Ne place sau nu, un test Covid cu rezultat negativ va fi coperta pasaportului nostru pentru multa vreme de acum incolo.
A fost un an greu pentru cei ce sunt obisnuiti sa calatoreasca sau sa isi petreaca vacantele in strainatate. S-au mai carpit pe ici, pe colo, pe la noi prin tara cu cate un week-end la munte, cu cate o saptamana la Mamaia sau pe la vreo manastire. Stiu sigur insa ca au strambat din nas, ca una care fac parte din tagma lor nesuferita! Nu am sa reiau o polemica vesnica, dar arunca o privire la un articol care va fi mereu in actualitate: La noi sau la ei
Prin nu stiu ce noroc chior, vara asta chiar nu am prea stat pe acasa.
S-au aliniat ele, bietele planete, si mi-au dat sansa sa fac o vizita inopinanta in Thassos, doar, doar ii voi prinde pe bietii thassosieni in offsaid. Dar nu a fost sa fie, pentru ca desi crunt loviti la inceput de iulie de lipsa turistilor, grecii din Thassos stiu cum sa se descurce si cum sa-si faca treburile. Ce si cum am gasit pe acolo, va puteti lamuri AICI
Norocoasa cum sunt, am prins ultima intrare in Grecia fara obligativitatea unui test Covid negativ si chiar ultima intrare prin vama de la Makaza, mult mai apropiata de ferryboatul pentru Thassos decat celelalte. Doar bietul cod QR mi-a dat ceva batai de cap, dar l-am dovedit ca o moldoveanca apriga ce-mi sunt! V-am povestit despre cum obtii codul QR la vremea respectiva, remember?
Nu am stat prea mult si m-am gandit sa imi urmez, chiar pandemie fiind, un principiu la care tin foarte mult: sa vizitez in fiecare an o tara noua. M-am sucit, m-am invartit, posibilitatile erau aproape zero!
Cand colo, ce sa vezi? Praga, minunata capitala a Cehiei, tara in care inca nu calcasem, mi s-a aratat sub forma unui bilet de avion jenant de ieftin, absolut de nerefuzat chiar as zice si pe deasupra si fara un test covid atasat la pasaport in momentul acela.
Nasul meu de calator mi-a zis sa nu mai zabovesc si iata-ma intr-un weekend cu un castel intreg doar pentru mine. O experienta pe cinste, va jur, a carei poveste este inca nescrisa, iar cireasa de pe tort a fost ca nici nu apucasem bine sa aterizez inapoi pe Otopeni cand cehii au si anuntat introducerea unui test Covid pentru romanii ce calatoresc din tara noastra catre ei! Nu ti-am zis ca sunt norocoasa?
Ei, dar cum viata este neprevazuta iar trifoiul meu norocos se pare ca era de buna calitate, hop ca ma trezesc cu o calatorie resurcitata oarecum, a se citi amanata de vreo doua ori si luat gandul de la ea, intr-un loc pe care eu il ador: insulele Azore.
Nu a fost o problema sa pregatesc totul intr-o saptamana, dar ulciorul nu a mai mers de mai multe ori la apa, asa ca m-am lovit de blestematul de test Covid!
Cred ca a fost una dintre cele mai mari provocari din vara aceasta careia a trebuit sa ii gasesc rezolvare. Ba nu erau locuri, ba nu era intervalul bun, ba nu aveam eu timp, ba nu aveam bani, ba imi era groaza de test dupa cate povesti auzisem despre rino-violurile de la prelevarea probelor! Intr-un final, l-am dovedit si cu pretioasa hartie in mana, am petrecut o saptamana in mijlocul Atlanticului , o calatorie pentru care va dau doar 10 motive sa o faceti!
Ei, si daca ati avut rabdare sa cititi pana aici, urmeaza si partea de stand up comedy! Urmati-ma in povestea de astazi!
M-am tot sucit si m-am gandit ca o leneveala de sfarsit de sezon estival pe o plaja prin apropriere ar fi o recompensa minunata pentru o fata cuminte ca mine. Zis si facut: biletele de avion, masina inchiriata, hotel la reducere, toate s-au aranjat mintenas.
Dar nu e asa ca totul e prea frumos ca sa fie si asa de simplu? Ce sa vezi, iar trebuie test Covid! Am sperat pana in ultima clipa ca nu va mai fi nevoie insa norocul se consumase cam tot! Ca sa nu mai zic ca a trebuit sa fac si un artificiu ca sa pot avea rezultatul intr-o zi de zbor de marti!
Si iata-ma azi de dimineata, cu coada intre vine, trezita, dichisita, cu masca, banii si buletinul in mana si golul de frica in stomac, pornind spre spital. Spital de stat, suport Covid, ce sa zic, ca nu avem noi pe aici pe la noi clinici particulare din alea de fite!
La usa de intrare, un brat ferm imi arata, fara vorba, cortul de triere, fara sa ma intrebe ce vreau. Am deschis gura sa zic si eu ca data trecuta nu a fost nevoie, dar o crunta privire a infirmierei pe fruntea careia scria “Pe aici nu se trece!” m-a redus la tacere.
Desigur, cei de la cort m-au trimis ramburs inapoi, spunandu-mi sa-i transmit cerberei ca e dang-dang si nu trebuie nici o triere pt cei ce fac test Covid la cerere. Induplecata oarecum, femeia ma lasa sa intru intr-un hol, unde un tip imbracat ca la SMURD ma ia la intrebari: cine, ce, cum, unde, cand?
Cand a auzit ca vreau testul in engleza, a ridicat sever din spranceana si a facut un X pe foaia aia. Hmm, o fi zis omul in sinea lui. Inca o nebuna care pleaca in vacanta! Nu se mai linistesc odata!
– Cand il vreti? ma intreaba cu o voce din cer parca. Astazi, mai pe seara?
Ma uit la el cam tampa.
– Nuuuu, zic cu jumatate de gura. Luni dimineata.
– Sigur? Asa tarziu?
Vazandu-ma incuiata, m-a bagat in alt hol sa astept prelevarea probelor. Nu mai era decat un domn over 70, care de cum m-a vazut, s-a si dat langa mine, aproape, aproape ca nu auzea prea bine, saracul!
M-am facut mica, mica, intr-un colt, aproape cazand jos de pe bancuta amarata pe care ma asezasem. Zic in sinea-mi ca si 70 cm distanta sunt buni, da-i dracului de 2 metri, pentru o discutie umanitara cu omul! Ca avea si el ofurile lui!
Recunosc ca nu am stat mult. L-au luat intai pe batran si m-am imbarbatat in sinea mea ca daca nu s-au auzit vaicareli de la un mosneag, voi supravietui si eu!
Chiar inainte de a ma aseza pe scaunul torturii , au inceput sa imi curga lacrimile, spre amuzamentul comisiei alcatuita din 3 dragute doamne, care de altfel au fost foarte delicate si amabile. Nu a durat mult, parca chiar mai putin decat prima data si parca si mana a fost mai usoara. Sau poate am fost eu mai barbata, desi nu cred. 
Naucita si cu chitanta care imi confirma ca sunt mai saraca cu 250 ron, nici nu stiu cum m-am trezit iarasi in holul de la receptie. M-am simtit mai imbatosata, asa si zic ca trebuie sa fac un articol, asa ca hai sa pozez si eu una alta, pe acolo, sa iasa un pachet frumos. Nici nu am apucat sa scot bine telefonul ca cerberita a si zbierat la mine: alo, alo, pai ce se intampla aici? Nu e voie sa faceti poze!
Ma uit in dreapta, in stanga, nici un semn de interzis fotografiatul. Deschid gura sa protestez, nici vorba sa pot dovedi gura infirmierei de paza! Ba mai mult, i se alatura si un fel de sefa de primire acolo. Prea zdruncinata fiind, nu am incins o polemica si am lasat cele 2, 3 scaune si bancutele de lemn vechi si lustruite de atatea funduri asezate pe ele practic nepozate si neconsemnate nicaieri!
Am plecat totusi fericita. Dracul nu a fost atat de negru, problema era rezolvata, mica vacanta se anunta una frumusica. Dar imi pare rau de poze, ca as fi vrut sa scriu numai de bine despre testul asta si implinirea lui!
Mi-am propus insa sa ma uit cu atentie luni cand voi merge dupa rezultat – sper sa fie unul negativ!- sa vad daca e totusi undeva un semn cu “Interzis foto” si sa castig macar o batalie! Sa imi mai mangai si eu ego-ul!
Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!
