Guest post: Anamaria Peride. De mai bine de 20 de ani Anamaria e prezentă în mass media locală băimăreană. A făcut presă scrisă, tv, radio și a moderat multe evenimente. Acum o vom cunoaște din ipostaza unei mame de adolescent care merge cu fiul în vacanță la Paris.
Aveam la dispoziție câteva zile în Paris, așa că am decis să bifez alături de fiul meu în vârstă de 17 ani, obiectivele principale ale capitalei Franței. Ne-am făcut o listă pe care am trecut tot ce era iconic, la un preț rezonabil.
Mai întâi ne-am făcut un abonament de transport în comun pe o săptămână cu 22,80 euro de persoană, chestie care ne-a permis să folosim autobuzul, tramvaiul, RER și metroul după pofta inimii.
Am înșfăcat și o hartă gratuită a principalelor linii de transport de la ghișeu ca să ne putem face planuri în cazul în care traseele noastre ar fi presupus o combinație complexă și plină de aspecte pentru deplasarea din punctual A în punctual B, în zona Ile de France.
PRIMA OPRIRE. CIMITIRUL PERE LACHAISE
Ca să îmi cruț energia (și bugetul) înainte de concurs, am ales ca primă destinație Cimitirul Pere Lachaise, situat în al 20-lea arondisment. Intrarea este liberă, locul este fabulos, plin de vegetație iar monumentele funerare sunt uimitoare.
În plus, perimetrul este plin de rămășițele pământești ale personalităților lumii artistice, politice, mondene și ale câtorva asiatici înstăriți cărora familia le-a făcut niște locuri de veci absolut kitchoase și care se potrivesc ca nuca-n perete.
Aș fi putut cumpăra de la intrare un audio ghid cu numai 5 euro și probabil aș fi reușit să mă mișc mai cu talent prin necropola emblematic pariziană, să văd mai mult, să pierd mai puțin timp. Dar, deh, circumspectă și încă zgârcită la cheltuială (cum e turistul sărac în primele zile) m-am gândit că ”mere și așe!”.
Bașca, am ratat ghișeul de la intrare de unde aș fi putut primi o hartă fizică gratuită a cimitirului dar, mă bizuiam pe telefonul conectat la internet pentru a identifica mormintele care meritau vizitate. Nu m-am descurcat prea bine, harta virtuală fiind furnizată în PDF, așadar incomod de folosit… Chiar și așa am reușit să dibuiesc câteva dintre mormintele faimoșilor răposați care mă interesau.
Am ținut morțiș să văd mormântul lui Jim Morrison, a lui Edith Piaf, a lui George Enescu, Elvira Popescu. Bifat! Am găsit și locurile de veci ale altor personalități interesante (norocul prostului) Champolion, Nagy Imre, Delacroix.
Mi-am dat kilometrajul peste cap, m-am rătăcit pe aleile cimitirului, dar a meritat.
A DOUA OPRIRE. BATEAU MOUCHE
Pe agenda noastră era și scurta călătorie cu bateau mouche pe Sena, e preferință pe înserat. Prietenii diapsoreni au încercat să mă descurajeze spunând că nu e mare brânză și nu prea merită banii. Dar n-au avut cu cine. În primul rând pentru că de pe mal mi se părea foarte cool să te dai în bărci prin inima Parisului, apoi pentru că mizam pe posibilitatea de a capta momentele cheie ale călătoriei în niște poze fabuloase, numai bune pe postat pe Insta sau Facebook, ca să moară dușmanii. (aici n-am greșit).
Mai este un aspect – ruta călătoriei de o oră pe fluviu include cam tot ”must see”-ul din Capitala Luminilor (Les Invalides Musée d’Orsay, Ile de la Cite, Notre Dame, Hôtel de Ville, Louvre, Place de la Concorde, Grand Palais; inclusiv Turnul Eiffel, care e împodobit ca un brad de Crăciun cu luminițe care fac blink-blink după ce se lasă seara. (Dacă mă întrebați pe mine, e kitchos rău, dar de efect).
Costul unei croaziere simple cu barca în Paris este de 17 euro pentru adulți, 6 euro pentru copii de peste o anumită vârstă și gratuit pentru cei mai mici de atât* cred că criteriile depind de fiecare companie în parte). Evident, mă refer acum la un simplu tur de vizitare al obiectivelor turistice. Presupun că o croazieră cu cină sau prânzul incluse costă nițel mai mult.
Călătoria pe timp de noapte e feerică, înghesuiala mare pe bateau, coada la îmbarcare ca la aeroport, poți beneficia de un audio ghid accesibil gratuit direct de pe telefonul tău mobil. Pe scurt – eu zic că merită.
A TREIA OPRIRE. DISNEYLAND
Îmi doream de mulți ani să vizitez Disneyland-ul împreună cu fiul meu (care, chiar dacă e deja adolescent, s-a arătat foarte entuziasmat de idee) așa că am profitat de oportunitate și am pus pe listă acest obiectiv turistic, chiar dacă nu e defel unul impregnat de spiritul Capitalei Luminilor.
Ei și ce? Un prieten bun ne-a dus cu mașina la destinație. A fost dragoste la prima ”descălecare” chiar și pentru mine, aproape că îmi venea să chiui de fericire când am ajuns în decorul acela de basm, Yupiii!
Din păcate, socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din lumea desenelor animate, așa că n-am să scriu decât că a fost finalmente un mare fâs… Cozi, cozi, cozi peste tot; timpi de așteptare uriașă la toate obiectivele – și nici măcar nu ne aflam în sezonul vacanțelor sau măcar în weekend…
Colac peste pupăză, vremea a devenit câinoasă, a început o ploaie mocănească urâcioasă, așa că la câteva ore de vizită am decis să sărim în RER și s-o luăm înspre Paris, în încercarea de a mai salva ceva din rămășițele zilei.
Înainte de asta însă, ne-am oprit să ne astâmpărăm foamea în restaurantul Planet Hollywood, aflat a cote. Fain acolo, te simți ca-n filme (asta și e ideea concept a brand-ului), papa bun (nimic extraordinar însă) și nesănătos, taman pe placul unui adolescent.
Am plecat cu burta plină, o tolbă de fotografii și mai săraci cu 60 de euro. Am lăsat și ciubuc, iar prietenii francezi au râs copios de noi spunându-ne că numai fraierii de turiști lasă bacșiș.
Hopa sus în RER, și în 40 de minute eram din nou în sânul civilizației europene.
A PATRA OPRIRE. CENTRE GEORGES POMPIDOU
Ca să contracarăm efectele mercantilismului occidental care ne-a păcălit să ne pierdem timpul și banii prin Disneyland, am decis să o mai ardem nițel prin centru.
Hai să vizităm Centrul Pompidou, am propus și poate atelierul lui Brâncuși. Zis și făcut! Am luat-o la pas prin oraș, am ajuns rapid la Pompidou, dar prea târziu pentru a vizita atelierul – cu exact 2 minute înainte de 18,00 (ora închiderii). Nu-i bai, ne-am zis… revenim altă dată. Așa că ne-am îndreptat spre Centrul Pompidou știind că acolo ne-om găsi negreșit ceva ”cultural” de făcut.
Acest ”cămin cultural” parizian a apărut la cererea lui Georges Pompidou, președinte al Franței, de a se crea, în inima capitalei, o instituție originală, în întregime dedicată creației moderne și contemporane, în care artele plastice să conviețuiască pașnic cu designul, cărțile, muzica și cinematograful. Anual, milioane de vizitatori calcă pragul centrului.
Edificiul a fost numit un „King Kong arhitectural”, și oferă pe lângă accesul la arte, una dintre cele mai bune panorame asupra orașului.
N-am vizitat expozițiile permanente, fiind oarecum contra cronometru – promisesem ” acasă” că vom reveni înainte să se lase întunericul, că, deh Parisul poate fi periculos pentru o mamă însoțită doar de un fiu filiform practicant de taekwondo (mai mult la nivel teoretic).
În schimb, am profitat de oportunitate și ne-am dat cu scara rulantă exterioară în serpentină – o atracție foarte căutată de turiștii care vor să se bucure de o panoramă generoasă asupra Parisului. Am urcat, am văzut, am fotografiat, am plecat spre metrou și de acolo ”acasă” în Bagneux – o micuță localitate liniștită aflată în departamentul Hauts-de-Seine, suburbiile sudice ale Parisului, la 7,7 km de centrul metropolei.
A CINCEA OPRIRE. VERSAILLES
Era musai să vizitez și Versailles-ul, mai ales că în ziua cursei nu am reușit. Biletele le cumpărasem online (ca să scap de cozile ce-mi aduceau aminte de vremurile de dinainte de 89), cele mai ieftine- cu 19,50 euro. Pentru fiul din dotare, accesul gratuit.
De coadă nu am scăpat, a trebuit să stăm la rând, la intrare, afară, în ploaie și frig. Mai întâi control de securitate, apoi control bilete.
Apropo de cozi și controale – sunt cumva laitmotivul oricărei escapade prin capitala franceză. Peste tot, cozi, controale de securitate (chiar mai multe, consecutive la anumite obiective turistice), coridoare șerpuite improvizate la intrare care te obligă să parcurgi inutil sute de metri. Cozi și la toalete, mai ales la doamne cozile sunt uriașe. Mon Dieu!
Lume puhoi, înghesuială, lumea obsedată de live-uri, de selfisme, de imortalizat tot și mai puțin de savurat momentul. M-am circumscris și eu tendinței generale, am făcut câteva fotografii, video-uri, am parcurs circuitul cu sens unic cu gura căscată de atâta frumos dar și de prețurile din magazinele de suveniruri de unde puteai cumpăra o pereche de pantofi de sport din piele, decorați cu profilul Mariei Antoaneta, la numai 375 de euro sau un macaron nenorocit cu 2,5 euro bucata. Și, da, o să râdeți… oamenii chiar cumpărau!
Hei, dar una peste alta, la Versailles chiar a fost frumos. Și mi-am dat seama,că ”Ooh, yes it’s good to be the king,
Ooh La La, Gee but it’s good to be the king!”. (vorba lui Mel Brooks din ”History of The World”, 1981).
A ȘASEA OPRIRE. TOUR EIFFEL
Pentru că dacă nu ai văzut tot Parisul din Tour Eiffel e ca și cum nu ai fi fost acolo, am bifat și acest obiectiv. Bilete online, după buget, (13,4 euro pentru prunc, 26,80 euro pentru mine) prezentat la ora programată la intrare, security check, coadă la coadă pentru îmbarcarea în lift (am ales bilete pentru liftul care duce până în vârf, mai urcasem cu ani înainte pe scări lipa-lipa și atmosfera e dezolantă, nu merită să urci numai dacă nu ai încotro și e musai să alegi această variantă); apoi alt security check.
În lift turiștii stau ca sardelele, e bătaie mare pe locurile de la geam care oferă o perspectivă cât de cât decentă asupra orașului- toți speră să poată filma ceva, acolo. Nu merită. Cei ce urcă în vârf schimbă apoi liftul și în sfârșit, ajung pe terasa exterioară a turnului. Breathtaking, dar prea aglomerat pentru gustul meu. Aici se repetă ritualul selfiezării, imortalizării momentului printre gratiile care protejează incinta.
Asiaticii sunt cei mai proactive: îmbrăcați ridicol (mai ales ele) cu rochii lungi, de zână, pălării pe alocuri, Balenciaga cu platformă gen hoovercraft, mănuși de demoazelă și telefoane de ultimă generație. Aproape că-ți vine să își ceri scuze că ești doar un est european îmbrăcat comod, cu un iphone x cu ecranul spart și că ți se pare complet greșit să cumperi două cupe de șampanie (servită în pahar de plastic pentru siguranță) și o lingură de caviar cu 65 de euro, așa cum fac mulți.
A ȘAPTEA OPRIRE. MUSEE D ORSAY
La Musee D Orsay partea faină e că dacă ești un adult care însoțește un minor beneficiezi de o reducere la achiziția biletului, iar copilul din dotare intră gratuit. Așadar, dacă tot știam că vom fi prin apropiere, am luat online, cu numai 13 euro, două tichete de intrare și la acest muzeu, mai ales că găzduia expoziția temporară Munsch.
Clădirea e fosta Gare d’Orsay, un edificiu Beaux-Arts construit între 1898 și 1900 și deține în principal artă franceză (din 1848 până în 1914) inclusiv picturi, sculpturi, mobilier art deco și fotografie din vremurile contemporane.
Ne-am spălat ochii cu Gaugin, Degas, puțin Van Gogh, Rodin și am savurat explicațiile oferite de ghidul audio pe care l-am împrumutat pentru circa 6 euro.
Expoziția Munsch mi-a mers drept la inimă. Dar mi-au plăcut în egală măsură și operele de artă monumentală modernă – spre exemplu instalația afro-americanului Kehinde Wiley, reprezentând un personaj culoare de sex masculin, înțolit după toate rigorile fashioniste contemporane, cu tricou Vuitton și adidași în picioare, răsturnat pe spate precum Frumoasa din Pădurea Adormită. Instalația este o extensie a expoziției “An Archaeology of Silence” și, am constatat ulterior că e pe lista cu ”must see”-urile sezonului de la Paris din 2022.
A OPTA OPRIRE. LA DEFENSE
Cartierul La Défense nu e în sine mare șmecherie, poate doar prin contrastul pe care îl oferă în comparație cu restul Parisului.
Am bifat și acest reper, căci este primul cartier european de afaceri. Situat în prelungirea axului istoric al Parisului care începe de la muzeul Luvru și continuă cu Avenue des Champs-Élysées, Arcul de Triumf, până la Pont de Neuilly și Grande Arche de la Défense, scrie Wikipedia.
Tot de acolo am aflat și că acest cartier se întinde în interiorul și în exteriorul unui bulevard circular cu sens unic, are o suprafață de 160 de hectare și a fost împărțit, în 2011, în patru sectoare principale (Arche Nord, Arche Sud, Esplanade Nord și Esplanade Sud).
Dale de beton, sticlă, oameni grăbiți în costum, câțiva turiști mușcând cuminți din sandviș pe treptele Grande Arche, un deget uriaș (pe post de operă de artă) care m-a dus cu gândul la identificarea ca-n evul mediu, cu amprenta digitală… cam asta e pe scurt Defense-ul pentru mine.
O scurtă escală a fost suficientă, după care am sărit în metroul 4 și am purces spre inima orașului… sau spre casă?
Asta fuse și se duse. În ultima zi am fi vrut să mai vizităm Montmartre, cel mai înalt punct din oraș, să ne pierdem în labirintul său de străzi pietruite, apoi să luăm pieptiș dealul și să admirăm priveliștea de sus, din cartierul pictorilor.
Am fi vrut să adăstăm și noi nițel pe malul Senei, fără niciun plan și să trecem poate pe sub/pe la Arcul de Triumf la intersecția a douăsprezece bulevarde. Doar că a trebuit să facem bagajele și să ne pregătim pentru plecarea spre România și n-am vrut să riscăm o nesincronizare între socotelile de acasă și cele de la aeroport.
Așa că toate acestea le-am lăsat pentru anul viitor.
Anamaria PERIDE
Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!