test

Inspector SaCalatorim.ro in Egipt: Cairo, orașul orașelor

Marturisesc de la inceput ca plecarea in Egipt a mofturosului Inspector SaCalatorim.ro nu a fost sub auspicii fericite!

Ba plecam, ba nu plecam. Ba aveam bilet de avion, ba nu aveam! Ba gaseam loc la testul PCR, obligatoriu ca sa intri in Egipt, ba nu gaseam! Dar Universul, in intelepciunea lui, a decis ca trebuie sa se faca musai o inspectie pe acolo si a aranjat toate treburile pana la urma! Probabil ca si cele 10 Motive pentru a sta la o cafea cu faraonii au contat mult, ce sa zic?

Egipt și 10 motive să stai la o cafea cu faraonii

Am aterizat in Hurghada, dupa o chinuitoare calatorie cu Pegassus Airlines  si o escala de 9 ore in Istanbul, cand ne-am perpelit ca naiba pentru o declaratie despre care un destept din aeroportul Otopeni, de la compania aeriana sus numita, ne-a zis la imbarcare ca e musai sa avem nu stiu ce completat ca altfel nu ne imbarca pe segmentul 2 de zbor.

Ne-am straduit sa facem rost de declaratie si sa o si printam, cu milogelile de referinta, pentru ca in aeroportul Sabiha Gokcen nu este net free iar imprimante nici macar cu plata!

Singura cale de a avea internet in aeroportul acesta, daca nu iti permiti costurile de roaming, desigur, este un punct de wi-fi, unde te duci frumusel cu pasaportul si primesti un cod pentru acces vreme de 30 minute. Drept este ca te poti duce des si cu toate pasapoartele iar cei de acolo nu fac mofturi prea mari.

Ce sa vezi insa? Nimeni nu ne-a intrebat de nici o declaratie la imbarcare si mai mult chiar, am primit-o fizic in avion, ca sa o completam! Caragialesc, ce sa mai zic!

Asa ca din partea Inspectorului, compania Pegasus nu are recenzii prea bune, mai ales daca adaugam si controlul (prea) amanuntit al bagajelor de mana si imbarcarea si debarcarea nu prea sprintene, precum si serviciul (nu prea) amabil al personalului de cabina. Doar pretul mi-a mai alinat supararea: 145 EUR round trip Bucuresti-Hurghada.

Mult dupa miezul noptii am ajuns in aeroportul din Hurghada. Am ratat ghiseul de schimb valutar, deoarece pana la 1 aprilie nu se plateste taxa de viza daca intri prin zona turistica de la Marea Rosie si nu era nimeni la schimb, asa ca nu l-am vazut.

Am ratat chiar si ATM-urile pentru a scoate lire egiptene, amplasate inainte de intrarea in holul de sosiri, unde nu vei mai gasi niciunul…

Nu iti ramane decat sa mergi in zona de parcare si dupa coltul unei cladiri, prin spate, pe acolo, vei mai afla inca un ATM dar se pare ca nu e din cele cu comisioane chiar fericite. Dar cum nu am avut incotro, am scos de acolo!

Cartela SIM am luat-o din arrival hall, de la Vodafone. O smecherie si acolo, desigur! Desi sunt toti operatorii prezenti, vei lua de la cel care te convinge primul si care iti va flutura un pret prin fata care nu va fi chiar acelasi cu cel pe care il vei plati. Plus ca la ei dolarul e totuna cu euro iar dupa ce te vezi cu cartela in telefon nici macar nu mai dai importanta.

Pentru  32 GB am platit 18 euro, destul de mult, si am folosit cam jumatate, pt ca mai peste tot prin hoteluri si restaurante era Wi-fi. Dar cat am folosit, cartela a fost super ok.

Directia noastra era clara: sa ajungem prima data la vestitele Piramide!

Cum ajungi la Piramide din Hurghada?
  • Cu busul companiei GoBus. Costa intre 12 si 22 euro, in functie de clasa. Fac 6 ore, sunt punctuali in general dar autobuzele sunt obosite si mizerabile. Insa este cea mai buna solutie daca vrei sa folosesti timpul eficient si sa circuli noaptea, de exemplu. Din partea Inspectorului autobuzele GoBus au nota 6!
  • Cu busul si cu trenul. De la Hurghanda la Luxor cu Go Bus vreo 2 ore si ceva si de aici cu trenul la Cairo. Nu recomand, pierzi mai mult timp.

  • Cu avionul. Este cea mai simpla varianta, nu costa in general prea mult, biletele incep de la 20 euro, sunt cateva curse pe zi dar in aceasta perioada de pandemie din pacate avioanele sunt o loterie. Eu nu am riscat.
  • Cu excursii organizate de agentii de turism. De departe cea mai convenabila solutie, dar este costisitoare, peste 100 euro/pers.
  • Cu masina cu sofer. Si aceasta solutie este una foarte buna, pe care o recomand. Nu stiu cat costa insa, pt ca depinde de abilitatile fiecaruia de tocmeala!

Pierdut in noapte, obosit si flamand, Inspectorul nostru a pornit vitejeste la lupta cu taximetristii cei smecheri din aeroport! Dupa vreo 10 minute de stres si strambaturi, ca nu pot recunoaste chiar tot ce am zis si facut, am negociat un taxi pana la statia de bus a companiei GoBus, care avea sa ne duca in Cairo, in mai putin de 6 ceasuri.

100 de lire egiptene, cam 5 EUR, pt o calatorie de vreo 15 minute. Taximetristul cam ranjea, ceea ce ma face sa cred ca el a facut o afacerea buna si nu eu, dar nu mai conta.

In cazul in care ai luat busul, ca si noi,  vei ajunge in piata Taksin, in centrul orasului Cairo. De acolo cauti metroul statia Sadat, si mergi pana la statia Giza. Calatoria are nevoie de un bilet galben, de 5 lire egiptene, luat fie de la automatul de bilete fie de la ghiseu daca ai rabdare.

Iesi din metrou, traversezi strada, la 100m vei gasi autobuzele 900 si 997 care te vor duce la 500 m de intrarea principala cu doar 4 lire egiptene.

Programul Necropolei Giza, unde sunt piramidele – Haram in limba egipteaza – este in acest sezon 8-16. Costul biletului de intrare este 200 lire egiptene, cam 10 euro.

Daca vrei sa intri in interiorul Marii Piramide, mai platesti un bilet separat, nu stiu cat este dar destul! Pe timpul inspectiei, Marea Piramida era inchisa. Nu voi face istoricul sau apologia Piramidelor, ca nu acesta este scopul articolului. Iti voi spune despre ce vei gasi acolo, pur si simplu.

Pregateste-te de un haos general, de tepe nenumarate de nu esti ager si de a fi maxim hartuit de catre camilari, falsi ghizi si nenumarati comercianti. Deh, doar esti in lumea araba, nu?

Toti vor trage de tine sa te urci in trasura, pe calul sau pe camila lor. Daca alegi sa faci asta, ai grija sa te tocmesti starsnic, pentru ca ti se vor spune niste preturi si de 3 ori mai mari.

Ai grija in ce moneda te tocmesti si ai grija ca ei fac paritatea de 1-1 pentru euro/dolar. Mici smecherii care pe mine ma scot din sarite. Si desigur, toti iti vor cere bacsis! “I will make you happy so you will make me happy, too!” Cam asta e filozofia si vei fi intrebat din 3 in 3 minute daca esti happy.

Ia cu tine incaltaminte comoda si apa. Doar la iesirea din platou vei gasi tarabe cu apa si suc In rest, nicaieri…

Nu te astepta la vreo amenajare pentru turisti, la vreo protectie sau la cararui frumos aranjate printre piramide. Terenul este accidentat si denivelat iar de mers este mult daca vrei sa vezi si sa pricepi ceva pe acolo. Nu exista wi-fi asa ca vino cu netul de acasa. Pregateste-te de miros de balegar, de praf si gunoaie, de inghesuiala maxima si de nici o regula.

Daca vrei sa ramai peste noapte in Giza, te sfatuiesc sa alegi neaparat un hotel cu terasa cu vedere la piramide. La ora 7pm si 8 pm este un spectacol de lumini si muzica fosrte dragut. Nu merita insa 300 lire intrarea asa ca mai bine il savurezi de pe terasa alaturi de ce mai vrei pe langa el.

Una peste alta, piramidele si Sfinxul sunt lucruri care merita vizitate o data in viata, indiscutabil. Sunt impresionante, povestile lor de asemenea, misterul in cae sunt invaluite te ademeneste.

Doar fii atent si informat si seteaza asteptarile asa cum trebuie.

Am stat la hotelul Sahara Pyramids Inn, un hotel destul de bun, curat cu vedere neobturata la marile minunatii iar dimineata am stat la cafea fata in fata cu insusi Sfinxul! Daca nu esti supermofturos, atunci il recomand. E cam de 7,5.

Am plecat sa cucerim capitala Egiptului dis de dimineata.

Cairo

Cairo este un oras uluitor. Insemnand in traducere “cea frumoasa” sau “cea triumfatoare” cu o populatie de aproape 20 milioane de locuitori, care te copleseste de la primul impact.

Cel mai mare oras din Africa, Cairo nu este insa un oras fatos. Majoritatea cladirilor sale sunt de culoare gri, roase de timp si de poluarea crunta, mizeria este la ea acasa, cu greu gasesti un cos de gunoi, dar trepidatia si viata acestui uluitor oras te face ca sa simti sangele navalnic curgand prin vine si sa te gandesti ca viata e prea scurta ca sa pierzi vreo secunda!

Din pacate, nu am avut decat o zi pentru a descoperi putin orasul dar, fiecare moment a fost o placere!

Cum ajungi de la Piramide in Cairo?

  • Bus public pana la Muzeul de Egiptologie: dureaza cam 1 ora si costa 4 lire egiptene;
  • Taxi sau Uber: recomand Uber pt ca vei sti cati bani dai desi se va astepta, desigur si tips;
  • Metro linia albastra si apoi bus 900 sau taxi.

Nici o vizita la Cairo nu e completa fara a vedea Muzeul de Egiptologie.

Cladirea este superba, dar per total muzeului nu i-as da mai mult de nota 8, cu indulgenta si va asigur ca am vazut multe muzee la viata mea si am cu ce compara!

  • Costul unui bilet de intrare este de 200 lire egiptene iar daca ai camera foto-video mai dai inca 50 lire. Ai voie sa faci poze insa gratis cu telefonul mobil.
  • Daca ai bagaje, le poti lasa gratis in stanga intrarii intr-un spatiu special amenajat, dar deschis tuturor, daca ma intelegi ce zic! Eu am facut o smecherie si le-am lasat acolo de dimineata pana la inchiderea muzeului, la ora 5, cand am plecat spre gara.
  • Acorda-i muzeului macar 3 ore, exponatele sunt foarte interesante si autentice.

  • In sala in care sunt expuse obiectele pretioase ale lui Tutankhamon si celebra masca din aur a faraonului nu vei putea face poze, ceea ce este o mare porcarie. Daca ii gadili palma insa cerberului incruntat cu ceva, poate te lasa… Sau mai simplu, fii cu telefonul pregatit cand intri, du-te direct la masca si pac! poza. Pana se ridica el de pe scaun si te trage de urechi, mai dureaza!

De ce ai dau acestui renumit muzeu doar nota 8 maxim? Datorita lipsei de organizare, datorita dezinteresului pentru informarea vizitatorilor – nu am gasit in ditamai muzeul macar o harta cu explicatii dupa care sa ma orientez prin muzeu.

O singura harta la intrare pe perete si aia ascunsa dupa o vitrina. Placutele cu explicatii pentru fiecare exponat ori erau ingalbenite si greu lizibile, ori lipseau cu desavarsire. Nici un custode amabil sa te ajute sau sa te indrume.

Slab luminat, neingrijit, nici un cos de gunoi, nici un loc unde sa iti tragi sufletul. O multime de exponate deja transferate in noul muzeu din platoul Giza, lasand locurile goale si urate.

O aruncatura de bat apoi si vei ajunge in Piata Tahrir.

Un loc simbolic, aglomerat si super pazit. Merita o trecere, este punctul central al orasului. Sub piata se gaseste cea mai mare statie de metrou, Sadat, de unde poti ajunde oriunde in oras.

Foto by Claudia Tataroiu

Cartierul coptic

Este un cartier in Cairo unde este concentrata populatia crestina si este exceptional. Cald, prietenos, cu un ritm total altfel decat restul orasului.

Se ajunge cu metroul linia albastra, din statia Sadat 4 statii, bilet galben, 5 lire egiptene

Ce vizitezi in cartierul coptic?

  • Catedrala si manastirea Sf Gheorghe, unul dintre principalii sfinti ai religiei copte, infatisat sub forma de soldat roman calare si nicidecum ca un omorator de balauri.  Lucrul cel mai de pret al acestei biserici impresionante, alaturi de frumusetea ei arhitecturala, este Altarul Lanturilor lui Sf Gheorghe, zice-se ca tamaduitoare si facatoare de minuni.

  • Biserica suspendata– vei gasi acolo niste persoane care sunt dornice sa iti spuna povestea bisericii fara a cere nici macar bacsis. Este o biserica delicata,nu prea mare, construita pe trunchiurile a doi palmieri, zice-se, si este locul unde a poposit Sfanta Familie cand a ajuns in Egipt.

  • Muzeul coptic – un muzeu exceptional, fin, elegant, interesant, curat luna, amplasat intr-o cladire minunata, cu viralii superbe si balcoane migalit lucrate in stil arabesc. Neaparat de vizitat. Intarea costa 100 lire turcesti si programul se incheie la ora 4.30.

  • Strabate la pas stradutele, vorbeste cu oamenii, bea o cafea, mananca o mancare buna. Pierde-te printre oameni, printre case, printre dughene, joaca-te cu copii pe strada, simte-te liber!

Cartierul Musulman

Cetatea Salah El-Din, principala atractie a cartierului Islamic  nu a facut obiectul inspectiei noastre, din lipsa de timp. Este trecuta insa in capul listei pentru viitoare vizita la Cairo. Ne-am plimbat doar pe ingustele stradute pline cu negustori si am luat direct drumul marelui Bazar.

Bazarul Khan el-Khalili

Khan el Khalili este centrul Islamic al capitalei, fiind totodata si centrul comertului din Cairo incepand din secolul al 14-lea, cand s-a construit primul han (caravanserai) pentru negustori.

Bazarul este impartit in districte destul de separate, fiecare mestesug avandu-si propriile alei, cele mai renumite fiind bazarul de aur, bazarul de condimente sau bazarul de piele.

Bazarul adaposteste multe cafenele traditionale locale, cel mai vechi si cel mai renumit fiind cafeneaua Fishawi – datand din 1773 iar a savura o cafeluta acolo este ca si cum ai fi intr-o poveste.

Foto by Claudia Tataroiu

Maxim a notat Inspectorul SaCalatorim.ro aceasta locatie, probabil naucit de culori, arome si marfuri care i-au luat mintile!

Gara feroviara Ramses

Cred ca este una dintre cele mai frumoase gari pe care le-am vazut in drumurile mele . Destul de organizata si, ciudat cumva, mi s-a parut ca nimeni nu se grabeste, ceea ce este total atipic pentru Cairo!

Casele de bilete sunt amplasate inainte de a intra in cladirea garii si peste tot vei gasi politisti care te vor lamuri ce si cum, chiar daca nu stiu limba engleza prea bine, vor chema pe altcineva si vei fi rezolvat!

Tavanul frumos impodobit iti va da impresia ca esti intr-un muzeu dar zumzetul calatorilor te va aduce repede cu picioarele pe pamant.

La etaj, un food court destul de frumusel, cu niste preturi decente si niste macaruri chiar interesante! Las aici pentru exemplificare, sa nu spuneti ca Inspectorul nu cerceteaza toate aspectele!

Ajungi in gara centrala cu metroul foarte usor: 3 statii din statia Sadat, bilet galben, 5 lire iar de aici, drumul catre lower Egipt iti este deschis!

Cairo s-a dovedit a fi un oras pe gustul meu, doar ca, din pacate, nu am apucat decat atat de putin sa ii simt gustul, sa ii iau pulsul! Cu siguranta este de trecut in destinatiile interesante ale lumii ale oricarui calatorcare se respecta.

Calatoria Inspectorului SaCalatorim.ro in Egipt continua. Frumusetile acestei tari abia au inceput a se dezvalui incepand cu orasul Cairo  iar drumul e lung, la fel ca si povestile!


Cover foto designed by Unaihuiziphotography – Freepik.com


Urmareste mereu pagina noastra de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutatile care se intampla in lumea calatoriilor! Sa calatorim mai mult, mai ieftin, mai bine!

Despre autor

Carmen Dimahttps://sacalatorim.ro/author/carmen/
Carmen mestereste planuri de calatorie dimineata pentru Europa, la pranz pentru India iar in restul timpului pentru Asia, unde ar vrea sa se si mute de fapt. Intre un drum la banca si o decizie pentru afacerea ei, da sfaturi de calatorie prietenilor si mai scrie cate un articol. Daca o intrebi ce face iti va raspunde invariabil ca este la vanatoare de bilete de avion. Articolele ei sunt povesti in toata regula, scrise de o Sheherezada moderna, funny si rebela. Dar cine e perfect in ziua de astazi?

Descoperă și alte destinații

85,800FansLike
2,070FollowersFollow

Alătură-te comunitătii noastre!

Iți place să călătorești și consideri că locurile prin care ai trecut merită văzute și de altii? Alătura-te comunității noastre și trimite-ne impresiile tale despre lume!

Comments

  1. Vă mulţumesc din suflet pentru toate detaliile acestei călătorii. Îmi doresc de foarte mult timp să ajung la piramide şi nu am avut curajul până acum. Articolul dumneavoastră m-a încurajat şi m-a ajutat să înţeleg exact la ce să mă aştept acolo. Era o vorbă `Atunci când se termină frica, începe viaţa!`. Multă sănătate!

    • Sunt bucuroasa cand experienta mea ajuta pe cineva sa porneasca intr-o calatorie! Nu va temeti, porniti spre lumea mare!

LASA UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here

*