Santorini de toamna – doar o poveste simpla!

Nu sunt vreo bogata si nu visez la insule exotice sau mondene pe care sa nu mi le pot permite dar iata ca in pandemia asta m-am trezit in brate cu un Santorini de toamna.

Ei, sa nu credeti acum ca mi l-a daruit cineva sau ca m-au invitat niste mari mahari, impresionati de talentul meu blogaresc, sa boieresc pe insula Atlantidei. Nicidecum!

Iata insa ca datorita unor zboruri low cost hilar de ieftine, a se citi 90 ron round trip, m-am trezit pe neasteptate  ajunsa in mijlocul Marii Egee, in insula Creta, la sfarsit de un septembrie cu pretentii de mijloc de august!

Creta – jurnalul unei vacanțe pe cont propriu

 

Privind insa cu atentie harta Greciei intr-o seara inainte de plecare, mi-am dat seama ca din Creta pana in Santorini nu este decat o aruncatura de bat, bat pe care nici macar nu trebuia sa il arunc din aeroport ci sa il duc frumusel cu ferryboat-ul!

Si desigur ca un gand mi-a trecut prin cap. Intai ca un flash, apoi staruitor datorita dracusorului din mintea mea si pana la urma absolut obsedant!

Nu am avut incotro, pentru a ma linisti si a imi veni in fire, decat sa rup cateva zile din timpul alocat Cretei si sa le dau tribut unui vis nebunesc: Santorini!

Din Creta pana in Santorini am ales un slow ferry, din doua motive: primul pentru ca era mai ieftin, 25 de euro in loc de 68 de persoana/ one way si al doilea pentru ca nu ne fragmenta ultima zi pe care aveam sa o petrecem in Creta, plecarea ferryboatului fiind la ora 4pm. Aveam destula vreme sa mergem la palatul Knossos iar apoi la plaja putin, fara a ne grabi prea tare.

Si, mai ales, speram sa vedem un minunat apus de pe vas, la o mare departare de insula cea mare. Imi si imaginam ce poze instagramabile voi avea si cat ma va invidia lumea!

Numai ca socoteala de acasa nu se potriveste mereu cu cea de pe ferryboat, asa ca ne-am trezit ca vasul a plecat cu 4 ore intarziere, timp in care nu am facut mai nimic decat sa vegetam prin centrul vechi din Heraklion, activitate care nu este tocmai favorita mea in vacanta si apoi am mai stat inca vreo 3 ore in insula unde ferryboatul a facut o oprire pentru ca masinile ce doreau a se imbarca nu au incaput toate in burdihanul mastodontului metalic plutitor iar grecii cei guralivi din fire au si improvizat un protest in miez de noapte!

Si iata-ne descalecand in portul Santorini pe la vreo 2 noaptea, cu ochii carpiti de somn si cu zen-ul praf!

Nici nu mai speram sa ne mai astepte omul de la biroul cu masini de inchiriat dar se pare ca cei 10 euro pe care ni i-a cerut in plus pentru asta au fost destul de motivationali pentru el si dragutul de Fiat Panda ne astepta cumintel sa il luam in primire.

Micul bolid ne-a costat 50 de euro pentru 2 zile, cu cei 10 euro inclusi si probabil si asigurare full, ca nu ne-a cerut nimeni nici un depozit la ora aceea tarzie! Noroc ca am avut bani cash ca nu imi imaginez ca avea omul ala vreun POS prin buzunar in mijlocul noptii!

Portul unde ancoreaza ferry, Athinios,  este  pret de un sfert de ceas de capitala insulei, Fira si va fi primul tau contact cu caldera. Doar ca nu va fi atat de impresionant dintr-o data, intrucat nu vei avea o vedere prea mare spre minunatia ei.

Adanc intrati in noapte insa, pe drumul sinuos dintre port si capitala, drum nu mai lung de vreo 6-7 km, noi am avut fericirea de a percepe caldera din prima clipa ca pe o insiruire de nestemate.

Nestemate care nu erau nimic altceva decat niste banale lumini de pe strazi si de la cladirile care contrastau puternic cu peretele negru, negru, inalt de vreo 300 de metri si care te imbiau nerusinat sa nu te mai saturi de privit.

N-a fost vreme insa de zabovit prea mult cu gurile cascate, obicei ce avea sa devina permanent pe durata sederii noastre in Santorini, pentru ca era mult prea tarziu pentru asta.

Ca de obicei, o mica disputa cu GPS-ul ne-a mai mancat niste timp, la fel si asteptarea omului de la hotel care trebuia sa vina sa ne ia de la o parcare pe care greu am mai nimerit-o, intrucat nu ne venea a crede ca o intrare atat de abrupta poate duce la o parcare  unde era musai sa lasam masina intrucat hotelurile situate pe marginea calderei nu permit intrarea masinilor, stradutele nefiind mai late de maxim 1 metru.

Si apoi, cine avea nevoie de masina cand era asa de fain sa faci 400 de metri in 30 de minute, oprindu-te mereu sa admiri ceva, sa faci o poza sau pur si simplu sa te bucuri ca esti acolo!

Odata ajunsi, in sfarsit, la hotel, rupti de oboseala si flamazi ca niste caini de pripas, nu am rezistat insa tentatiei de a-l lepada iute pe iuby rucsacelul si de a ne repezi in bratele unei luni formidabile care se tavalea nerusinata in apa marii inegrite de noapte si de batranul vulcan, aratandu-se noua pe terasa imensa din fata camerei.

Si mi-am dat seama inca o data  cat de importanta este cazarea intr-o calatorie.

Nu ma refer aici neaparat la bani, pentru ca pana la urma, fiecare trebuie sa se incadreze intr-un buget pe care si l-a targhetat pentru calatoria respectiva.

Desi am niste criterii foarte stricte dupa care imi caut cazarile in general, nu abdic niciodata de la un principiu foarte simplu: fiecare loc pe care il vizitez are ceva special. Cel mai simplu si mai fain este sa stai frumos pe balconul  sau la fereastra camerei tale si sa admiri frumusetea pentru care ai batut atata amar de drum.

Degeaba ajungi in Santorini daca nu te cazezi fix pe malurile calderei pentru ca totul acolo se invarte  in jurul calderei:si soarele si luna si oamenii si magarii si bisericile si businessul si tot.

M-am felicitat ca am pierdut nopti si zile cautand si gasind cazarea perfecta, care pe deasupra nici nu m-a bagat in faliment! Hotelul se numeste Kratiras View Luxury Suites si am avut norocul de a il gasi intr-o promotie cu reducere de 75%, asa ca am platit 100 euro/camera/zi, dar a meritat fiecare banut!

Apusurile, luna plina, privelistea aupra vulcanului si asupra intregii panorame a insulei pe care le-am avut direct din pat si de pe terasa camerei ar fi meritat mult mai mult!

Ca sa continui povestea mea simpla, va zic ca am stat de vorba cu luna si luminile stralucitoare din noapte impreuna cu o sticla de vin de Santorini, celebrul Mezzo, pe care am primit-o din partea casei si care, alaturi de fratele sau la fel de celebru Vinsanto pe care l-am cunoscut a doua zi, au fost primii nostri prieteni in insula.

Mi-a amintit de aromele de gutui  si de gusturile fine ale smochinelor si stafidelor cumparate de la un magazin de pe Lipscani in copilarie. Nici nu e de mirare, tinand cont ca vinul este facut din struguri aproape uscati din soiuri  care cresc doar pe insula Santorini si sunt singurele vinuri care sunt maturate in butoaie de lemn, fata de celelate care sunt tinute la imbatranire in recipienti uriasi de otel special.

De am mai fi avut vreo sticla cu vin, probabil ca am fi asteptat frumusel rasaritul in piscina noastra privata dar nu a fost sa fie nici de data asta!

Asa ca ne-am cocotat frumos in patul cel pufos si ne-am trezit cateva ceasuri mai tarziu invaluiti intr-un soare stralucitor, oglindit in marea azurie si reflectat tocmai in ferestrele noastre uriase!

Am fi zabovit inca multa vreme in patul de boieri, mangaiati de razele soarelui daca nu am fi simtit aromele micului dejun de pe terasa superioara a hotelului.

Desi micul dejun se termina la 11, nu ne-am mai fi dat dusi de pe teresa de unde priveam cu aroganta vulcanul Nea Kameni, modelatorul insulelor de prin prejur! Ei si ce daca a schimbat el fata pamantului cu eruptiile lui devastatoare? Ei si ce daca se mai zburleste el din cand in cand si mai trage parturi sulfuroase?

Noi tot ne-am considerat in momentul acela stapanii lumii, printre aburii de cafea si vorbele molcome ale celui mai frumos grec pe care l-am vazut in viata mea si de care, probabil, m-am si indragostit in secret in primele 5 minute dupa ce l-am cunoscut.

Avea grecul asta, patronul hotelului si acareturilor de prin prejur, scolit prin America la nu stiu ce universitate celebra, o voce atat de frumoasa si de linistitoare si ne-a spus niste povesti despre insula- adevarate ori ba, cine sa mai stie?- atat de interesante, de imi venea sa stau si sa torc ca o mata fara de griji, toata ziua pe terasa aia!

Iar la urma, s-a uitat serios la noi si a zis: vulcanul doarme, dar nu se stinge, tineti minte! Si parca am simtit in vocea si in tonul lui nu doar teama, dar si respectul fata de Nea Kameni.

Ne-am salutat apoi cu sefii caravanelor de magari, care cu sau fara turisti, isi faceau traseul circular din portul vechi de jos, de unde pleaca vasele pentru excursiile  zilnice spre insulele din interiorul inelului vulcanic , pana pe coama calderei. Cam tristi si ei si animalele, in lipsa clientilor! La fel si mecanizatul funicular, ce ar fi trebuit sa transporte turistii spre portul de jos mult mai simplu decat spinarea unui animal, contra sumei de 6 euro!

Trecut fiind de miezul zile, ne-am hotarat sa pornim in explorarea insulei.

Neavand prea mult timp la dispozitie, ne-am propus doar sa simtim pulsul insulei si nu sa alergam pentru a bifa locuri turistice iar ritmul sa fie unul ca si cel al grecilor: incet si cu pauze dese!

Imbracati lejer si fara nici un plan, am iesit din camera spre a porni in cautarea micului nostru Panda. Nu inainte insa de a nimeri fix in mijlocul unei nunti ce se pornea chiar din camera de langa noi!

Se zice ca Santorini este locul din Europa unde se intampla cele mai multe cereri in calatorie. Cereri nu stiu de or fi multe, dar cu nunti ne-am intalnit o multime cat am stat pe acolo!

Am plecat cu bolidul nostru fioros sa descoperim mai intai plajele din Santorini. Nu ca as fi poftit vreo parpoleala  dupa ce ma prajisem strasnic prin Creta si ma ustura inca pielea ca naiba, dar ce vizita e aia intr-o insula fara sa ii vezi plajele celebre, nu?

Dupa un traseu lejer si frumos, admirand in dreapa si in stanga minunate cladiri albe infasurate in tufe de flori colorate si placute maxim ochilor, plantatii de vita de vie usor asemanatoare celor din insula Pico din Azore, protejate de mici ziduri din piatra vulcanica, mori de vant transformate fie in hoteluri si bungalow-uri fie doar in elemente de decor, am ajuns la celebra Red Beach, in apropiere de Aktotiri.  Atat spun: superba!

Dupa colt, adica dupa stanca, pardon, surata ei White Beach, accesibila doar de pe mare. Doar o poza va arat si atat!

Mai departe am luat-o spre estul insulei, trecand prin satuce si asezari ingrijite si minunate, unde albastrul decoratiunilor cladirilor sau teraselor erau de fapt variatiuni pe teme de albastru  si alb. Uneori cu mov, uneori cu bleumarin, dar cine sta sa faca mofturi?

Perissa Beach e o plaja frumoasa, amenajata ca la carte. mici locante colorate te imbie cu felurite platouri iar plaja in sine e amenajata fara cusur: sezlonguri aliniate frumos, curat, nisip negru si stralucitor, vanturile priponite de masivul Profiris Ilias de 565m, dar intrarea in apa prea pietroasa pentru gustul meu.

Urmatoarea pe lista a fost Kamari, una dintre plajele renumite ale insulei , care este tot neagra, dar nisipul nu este atat de fin ca la Perissa ci amestecat cu pietricele. Lunga de peste 5 km, plaja este amenajata fara cusur si are Blue Flag. Nu m-a dat pe spate, dar nu va luati dupa mine, ca sunt cam carcotasa.

Drumul a continuat spre urmatoarea plaja, plina de familii cu copii mici, datorita intrarii usoare in apa si a adancimii destul de mici a marii: Monolithos.

Am lasat la urma Paradis Beach, in nordul insulei, o plaja mai micuta, neamenaajata, dar cu multe pietre si cu apa adanca, care m-a lasat complet rece, ca sa zic asa.

In concluzie, daca vrei sa vii in Santorini pentru plaje, eu as zice sa iti muti gandul si sa cauti alte insule renumite pentru asta!

Cum vremea era pentru apus, ne-am inarmat cu o alta sticla de vin local si ne-am intors pe terasa noastra boiereasca sa ne bucuram in tihna de acest moment mult visat. Nu am sa zic mai mult, am sa las cateva imagini sa va vorbeasca despre acest moment signature Santorini!

Nauciti de frumos, plictisiti de piscinareala si usor aerieni de la vinul dulce, ne-am cocotat iarasi in pat si am visat doar in nuante calde de galben si rosu..

Ziua cea mai importanta dedicata iubitei vulcanului Nea Kameni a inceput tot cu un mic dejun fabulos, cu arome naucitoare de cafea si cu grecul ala frumos cu chef de vorba.

Doar ca nu aveam vreme de povesti pentru ca aveam ceva important de facut.

De fapt acesta este cel mai important si mai fain lucru pe care il poti face aici: drumetia de la Fira la Oia, pe creasta calderei!

Sa nu credeti ca sunt vreo sportiva sau vreo mare amatoare de umblaturi pe jos! Nici vorba, nici vorba, ba chiar dimpotriva! Chiar si la cumparat paine ma duc cu masina!

Dar asa cum spuneam si despre cazarea pe malul calderei asa va spun si despre aceasta drumetie: degeaba vii in Santorini daca nu o iei la pas pe cararea care duce de la Fira spre Oia. 

Drumul are 12 km si nu este altceva decat o cararuie, amenajata frumos, chiar usor artificial in primii 6 km de la Fira la  Imerovigli, trecand prin Firostefani, un fel de extindere a capitalei Fira. Aproape tot ce ai citit si ce ai vazut in pozele idilice cu Santorini, vei vedea pe cararuia asta.

Mici hoteluri si vile cu piscine private, taverne invelite in bouganvillea, cupole albastre de bisericute rasarind timid sau cruci albe avantandu-se spre cer, garduri din tuf vulcanic mestesugit construite, case si porti ca in vise si mai presus de toate contrastul intre peretele vulcanic negru ca taciunele si marea albastra. Un albastru atat de napaznic si de naucitor cum niciunde in alt loc nu vei mai intalni.

Pana la jumatatea distantei, drumul trece repede si usor. Nu urci prea mult, te opresti de mii de ori, picioarele nu protesteaza. Poze fara numar!

Daca insa te avanti si dincolo de Imerovigli, situatia se schimba pas cu pas. Noi am facut un calcul simplu si prost: mersesem deja 6 km, daca ne-am fi intors ar fi insemnat tot 12 km, cat era drumul total pana la Oia. Asa ca ne-am zis sa continuam si sa ne intoarcem cu autobuzul, dupa ce vom fi admirat apusul in Oia, desigur iarasi un must daca ajungi in Santorini, nu? 

Doar ca nu am pus in calcul ca va trebui sa traversam un munte si sa urcam de cateva ori printre pietre si pe un drum destul de dificil fara umbra si fara vreun punct de spijin. Asa ca in inconstienta noastra dar cu cele mai bune calcule si intentii, am pornit la drum, incaltati cu niste tenesi usori si fara prea multa apa in rucsac.

Ca sa nu o mai lungesc, ultimii 5 km de traseu s-au transformat intr-un cosmar indulcit doar de privelistile naucitoare pe care le aveam si de popasurile la superbele bisericute albe cu cusme azurii pe unde mai gaseam cate un firicel de umbra.

Lipsa apei ne-a facut sa resimtim efortul aproape dublu iar cand am ajuns in Oia , eram aproape deshidratati. Noroc ca soarele de septembrie nu era chiar atat de arzator iar gradele din termometru nu mai multe de 27!

Odata ajunsi in Oia, ne-a luat ceva vreme sa ne hidratam si sa ne tragem sufletul dar va zic cu mana pe inima ca ne-a pierit orice chef de a astepta asfintitul inca vreo cateva ceasuri prin  satucul cel dichisit.

Asa ca am mai luat-o la pas pe cararea catre capatul insulei, ca sa nu ne iesim din…picior, am mai facut vreo cateva poze, am mai curtat cateva flecustete colorate si am mancat  o farfurie de fava, un fel de piure dintr-o leguma ca mazarea, cu niste chiftele vegetale din rosiile cherry cu care deja facusem cunostinta in noaptea sosirii noastre.

Mancarea buna, servirea impecabila, nota de plata pe masura: pe o farfurie de fava, cateva chiftele si o salata de vinete albe, alaturi de doua sucuri de portocale prospete am dat fix 55 de euro! Drept zic, insa, privelistea a meritat toti banii!

Nemaiavand zen-ul necesar asteptarii, ne-am tarat cu greu picioarele spre statia de autobuz si cam intr-o ora eram instalati din nou pe terasa noastra , in asteptarea spectacolului nostru privat in care actorul principal era soarele.

Decorul era pregatit, culorile reglate iar norocul s-a gandit sa ne dea un semn de bunavointa sau poate putina consolare pentru picioarele umflate sub forma unei sticle de vin si a unei bucati uriase de tort de la vecinii miri si proaspat casatoriti. V-am zis doar ca e important sa stai unde trebuie in Santorini, nu?

Nu am sa mai lungesc povestea. Nici nu as mai avea cum, pentru ca a doua zi a trebuit, brutal dupa atata huzureala, sa ne sculam la 4 dimineata, ca sa prindem zborul de ora 6. 

Nu mi-am imaginat vreodata, desi am umblat prin cateva locuri prin lume, ca 2 zile in insula asta micuta ma vor impresiona atat de placut si ca Santorini va fi unul dintre putinile  locuri unde imi doresc sa mai revin.

Dar cine stie? Lumea e mare, frumuseti sunt multe! Ramane doar sa le descoperim!


Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!

 

Despre autor

Carmen Dima
Carmen mestereste planuri de calatorie dimineata pentru Europa, la pranz pentru India iar in restul timpului pentru Asia, unde ar vrea sa se si mute de fapt. Intre un drum la banca si o decizie pentru afacerea ei, da sfaturi de calatorie prietenilor si mai scrie cate un articol. Daca o intrebi ce face iti va raspunde invariabil ca este la vanatoare de bilete de avion. Articolele ei sunt povesti in toata regula, scrise de o Sheherezada moderna, funny si rebela. Dar cine e perfect in ziua de astazi?

Descoperă și alte destinații

75,211FansLike

Cum poti face un test COVID 19 in Zanzibar

Cum pot face un test COVID 19 in Zanzibar este o intrebarea pe care si-o pun, aproape ingroziti, toti cei care au vacante sau...

Islanda va deschide “Sky Lagoon” – o lagună termală unica in lume

Izvoarele geotermale din Islanda, cu aburul lor tipic și priveliștile minunate, atrag în fiecare an milioane de turiști. Laguna Albastră, despre care ați auzit...

Ce înseamnă ”Tenerife se închide între 18 decembrie și 1 ianuarie” pe înțelesul tuturor

Presa din Spania publica ieri (16 Decembrie) cu titluri mari că insula Tenerife inchide începând cu data de 18 Decembrie, pentru 14 zile, majoritatea...

Maldive între așteptări și realitate

Peisaje de vis, albastru nesfarsit, multe grade in termometru, resorturi de lux... si nu numai, relaxare sau activitati toate se imbina aproape perfect intr-o...

Noul Pașaport al călătorului: aplicația mobilă IATA Travel Pass

IATA (Asociatia Internationala a Transportului Aerian) a anunțat marți că se află în ultima linie de dezvoltare a unei aplicații mobile numită IATA Travel...

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*