Nu imi place deloc ideea asta cu statul acasa! Si nu am timp sa stau, in general. Fie muncesc, fie calatoresc. Dar acum e vremea sa ma opresc putin. Pamantul e la ralanti, avioanele sunt la sol, parcurile si muzeele sunt inchise. E liniste. Prea liniste. E vremea totusi sa #stauincasa!
Va zic drept ca intai m-am speriat ingrozitor. Ce naiba as putea sa fac toata ziua, zile in sir?
In prima zi am dormit. Apoi m-am invartit prin casa. Cainii mei exaltau de fericire. Codite vesele, boticuri umede, ochisori stralucitori, mingi si mingiute peste tot, doar sa ne jucam si atat.
A doua zi iar am dormit- adica mai mult am lenevit prin pat si am citit. Cainii erau obositi, au dormit mai mult decat mine. Le-am facut doar o baita. Cu proteste, desigur! Apoi m-am apucat sa fac curat. Ca doar va veni Pastele acusi!
A treia zi, m-am trezit la ora obisnuita, ca ma saturasem si de somn si de lenevit. Am mai curatat casa prin niste unghere pe care si uitasem ca exista, cainii nu ma mai prea bagau in seama, asteptand probabil sa plec si sa isi vada de ale lor, ca de obicei. Am si gatit, pe bune! Am urcat si in pod si am plans langa pantofii mei minunati de cucoana, care nu imi mai vin sau pe care nu ii mai pot purta acum ca nu se mai potrivesc la trening si la jeansi, iar apoi mi-am scos cateva baxuri cu carti pe care nu le-am mai recitit de mult si care nu mai incap in biblioteca. As fi vrut sa am mai multe carti noi, dar in ultima vreme ma limitez la cheltuieli minime pentru ca toti banii sunt directionati spre calatorii.
A patra zi a fost groaznica! Era ziua cand ar fi trebuit sa plec pentru 2 saptamani in Japonia! Am fost atat de suparata, incat o coronaroviroza mi se parea mult mai putin dureroasa! Dupa o sesiune de smuls parul din cap, dupa ce m-am rastit la toti prietenii virtuali si adevarati, m-am incapatnat totusi sa plec, spunandu-mi cu indarjire ca eu nu pot sa #stauincasa! Si am plecat intr-o altfel de calatorie! Ce s-a intamplat puteti vedeti aici Japonia din capul meu – o altfel de calatorie
Zilele s-au insiruit una cate una mai calm apoi. In inima si in capul meu ciresii japonezi sunt infloriti, parcurile sunt pline de oameni care nu au habar de Covid 19 si merg la festivalurile de Sakura. Vreo cateva zile am fost la Tokyo din capul meu , v-am povestit doar!
Pentru ca nu pot sa umblu chiar toata ziua, cand imi trag sufletul, stau alaturi de prietenii mei necuvantatori sau de cei prea cuvantatori de pe Facebook si urmez indemnul “Calatoreste virtual“. Desi am vazut o parte din aceste lucruri deja, niciodata nu ma voi satura sa admir frumusetile lumii! Poate ca acum, daca tot #stauincasa le voi pretui mai mult si la adevarata lor valoare!
As fi vrut sa ii adun pe toti cei dragi pe langa mine, ca de obicei, ca doar sunt closca familiei!Si sa ii tin starns, strans in brate sa le iau toate grijile! Doar ca nu acum nu se poate. Cel mai bun lucru pe care il pot face acum este sa am grija de mama mea de 80 de ani, tinand-o cumva in priza cu tot felul de pretexte, dar la ea acasa si avand grija sa nu ii lipseasca nimic. Cel mai mult i-a placut cand i-am spus ca ma astept de la ea sa ne fie noua, celor mai tineri, un exemplu, asa cum ne-a fost si pana acum. Si sa il sustin cu vorbe si energie pozitiva pe fiul meu, aflat departe, departe de mine, intr-o etapa importanta a zborului lui prin viata.
Astazi mi-am dat seama ca deja au trecut 9 zile de cand #stauincasa. Maine am intalnire cu muntele Fuji, in calatoria mea minunata prin Japonia din capul meu. Si o multime de oameni au de vorbit cu mine. Si o multime de carti care asteapta sa fie citite. Si o multime de dragoste de oferit. Aaa, si am uitat! Am vreme sa ascult si sa cant toate nebuniile hard rock pe care le-am tot dat deoparte din viata mea ca fiind nepotrivite cu imaginea actuala! Da, da… #stauincasa, dar viata e frumoasa!
Acesta este un articol care face parte dintr-o micro-campanie a bloggerilor din sfera turismului de conștientizare a problemei Covid-19.
