ei spiritual care a fascinat şi fascinează încă întreaga lume. Este vorba de imaginea contrastelor care domină această ţară într-un mod absolut devastator. Contraste care adună şi multiplică la infinit toată enumerarea de mai sus.
Vă invităm pe urmele lui Ovi, care cu meșteșugitele-i cuvinte vă va purta printr-o lume ireală și totuși atât de uluitoare, pe un traseu ce poate ameți orice biet muritor: New Dehli – Varanassi – Khanjuraho – Agra – Jaipur. Iar dincolo de cuvinte nu ne rămâne decât… Planeta India!