Turist în țara mea: frânturi de Bucovina

Hoinăreala noastră în frumoasa Bucovină s-a încheiat cu o vizită la Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean și acasă la Ciprian Porumbescu.

Gura Humorului sau cum m-am indragostit de Bucovina

Am descoperit o destinație atractivă pentru turismul activ, de aventură, gastronomic, cultural sau ecumenic. Indicatoarele din oraș îmi aminteau că eram la doar 36 de kilometri de Suceava. Nu mai fusesem într-o vizită din copilărie, doar am tranzitat-o când și când. Nu se făcea să ratăm un asemenea obiectiv. Când ai 300 de kilometri până acasă, ce mai contează vreo 80 în plus?

GPS-ul ne-a dus într-o parcare uriașă, păzită de-un ou încondeiat supradimensionat. Semn că meșteșugul încondeierii e practicat în toată Bucovina. Cetatea de Scaun a Sucevei datează din secolul al XIV lea și a fost restaurată.

În momentul în care m-am aflat pe podul de la intrare, m-a străfulgerat o amintire din copilărie. Copil fiind, mi-a fost atât de frică de hăul ce se căsca în șanțurile de apărare laterale, încât m-am așezat guguț în mijloc și i-am spus tatălui meu că nu intru, aștept afară.

Mi-a tras un discurs motivațional din a cărui frânturi îmi amintesc ceva legat de ,,mămăliga ta”, ,,cacă-frică” și un ultimatum legat de ,,ori trec, ori pățeam ceva la cele trei litere.” Cert e că am vizitat atunci cetatea. M-am întrebat cam câte ședințe de terapie m-ar fi costat în zilele noastre, dacă unuia dintre copiii mei i-ar fi fost teamă să treacă.

Până să găsească resorturi interioare care să le dea curaj să-și iasă din zona de confort, să se ,,împuternicească” să pășească pe un teren pe care ei se simt nesiguri…

Zău că e mult mai costisitor tipul acesta de parenting și mi se pare că produce pe bandă ,,panseluțe fragile”! Nu sunt adepta violenței de niciun fel, însă nici bine nu mi-a picat când adolescenta de fiică-mea mi-a replicat la o ceartă legată de haine aruncate prin casă: ,,Mama, am o stimă de sine atât de ridicată, încât nimic din ce-mi spui tu nu mă poate face să mă supăr.”

Dar să revenim la cetate. Atestată documentar la 11 februarie 1388, edificiul de apărare e ridicat în vremea domniei lui Petru I (1375-1391). Ulterior, alți domnitori și-au pus amprenta prin extinderi și ziduri de întărire. Restaurată parțial, cetatea oferă o radiografie asupra vieții la curte cu secole în urmă.

Încăperile sunt amenajate după funcționalitate: pivnița, închisoarea, capela, sala tronului, a armelor, visteria…

Mărturisesc că nu mă au în vânt după reprezentările pe bază de manechine sau holograme, însă cu ajutorul fondului sonor, a obiectelor de mobilier și a decorului, îți faci o idee despre cum se trăia pe atunci.

Există numeroase panouri informative cu date istorice, dacă ești pasionat și ai răbdare. Admiratorii artei pot vizita expoziții temporare chiar în cetate.

Mie mi-au plăcut mult curțile interioare, copacii seculari și terasele care ofereau o imagine de ansamblu a orașului.

La vizita noastră era plin de grupuri de elevi aflați în excursie școlară. Programul estival de vizitare e de marți-duminică, de la 10-22, iar prețul unui bilet e10 lei pentru adulți și 3 lei pentru copii.

În apropiere se găsește ,,Muzeul Satului Bucovinean”. Amenajarea sa a început în anii ’70, însă unele exponate au fost aduse și după ’90. Muzeul în aer liber recreează lumea tradițională a unui sat bucovinean.

Biserica și clopotnița au fost strămutate din Vama și datează din 1783. E sufletul oricărui sat, loc de întâlnire pentru întreaga comunitate. Podeaua bisericii e acoperită de covoare țărănești foarte colorate, iar icoanele sunt încadrate de ștergare tradiționale.

Tavanul e boltit și îmbrăcat în scânduri recondiționate, de culori diferite. În curte am remarcat niște cruci vechi. Una dintre ele avea viță de vie sculptată-n piatră. Elena, o bucovineană prin adopție, mi-a povestit despre rolul acesteia.

Țara de Sus e zonă muntoasă și friguroasă. Oamenii se mai încălzesc cu câte o dușcă de țuiculiță ori un vinișor. Iar unii o fac cam des, transformând obiceiul în viciu.

În sprijinul lor și a familiilor afectate vine și preotul, legând bețivul cu jurământ pentru o anume perioadă de timp sau pentru tot restul vieții. ,,Locul de juruit” e tocmai lângă crucea cu vița de vie. Mi-am amintit că am regăsit replica acestui model și în unele lăcașuri de cult.

Nu știu care metodă o fi mai eficientă: cea cu juratul, vizita la psiholog, sprijinul grupurilor de suport, amenințările partenerei… Viața mi-a demonstrat că dacă alcoolicul nu-și dorește cu adevărat să se lepede de această meteahnă, o pot vrea hoarde de neveste, mame, psihologi ori preoți. E în zadar.

Casele sunt răspândite pe șase hectare. Te poți pierde ore în șir examinând, cercetând sau admirând meșteșugul pietrarilor, tâmplarilor, constructorilor acelor vremuri.

La intrare e amenajată o scenă în aer liber pe care se desfășoară evenimente artistice, târguri de artizanat, ateliere sau tabere. Mi-a atras atenția faptul că locuințele sunt amenajate în funcție de zona de proveniență, dar și de marile praguri din viața unui om: botezul, nunta și înmormântarea.

Divorțată cum sunt, am fușărit ritualurile de nuntă. O dată-n viață ajunge. Înmormântările mă înfioară, așa că am stăruit la căsuța care găzduia ceremonia de botez.

Într-o poezie populară afișată pe un perete am găsit explicația de ce în apa de la ,,prima băiță” se pune busuioc, inel de argint sau miere, chiar și în zilele noastre: ,,Scump ca argintul/Dulce ca mierea/, Bun ca pâinea,/Sănătos ca oul,/ Rumen ca bujorul,/Atrăgător ca busuiocul, / Alb ca laptele.”

Am găsit unele gospodării amenajate ca ateliere meșteșugărești sau instalații tehnice populare. Astfel, poți face o vizită fierarului, olarului sau poți da o tură pe la moara satului. ,,Crâșma” e originară din Şaru Dornei, zona etnografică Dorna. De dimensiuni impresionante, pe temelie de piatră de râu, e construită din bârne de brad și are 5 încăperi plus tinda.

Obiectivul datează de la începutul secolului al XX lea, iar ultimul proprietar a fost moș Iordache Pimen.

Școala era dotată cu sală de clasă, cancelarie și spațiu de locuit pentru învățător. Sunt convinsă că există multe școli în care condițiile de învățare sunt încă foarte asemănătoare cu cele de acum două secole.

E atâta liniște în Muzeul Satului Bucovinean! De fiecare dată când vizitez un astfel de muzeu, mă frapează dimensiunile reduse ale caselor. Într-o bucătărie și un dormitor, reușeau să conviețuiască familii numeroase. Noi greu putem concepe azi să nu avem suficient spațiu personal. Cu cât acesta e mai generos, cu atât parcă de înstrăinăm unii de alții.

M-am așezat pe o băncuță lângă fereastra cu mușcate și mi-am dat timp să-mi ascult gândurile. Prinși în tăvălugul vieții de zi cu zi, aproape că a devenit un lux. Am intrat la magazin să achiziționăm un suvenir și ne-am pornit la drum.

Am făcut un popas în satul Ciprian Porumbescu, odinioară numit Stupca. Muzeul Memorial „Ciprian Porumbescu” cuprinde: Casa Memorială, Muzeul Memorial şi cripta familială din curtea bisericii. Prima oprire a fost la Muzeul Memorial ”Ciprian Porumbescu”, inaugurat în 1971.

E amplasat în centrul satului, într-o clădire ridicată în secolul al XIX lea, într-un fost conac al boierului Dimitrie Costin.

Curtea e amenajată într-un parc dendrologic, cu alei pline de flori. O statuie reprezentându-l pe Ciprian Porumbescu e amplasată în centru din anul 1985. De cum pășești în muzeu, ești însoțit de faimoasa ,,Baladă”.

Compozitorul s-a născut cu numele Ciprian Golembiovski în 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, fiu al preotului Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză. A avut o soră mai mare, Mărioara. Și-a iubit locurile natale nespus și a transpus iubirea sa în opere nepieritoare.

Într-o scrisoare trimisă din Italia spunea: „O! Italie, Italie! Frumoasă și dulce mai ești! Ah, dar ce folos? Nu plătește toată frumusețea și dulceața ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca!…”

,,Cântecul tricolorului” în ultima strofă transmite ultima dorință a lui Ciprian Porumbescu: “Iar când, fraților, m-oi duce/ De la voi, și-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneți/ Mândrul nostru tricolor”. Dorința sa a fost respectată.

Își duce somnul de veci din în curtea bisericii din sat. Nu sunt muzicolog, nici măcar un cunoscător al muzicii clasice. Însă recunosc imensul său talent și contribuția sa copleșitoare la dezvoltarea culturii românești, fiind un inovator și un pionier. În mintea mea, chipul său e al lui Vlad Rădescu, cel care i-a dat viață în filmul regizat de Gheorghe Vitanidis în anii ’70.

Muzeul deține o colecție de obiecte personale, afișe originale, fotografii, piese de mobilier, tipărituri, pianul, violoncelul, bagheta și husa viorii, albumul oferit iubitei sale Berta Gorgon, ,,povestea de iubire imposibilă”.

Casa Memorială ”Ciprian Porumbescu”

La o distanță de vreun kilometru e casa părintească, transformată în Casa Memorială ”Ciprian Porumbescu” la 9 iunie 1953. E vorba de o anexă a casei parohiale din Stupca, singura care s-a păstrat, în care a locuit familia între 1865 – 1883.

O grindă originală are scrijelită cu un briceag semnătura sa. Obiectele personale recreează ambianța casei părintești. De fiecare dată când am ocazia, încerc să îmi expun copiii unor astfel de experiențe. Știu că tururile virtuale și realitatea augmentată îți dau posibilitatea să călătorești din două clicuri. Însă eu cred că sentimentul e incomparabil atunci când te afli fizic în locul care poartă amprenta artistică.

Toropiți de căldură, ne-am așezat pe banca din curte, sub un nuc. Ne consultam cu GPSul care rută o fi mai potrivită pentru întoarcerea acasă.

Acolo, doamna custode ne-a servit cu cele mai delicioase ,,poale-n brâu”. Ne-a povestit că în fiecare an, la biserica din sat se ține o slujbă de pomenire în memoria compozitorului. Ne nimerisem fix în acea duminică. Așa că am mâncat ,,de sufletul lui Ciprian”. Apoi ne-am adus omagiul la mormintele familiei din curtea bisericii și am pornit spre casă, în Maramureș, ducând în amintiri și-n inimă o parte din Bucovina cea veselă și frumoasă.

Dacă vă faceți drum prin acest colț de Românie, acordați-vă timp să descoperiți locuri frumoase, oameni calzi și veseli.


Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!

 

Despre autor

Alina Coman
Eu sunt Alina, om cald, optimist si pozitiv. Imi cultiv in permanenta o naivitate prin care vad lumea mai mult buna decat rea, iar viata mai mult vesela decat trista. Sunt profesor de limba engleza, mama a doi copii minunati si voluntara ca vocatie. Sotul meu spune despre mine ca sunt “turistul nebun”, care trebuie pazit si supravegheat, iar datorita simtului meu de anti-orintare, tind sa-i dau dreptate. In materie de calatorii, nu am pretentii prea mari, simpul fapt ca pornesc la drum spre oriunde, imi aduce pe fata un mare zambet. Prin intermediul acestui blog mi-am regasit pasiunea din studentie pentru scris, cand o buna perioada de timp mi-am facut banii de buzunar in calitate de colaborator al unui ziar oradean.

Descoperă și alte destinații

82,000FansLike
2,070FollowersFollow

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*