Dupa ce vazusem deja Amman si Petra, excursia la Marea Moartă a fost oarecum… “bonusul” vizitei in Iordania. Am profitat că într-o zi programul începea la ora 13, aşa că ne-am organizat şi cu ajutorul colegului nostru iordanian Hazem ne-am deplasat cu un microbuz. După două opriri la puncte de control şi verificarea paşapoartelor, o vedeam deja de pe geamul maşinii…
Citisem dinainte multe lucruri despre Marea Moartă. Ştiam că e un lac cu salinitatea peste 30 %, în condiţiile în care salinitatea Mării Negre e sub 3%. Există plaje publice în care nu ai voie să faci baie în costum de baie, ci “mai” îmbrăcat. Am mers în zona hotelurilor private, unde turiştilor li se permite orice ţinută, mai puţin topless. Nu aveam niciuna de gând să ne dezgolim nurii, aşa că am optat pentru varianta a doua. Primul hotel ne-a cerut 45 de JD de persoană, adică vreo 50 de Euro. Niciunul din cei 8 câţi am fost nu era dispus să aloce acestei distracţii o asemenea sumă, aşa ca simpaticul nostru Hazem a negociat cu vreo 6 hoteluri până am ajuns la suma de 20 JD, doar vreo 22 de Euro.
Tot scump, dacă mă întrebaţi pe mine, pentru două ore de scăldat şi un duş. Însă nu am regretat deloc. A fost cea mai distractivă experienţă iordaniană. Mă aşteptam să plutesc, însă senzaţia trăită când chiar s-a întâmplat, a fost unică. Nu sunt tocmai o silfidă, iar plutitul pe apă ca statul pe canapeaua din faţa televizorului mă făcea să mă percep în sfârşit uşoară.
Nu ne puteam opri din râs, atât eu, cât si ceilalţi şapte din grup. Ne simţeam ca nişte campioni mondiali la înot, apa face toată treaba, nu trebuie sa depui efort deloc. Singura grijă e să nu te stropeşti în ochi, ustură îngrozitor. În unele zone depunerile de sare par că ar forma valuri, dar e doar o iluzie, totul e încremenit.
Nămolul descoperit a fost o nouă distracţie. Ne-am mânjit din cap până în picioare şi am aşteptat să ne rejuvenăm pielea. Eu eram familiarizată cu nămolul nostru de la Techirghiol, însă băieţii din Egipt mi-au declarat că în sfârşit li s-a elucidat o dilemă: în Amman erau multe panouri publicitare cu creme create pe bază de minerale şi nămol de la Marea Moartă, reprezentând o frumoasă, murdărită pe faţă cu ceva negru. Abia acum au înţeles şi ei despre ce era vorba. Am făcut multe fotografii, dar senzaţia că nu te poţi scufunda nu poate fi surprinsă în niciun instantaneu.
Eram la 424 de m sub nivelul mării, în cel mai adânc loc de pe pământ şi experimentam ceva unic. Dacă tot am plătit o sumă frumuşică, am dat câteva ture şi prin piscina hotelului. O femeie musulmană făcea baie îmbrăcată într-un caftan roşu. Faldurile rochiei pluteau acoperind o bună parte din luciul apei, altă imagine exotică pe care o voi purta cu mine multă vreme. Pe drumul de întoarcere înspre Amman, ne-am oprit în Betania, locul din râul Iordan în care a fost botezat Isus Hristos. Nu l-am putut vizita cu adevărat, deoarece un autobus special urma să ne preia şi să ne ducă, iar totul dura o oră şi jumătate, iar noi mai aveam 50 de minute până intram în program.
În Iordania totul se negociază. Dacă mergi în bazar şi nu te tocmeşti, pierzi o parte din farmecul locului. Downtown, ticsit de magazine, oferă produse felurite pentru toate buzunarele. Te simţi copleşit de abundenţa mărfurilor, nu e afişat niciun preţ, iar dacă întrebi vreun cost pentru un anumit produs, eşti invitat întâi să îl testezi, abia apoi ţi se răspunde la întrebare. Comercianţii au întotdeauna un plan B. Dacă nu eşti mulţumit de ofertă, au întotdeauna un produs similar, dar care să se plieze şi pe buzunarul tău. Odată intrat în acest joc, rareori scapi fără a achiziţiona ceva.
Nu mă pot lăuda cu mari veleităţi de negociator, ba dimpotrivă, în cercul meu de prieteni eu sunt aia care nu reuşeşte să vândă niciodată nimic. Se apropia ziua de naştere a soţului meu şi m-am gândit sa achiziţionez pentru el o sisha, adică o narghilea. Am ajuns la contraperformanţa la care vânzătorul să-mi ceară 15 JD, iar eu să fiu silită să îi plătesc integral. Am încercat să mă tocmesc, dar n-a vrut să lase din preţ şi pace. Credeţi-mă, eu sunt excepţia, toată lumea se poate tocmi pentru orice. Dacă aveţi posibilitatea să vă însoţească un localnic, veţi beneficia de preţuri mult mai bune. Iordanienii nu au o viziune sau strategie turistică pe termen lung: acum te-au prins, acum te-au taxat, nu contează că un client nemulţumit îi face să mai piardă şi pe alţii. Ca turist te simţi oarecum ca o vacă bună de muls. Dar îi înţeleg…
Sunt atât de puţine resurse, încât doar turismul le aduce venituri, chiar dacă e practicat haotic. Din cauza conflictelor din jurul lor, numărul turiştilor a scăzut considerabil. Oamenii se tem de această destinaţie turistică, însă nu m-am simţit nicio clipă în pericol. Ba da mint, m-am simţit în pericol de moarte la fiecare traversare, dar poate fi vorba de o îngrijorare exagerată proiectată pe un fond isteric, recunosc. Iordanienii sunt foarte calzi, prietenoşi, primitori şi toleranţi. În sprijinul acestei afirmaţii stau statisticile. O ţară cu o populaţie de 6,5 milioane de locuitori a ajuns să fie cămin pentru 12,5 milioane, diferenţa fiind dată de refugiaţii proveniţi din Siria, Irak, Egipt sau Liban.
Iordania, atâta cât am reuşit să vizitez, e fascinantă. Lista mea cu locuri pe care mi-ar fi plăcut să le văd e lungă: Madaba, capitala mondială a mozaicurilor, deşertul roşiatic Wadi Rum, canionul Wadi Mujib, muntele Nebo, portul Aqaba de la Marea Roşie, muntele Ram şi câte şi mai câte… Cine ştie, poate într-o zi mă voi întoarce, deşi lumea asta e atât de mare şi atât de ofertantă!
