Impresii din Mulhouse, Franța

Așa cum spuneam în articolele anterioare (vezi aici), participarea la programul Taize nu este doar o excursie cu autocarul din punctul A în punctul B. Este mai mult despre experiențele oferite de o călătorie în grup, cu mai multe opriri pe traseu, cu vizite și descoperiri care îți rămân întipărite pe vecie în suflet.

Cazarea oferită de organizatori lângă Basel, dar în Franţa, ne-a oferit şansa de a vizita un oraş care nu era pe lista noastră de obiective. Într-o după-amiază am renunţat la deplasarea în Basel şi ne-am oprit la jumătatea drumului, în oraşul Mulhouse. I-am cutreierat străduţele, i-am descoperit farmecul și nu am regretat!

Oraş înfrăţit cu Timişoara de peste 20 de ani, Mulhouse e al doilea oraș important din Alsacia, după Strasbourg. Pe emblema oraşului e reprezentată o moară, de la o veche legendă conform căreia fiica morarului din localitate a îngrijit un războinic rănit, între ei legându-se o frumoasă poveste de iubire. Traducerea germană a denumirii oraşului e ,,Casa Morii”.

Oraşul are o istorie tulbure şi zbuciumată. În anul 1798, după Revoluţia Franceză, e anexat Franţei, când cunoaşte o înflorire economică. În urma războiului franco-prusac e alipit în anul 1870 Germaniei, pentru ca după Primul Război Mondial, în 1918, să devină din nou parte componentă a Franţei. Din 1940-1944, oraşul se află sub ocupaţia nazistă. La eliberare, oraşul necesită lucrări de reconstrucţie, fiind puternic afectat de bombardamente. 

Se dezvoltă cu precădere industria textilă şi automobilistică, reprezentată aici de uzina Peugeot. De altfel, aici se poate vizita cel mai mare muzeu de cale ferată din Europa Cite du Train (Orașul trenului) sau cea mai mare colecţie mondială de automobile Bugatti, Colecția Schlumpf și Cité de l’Automobile (Orașul automobilului). Viaţa culturală a oraşului Mulhouse e una vibrantă. La Filature e un edificiu cultural care reuneşte Orchestra Simfonică din Mulhouse, Opera Naţională şi multe săli de spectacole. În oraş se organizează un carnaval, un Festival de Jazz, Salonul Anticarilor, Festivalul Auto, Târgul de Crăciun… În anul 2008, oraşului i s-a acrodat titulatura de Ville d’Art et d’Histoire (Oras al artei si al istoriei) pentru moştenirea arhitecturală, istorică şi de patrimoniu. 

Grădina Zoologică și Botanică din Mulhouse sunt locurile preferate atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori. Aşezată la marginea pădurii Tennenwald, Grădina Zoologică se întinde pe 25 de hectare şi adăposteşte peste 1000 de animale din 170 de specii, fiind înfiinţată în anul 1868. Grădinii Botanice îi trec anual pragul peste 17.000 de vizitatori străini. Poartă titlul de „Jardin remarquables” şi e un punct de atracţie a oraşului.

 

În scurta noastră vizită nu am bifat aceste obiective, noi ne-am plimbat prin centru şi i-am prins doar puţin din farmec. Ne-am savurat cafeaua la una dintre cochetele cafenele şi chiar am aruncat o privire într-un centru comercial.

Clădirea roz este Hotel de Ville, datează din anul 1552 şi a funcţionat ca Primărie până în anul 1798. Acum, la parter se găseşte un Centru de Informare Turistică şi un Muzeu de Istorie. La etaj se află sala de ceremonii şi întâlniri ale consiliului. Ridicată în stil arhitectural renascentist, are o faţadă acoperită cu picturi reprezentând alegoric dreptatea, curajul, credinţa, caritatea şi alte virtuţi.

Temple Saint- Etienne, sau Catedrala din Mulhouse, tronează în piaţa centrală a oraşului numită Place de la Reunion. A fost înălţată în stil neo-gotic între anii 1858-1866 pe locul unei foste biserici din secolul al XII lea, ale cărei vitralii originale se mai păstrează. E proiectată de arhitectul Jean Baptiste Schacre, iar cei 97 de metri îi conferă titlul de cea mai înaltă biserică protestantă din Franţa. La vizita noastră, în faţa impresionantei catedrale era un târg de Crăciun, iar roata uriaşă de observare invita turiştii la o plimbare la înălţimi.

Aşteptând tramvaiul care să ne ducă în sătucul nostru francez, am asistat la o scenă ce nu ne-a făcut cinste. Deşi tramvaiul era pe jumătate gol, fiind locuri berechet, uşa de la intrare a fost blocată de două cetăţene vorbitoare de limbă română, care şi-au parcat între uşi căruciorul cu un copil nu mai mare de doi ani. De ce nu închideau uşa?! Ca să-şi termine ţigara şi doza de bere pe care o plimbau de la una la alta. Cu fiecare încercare a vatmanului, copilaşul tresălta în cărucior, ele hohoteau de râs şi făceau mişto între două înjurături de cât de prost e. Ne-a venit să intrăm în pământ de ruşine, jumătatea aia de ţigară s-a fumat într-un ritm dintr-o filmare cu încetinitorul. Şi m-am gândit ce tare lasă astfel de personaje, ce imagine au de spălat unii ca mine sau colegii mei şi cât de sisific e acest demers. 

Din păcate evenimentul nu e singular, e multiplicat la scară mai mare şi mai peste tot în lume. A doua zi, în parohia gazdă, organizatorii ne-au pregătit un atelier inedit, însă va trebui să mă credeţi pe cuvânt, deoarece nu ni s-a dat voie să facem fotografii.

Acesta s-a desfăşurat la un Centru pentru Persoane cu Afecţiuni Psihice, un fel de întreprindere socială. 65 de angajaţi munceau la spălătorie, călcătorie, atelierul de tâmplărie sau de asamblare componente piese auto. Prin contractele încheiate cu firme mari, centrul reuşea să se autofinanţeze. A fost foarte interesant să vezi tot procesul tehnologic şi fluxul pe care îl iau rufele duse la spălat, până la predarea lor pe umeraşe. Am văzut pentru prima dată maşini de spălat industriale, în care încăpea chiar şi un adult. Am rămas puţin şocată să văd că francezii îşi trimit la spălătorie tot. M-aş fi gândit că obiectele mari sau costumele ar putea fi trimise, dar parcă obiectele personale ar trebui să fie spălate în familie. Poate sunt depăşită, dar nu m-aş simţi confortabil purtând lenjerie atinsă de mâini necunoscute. A fost un exemplu de bune practici şi ni s-a demonstrat că un om poate presta o muncă, chiar dacă are unele dizabilităţi. Dacă societatea i-ar putea ajuta să-şi găsească joburi adecvate, cred că ar putea fi integraţi în comunitate mai mulţi marginalizaţi. Tendinţa aceasta începe să prindă şi la noi, există proiecte care îi vizează sau firme care primesc anumite facilităţi, dar sunt şi mai mulţi cei ţintuiţi o viaţă întreagă cu statutul de caz social.

Vizita în frumosul Mulhouse ne-a deschis apetitiul şi pentru alte destinaţii surpriză, ceea ce am şi făcut în prag de revelion. Dar despre Colmar, oraşul medieval în care l-am găsit pe Moş Crăciun, vă povestesc în episodul viitor. Țineți aproape!


Sursa foto: www.tourisme-mulhouse.com

Lasă o impresie sau un comentariu

Despre autor

Alina Coman
Eu sunt Alina, om cald, optimist si pozitiv. Imi cultiv in permanenta o naivitate prin care vad lumea mai mult buna decat rea, iar viata mai mult vesela decat trista. Sunt profesor de limba engleza, mama a doi copii minunati si voluntara ca vocatie. Sotul meu spune despre mine ca sunt “turistul nebun” care trebuie pazit si supravegheat, iar datorita simtului meu de anti-orintare, tind sa-i dau dreptate. In materie de calatorii, nu am pretentii prea mari, simpul fapt ca pornesc la drum spre oriude, imi aduce pe fata un mare zambet. Prin intermediul acestui blog mi-am regasit pasiunea din studentie pentru scris, cand o buna perioada de timp mi-am facut banii de buzunar in caitate de colaborator al unui ziar oradean.

Descoperă și alte destinații

72,128FansLike

Aeroportul International Istanbul, un loc cu pretentii mari

Cu Aeroportul International din Istanbul m-am intalnit doar  pe fuga pana acum. Destul insa sa ma bucur de indata ca am scapat de aeroportul...

Sicilia – cum sa vizitezi insula pe cont propriu

Spun unii că “toate drumurile duc la Roma”! Hmmm… Nu-i valabil pentru toti, zic eu, pentru că drumurile noastre de anul trecut au dus...

“Triada” mea in Costa Dorada

De cate ori ma intorc acasa din vreo vacanta, prietenii ma intreaba : ”cum a fost”? Si incep si zic, si zic, si nu...

Viva Espana!

Spania a ramas în 2019 a doua tara cea mai vizitata din lume după Franta (depasind iar Statele Unite), cu peste 83 de milioane...

Turist în ţara mea: Peştera Valea Cetăţii Fundata

Ca Turist in tara mea, Peştera Valea Cetăţii (Fundata), aflata la 3 kilometri de Râşnov, pe drumul spre Poiana Braşov, a fost o incantare...

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*

Lasă o impresie sau un comentariu