Ce poți face o după amiază în Amsterdam

Amsterdam… Eram în Olanda, deci trebuia să ajungem și în Amsterdam. Zis și făcut: am călătorit din Soest cam o oră şi jumătate cu trenul, iar din gară am bătut oraşul cu piciorul, cât ne-a permis timpul şi rezistența fizică. Articolul despre Soest poate fi citit aici.

Am trecut întâi pe lângă Turnul Weeping Tower (Turnul tânguirilor) sau Crying Tower, cel mai vechi din oraş. Face parte din zidul originar de apărare al oraşului, iar aici veneau soţiile şi mamele pentru a le face cu mâna marinarilor care ieşeau din port. În vremea respectivă, una din 3 corăbii nu se mai întorcea, deci şansele să nu-i mai revadă pe cei dragi, erau foarte mari. De aici şi denumirea turnului. Acum  funcţionează un restaurant în locul respectiv, iar din anul 1996 face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO.

Turnul tânguirilor
Turnul tânguirilor. Sursa: http://www.threelittlekittens.com/blog/?p=5492

Oraşul e împânzit de canale pe malul cărora au fost construite blocuri de locuinţe. Olandezii au smuls mării fiecare petec de uscat, aşa că şi construcţiile sunt concepute pe verticală. În marele oraş, o familie deţine câte un etaj într-un astfel de bloc, iar chiria este de 14 euro/mp, salariul minim lunar fiind de 1300 euro net.  Am observat în partea dinspre acoperiş nişte cârlige imense despre care am aflat că erau folosite pentru scripete.

a2

Accesul în oraş se făcea până în port cu vapoare  mari, iar apoi, în ambarcaţiuni mai mici, mărfurile erau duse pe canalele înguste ale oraşului.  Articolele de mobilier erau urcate în case prin exterior, utilizându-se ingeniosul sistem de scripeţi, căile de acces terestre fiind foarte înguste. Ele mai sunt funcţionale şi astăzi, iar clădirile mai noi, încă îşi montează astfel de cârlige, mai mult pentru scop decorativ.

Sursa: http://www.cookiesound.com
Sursa: http://www.cookiesound.com

Oraşul păstrează arhitectura tipic olandeză: clădirile sunt trase la indigo, cărămida roşie e marea vedetă, ferestrele au dimensiuni generoase, încercând să capteze cât mai multă lumină naturală. Acum, la mijloc de decembrie era vesel şi împodobit, oferind turistului un spectacol fascinant. Am trecut pe lângă un Templu Budist, situat la cea mai mare altitudine a Amserdamului de 3 m deasupra nivelului mării. Nici În anii 70 când a fost construit, Templul fusese cel mai mare din întreaga Europă, acum dimensiunile sale fiind probabil depăşite de alte construcţii cu orgolii grandomane.

Sursa: http://www.iamsterdam.com/en/visiting/about-amsterdam
Sursa: http://www.iamsterdam.com/en/visiting/about-amsterdam

Am trecut pe lângă sute de biciclete. Pe fiecare stradă sunt amenajate piste, iar acest mijloc de transport e un stil de viaţă în Olanda. Nu o dată m-am trezit admirând căte un obiectiv, făcând poze şi blocând căte o pistă. În acest caz, am fost sfătuită să nu fac nimic, să nu mă repezesc spre trotuar: pur şi simplu te opreşti, iar bicicliştii te vor ocoli. Mi s-a părut şocant când cineva din echipa de organizatori, ne-a spus că, anual, din canalele Amserdamului sunt pescuite peste 200.000 de biciclete. Am întrebat cu uimire cum ajung acolo şi mi s-a spus că una dintre distracţiile stupide ale tinerilor e să se îmbete sau să se afume şi să arunce cu bicilete în canale, întrecăndu-se în splashuri.

15355603_10209729551027904_7408627468020269388_n

Am trecut pe lângă clădirea care în secolul al XVII lea găzduia breasla chirurgilor. Aceştia efectuau disecţii cu scop educativ sau pentru amuzamentul orăşenilor. Cum în vecinătate se afla locul execuţiilor publice, nu se poate spune că ar fi dus lipsă de materie primă. Aici a fost invitat Rembrandt, aflat la început de drum, să imortalizeze un astfel de moment, de către doctorul Tulp. Prima lui operă comandată s-a concretizat în celebra lucrare Lecţia de anatomie, executată  în 1632. Realul succes i-a deschis uşile  nobililor, care se întreceau în a-i comanda portrete. Am trecut pe lângă casa lui Rembrandt Harmenszoon van Rijn (15 iulie 1606, Leiden – 4 octombrie 1669 Amsterdam). Situată în apropierea cartierului evreiesc, clădirea ridicată pe trei nivele este acum muzeu. În timpul vieţii artistului, aceasta i-a deservit ca atelier şi cămin, loc în care trei dintre copiii lui şi-au găsit sfârşitul. Doar un fiu a supravieţuit, însă şi-a pierdut soţia, Saskia van Uylenburgh.  Rembrandt a trăit în “vârsta de aur olandeză” a creat peste 6000 de picturi, 300 de gravuri şi peste 2000 de desene, fiind foarte prolific.  Fire artistică, plin de controverse, talentul său a fost recunoscut din timpul vieţii, însă din pricina stilului de viaţă boem,  a fost nevoit să-şi vândă locuinţa. A sfârşit sărac, ca mai toţi marii artişti, însă imbogăţind patrimoniul universal cu opere nepieritoare şi deschizând drumuri noi în domeniul artei.

15824439_10209951276610905_114975544_o

Cartierul evreiesc din Amsterdam e mult mai modern decât restul centrului, alfându-se oarecum în discrepanţă cu acesta. Jewish Cultural Quarter reprezintă un complex muzeal alcătuit din cinci obiective: Muzeul Anne Frank, Memorialul Naţional al Holocaustului, Muzeul Copiilor, Muzeul Istoric Evreiesc şi Muzeul Rezistenţei.

Am ajuns și la Hollandsche Schouwburg, Vechiul Teatru Evreiesc din Amsterdam, locul care în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial a servit drept ghetou. Din 1942-1945, pe aici s-au perindat între 60.000-80.000 de evrei, înainte de a fi trimişi spre lagărele de concentrare. E cutremurător să vezi pereţi întregi cu liste nesfărşite de victime scrise cu verde fosforescent. În podea arde în permanenţă o candelă în memoria celor 104.000 de evrei olandezi care nu s-au mai întors niciodată. Cumplită soartă au avut-o şi cei care au supravieţuit detenţiei şi s-au întors la vechile lor locuinţe. Iarna lui 1945 a fost extrem de grea pentru toţi olandezii, care, la propriu, au devastat  cartierul părăsit, căutând alimente, îmbrăcăminte sau orice le putea servi drept lemn de foc. La doar patru zile după eliberare, în 1945, în sinagoga din Amsterdam au avut loc primele ceremonii, iar de atunci funcţionează neîntrerupt. Ce cruntă şi nedreaptă soartă a avut acest popor şi ce destin de Phoenix şi-a făurit! Directorii a două dintre cele cinci clădiri care formează întregul complex muzeal ne-au vorbit despre activităţile lor şi au prezentat un scurt istoric al locului. Două aspecte m-au impresionat cel mai mult. Directorul clădirii în care erau adunaţi copiii evreilor şi-a asumat toate riscurile în timpul războiului şi a reuşit să facă scăpate 600 suflete care şi-au găsit salvarea în familiile olandeze. Al doilea lucru cutremurtor pentru mine a fost modul de implementare a programului EVS (Serviciul European de Voluntariat). Prin acest program, din 2010 şi pînă astăzi, câva sute de tineri au desfăşurat activităţi de voluntariat în muzeele complexului. Modul în care se face selecţia acestora mi se pare genial şi diabolic în acelaşi timp: ei aleg doar nemţi între 18-25 de ani. Mi s-a părut cea mai subtilă şi eficientă metodă de a contracara posibile derapaje istorice sau repetări regretabile. Tinerii ajută la organizări de evnimente, însoţesc grupuri de turişti, participă la workshopuri, fac muncă administrativă, dar, în genere, răscumpără povara vinovăţiei înaintaşilor lor şi fac ca eventualele răbufniri neonaziste să fie anihilate din faşă.

muzeul Hollandsche Schouwburg

De aici am ajuns în Piaţa Rembrandt, în centrul oraşului. În centrul pieţei e reprodusă scena imortalizată de artist în celebra lucrare Rondul de noapte. Era deja seară, ploua mărunt, dar am încercat să facem câteva fotografii. Turiştii se amestecă printre statui, e multă aglomeraţie, dar se poate remarca fidelitatea şi măiestria cu care au fost transpuse 3 D personajele lui Rembrandt.  

piata rembrandt amesterdam

Am nimerit în timpul unei demonstraţii paşnice împotriva maltratării animalelor. Participanţii purtau măşti albe, ţineau în mână pancarde cu scene cu animale chinuite, iar feţele unora erau acoperite cu măşti. Presupun că doar pentru un efect mai dramatic, altfel ce motiv ar fi să te pui la adăpost tocmai în oraşul toleranţei şi a libertăţilor de toate felurile? Mi-am mai propus încă o dată să iau măcar în calcul să devin vreodată vegetariană, dar am amânat din nou pornirile-mi, când, pentru cină am avut liber să ne alegem meniul  unuia dintre restaurantele care împânzesc centrul oraşului. Noi am optat pentru o porţie de coaste, la un restaurant argentinean numit Rancho Steak.

coaste in amsterdam

M-am consolat cu gândul că frăgezimea şi gustul fantastic erau date de baiţurile fabuloase, iar vârsta animalului sacrificat era înaintată… de fapt, oricum ar fi murit de bătrâneţe, iar ultima lui dorinţă a fost să se atingă de coapsele dodoloaţe ale unei fete vesele, iar eu n-am fost altceva decât un bun samarinean.  M-am uitat în jurul meu şi în fiecare farfurie zăceau hoituri, rareori făcându-şi loc câte o salată discretă. Mă rog, mai puţin pe piatra fierbinte pe care era servit muşchiul de vită al vecinului. La cât de în sânge era gătit, dacă te concentrai puţin, mai că auzeai MUU.  Cu 20 de euro de persoană, am mâncat pe săturate şi am băut câte un suc. Apoi, am făcut mici cumpărături din multele magazine de suveniruri, am admirat decoraţiunile de Crăciun şi am încercat să gustăm puţin din tentaţiile oraşului.  Am luat pentru cei de acasă celebrii saboţi olandezi. Aceştia sunt cunoscuţi sub numele de Dutch Clogs sau Klompen şi sunt confecţionaţi din lemn de plop sau salcie. Scopul lor era cel utilitar, fiind purtaţi de fermieri, pescari sau muncitori. Acum, la orice colţ de stradă turistului i se oferă o multitudine de variaţiuni a celor clasici, care de care mai frumos pictaţi, de la mărimea unui magnet de frigider, până la mărimi supradimensionate. Cel mai vechi sabot a fost descoperit în Amsterdam şi are peste 850 de ani.  

incaltaminte traditionala olandeza

Nu se făcea să ajungem în Amsterdam şi să nu intrăm în una din celebrele-i cafenele. Le găseşti la tot pasul, au sigle luminoase şi par aglomerate. Chiar şi în faţa lor pluteşte în aer un miros înţepător, vestind activităţile tolerate de dinăuntru. Turiştii îşi pot achiziţiona droguri uşoare, până la 5 g/ persoană. Am ales un coffee shop  dintr-o zonă centrală şi am dat o raită. Mesele erau aproape toate ocupate de lume pestriţă: grupuri gălăgioase sau câte unul cu privirea cimentată-n gol, blank total. Clar nu era locul meu acolo, nu sunt fumătoare, nu beau alcool niciodată. Mă scap din când în când la dulciuri, aşa că, dacă mi-ar fi căzut ochii pe ceva brioşe upgradate,  poate aş fi cedat ispitei. N-am văzut expuse nicăieri şi am ieşit.

15400893_10209730154602993_1689673274723494252_n

Ne-am mai încercat norocul în alta învecinată, dar la intrare un bodyguard colţuros mi-a cerut actul de identitate. Am izbucnit în râs şi am zis că-i multumesc. La cele 39 de primăveri împlinite ale mele, iei un banal control de rutină ca pe un compliment. Eu eram deja în delir. Dacă îmi spunea cineva şi că nu sunt grasă, niciun stimulent halucinogen nu ar fi putut avea asupra mea  un efect mai puternic. Cum n-am avut niciun orb la îndemână, m-am multumit cu jumătate de extaz. Dintr-un banal magazin ne-am luat câte o acadea cu marijuana pe care n-am desigilat-o decât la adăpostul camerei de hostel din Soest, cu uşa încuiată şi perdeaua trasă, că de…cine ştie ce nebunii ne-or fi încercând din moment ce şi paracetamolul sinus mi se pare o obrăznicie raportat la cel clasic. Nu mi-a plăcut gustul deloc. Aducea cu ceva dezinfectant de toaletă şi am încercat să-l dreg oarecum trecând acadeaua prin cremă de ciocolată. Încercarea a fost zadarnică, efectul zero. Am simţit doar o mică vină că din nou mi-am depăşit porţia de calorii de bun simţ sau cine ştie, oi fi o fiară rezistentă la drogurile de mic risc…  

Pe drumul spre gară am trecut pe lângă  Dam Square, inima oraşului, locul pentru concerte, proteste sau demonstraţii. Timpul nu ne-a mai permis să ajungem şi în Red Light District, cartierul celebru pentru lipsa de inhibiţii expusă în vitrine. Din octombrie 2000,  prostituţia îndelung tolerată a devenit meserie recunoscută de autorităţi, plătitoare de taxe şi impozite. Cea mai veche meserie din lume nu mai e ilicită, olandezii oferind întregii lumi încă o lecţie de toleranţă şi deschidere.

Sursa: https://www.amsterdamapartments.com
Sursa: https://www.amsterdamapartments.com

Olandezii sunt amabili, iar dacă ai nevoie de indicaţii, îţi răspund imediat. N-am întâlnit olandez care să nu stăpânească bine limba engleză, chiar aş fi curioasă câte ore se alocă în şcoală studiului. Deşi, dacă mă gândesc mai bine, dacă ei n-ar fi învăţat engleza şi s-ar fi bazat că ceilalţti le vor învăţa limba, n-ar fi fost varianta câştigătoare. Olandeza e foarte complicată, o prăvălire continuă de consoane şuierătoare întreruptă rareori de câte o vocală răzleaţă. Sistemul educaţional olandez e bine pus la punct, eficient, iar gradul de alfabetizare e de aproape 100%, loc fruntaş în Europa. Sistemul superior de învăţământ e urmat de 20 % din populaţie. Numele tării s-ar putea traduce prin terenuri joase, bine ales dealtfel, din moment de două cincimi din suprafaţa tării de află sub nivelul mării.

La întoarcere, în Gara Centrală situată într-o clădire impozantă, am găsit un pian cu invitaţia pentru călători de a-şi exercita veleităţile artistice. Mi s-a părut o idee drăguţă şi cred că şi gustată dacă luăm în calcul mulţimea din jurul instrumentului cu coadă. N-am avut timp de pierdut, ne-am întors în Soest cu ultimul tren, pe la ora 23. 

Mulţumită de ceea ce mi-a oferit scurta vizită în Amsterdam, nu-mi rămâne decât să  urez tuturor un Anul Nou Fericit in care să aveți mult noroc, adică “Proost!” cum spun olandezii!

 

Lasă o impresie sau un comentariu

Despre autor

Alina Coman
Eu sunt Alina, om cald, optimist si pozitiv. Imi cultiv in permanenta o naivitate prin care vad lumea mai mult buna decat rea, iar viata mai mult vesela decat trista. Sunt profesor de limba engleza, mama a doi copii minunati si voluntara ca vocatie. Sotul meu spune despre mine ca sunt “turistul nebun” care trebuie pazit si supravegheat, iar datorita simtului meu de anti-orintare, tind sa-i dau dreptate. In materie de calatorii, nu am pretentii prea mari, simpul fapt ca pornesc la drum spre oriude, imi aduce pe fata un mare zambet. Prin intermediul acestui blog mi-am regasit pasiunea din studentie pentru scris, cand o buna perioada de timp mi-am facut banii de buzunar in caitate de colaborator al unui ziar oradean.

Descoperă și alte destinații

71,473FansLike

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

*

Lasă o impresie sau un comentariu